Actualitate

Nicio schimbare – diaspora va sta în continuare la cozi! „E-Votul va fi un fail, pentru că PAS încă nu-s pregătiți moral să-și asume acest pas”

„CEC, în parteneriat cu SIS, Serviciul Tehnologii Informaționale, Agenția Servicii Publice, cu suportul politic al Parlamentului, am fi gata să elaborăm și să testăm la o scară mică implementarea votului prin internet la următoarele alegeri naționale, dar doar în câteva localități sau într-o singură localitate. Este prematur și nu ar fi onest din partea CEC să promită implementarea votului electronic într-un termen foarte scurt, fără a fi testat”, a spus Pavel Postică.

La sfârșitul lunii iunie, CEC a aprobat conceptul sistemului e-Votare. Votul prin internet va fi asigurat de către un subsistem informațional cu denumirea ”e-Votare”, scopul acestui proiect fiind ca procesul electoral să fie cât mai accesibil pentru alegători.

Cetățenii vor putea vota prin internet făcând doar doi pași. Vor trebui să se identifice pe platformă în baza unui act de identitate și, respectiv, să-și exprime opțiunea prin vot.

Sistemul de vot prin internet este destinat tuturor cetățenilor Republicii Moldova, oriunde s-ar afla. Un obiectiv specific al acestei metode de vot îl reprezintă asigurarea accesului la procesul electoral pentru cetățenii care nu se pot deplasa la secția de votare.

Vitalie Eșanu: E-Votul va fi un fail

„E-Votul va fi un fail, pentru că PAS încă nu-s pregătiți moral să-și asume acest pas.
Exemplu 1: chiar la congresul lor s-a votat offline, deși aveau opțiune online.
Exemplu 2: unii membri umblă pe la emsiuni și spun că nu este o poziție comună pe interior.”

Sursa

Elaborarea și implementarea sistemului de vot prin internet urmează a fi realizate în câteva etape, fiecare dintre ele având un plan de acțiuni aferent. De asemenea, punerea în aplicare a acestuia va fi corelată cu implementarea Strategiei Naționale de Transformare Digitală și fortificarea securității cibernetice a infrastructurii guvernamentale. Astfel, elaborarea și implementarea sistemului urmează a fi făcute în paralel cu alte 2 procese importante: asigurarea accesului ușor al cetățenilor la mijloace de autentificare electronică (semnătură electronică, buletin de identitate electronic etc.) și dezvoltarea capacităților de asigurare a securității cibernetice a Republici Moldova. După aprobare, va urma elaborarea soluției tehnice și ajustarea cadrului legal.

Amintim că la toate alegerile organizate de R. Moldova au exista probleme cu votarea fizică. Cea mai stringentă fiind cea din diaspora care era obligată să aștepte cu orele în fața puținelor secții de vot deschise în statele în care locuiesc sute de mii de cetățeni.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *