MoldovaPoliticăROMÂNIA

Nicolae Ciucă: „Guvernul României reafirmă sprijinul necondiționat pentru R. Moldova în parcursul european”

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, aflat în prima sa vizită oficială la Chișinău, a fost primit joi, 23 martie, de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Oficialul român a subliniat angajamentul total al României în susținerea țării noastre, atât pe parcursul său european, cât și pentru consolidarea situații economice și menținerea stabilității și a securității în fața provocărilor hibride la care este supusă, scrie Ziarul de Gardă.

De asemenea, a fost prezentat stadiul implementării programului de sprijin finanțat cu 100 de milioane de euro de către Guvernul României. În acest sens, premierul român a anunțat deblocarea primei părți de 25 milioane euro a acestui program, care a fost aprobată de către Guvernul României.

”Vizita la Chișinău, un loc de suflet pentru români, îmi oferă prilejul să reafirm sprijinul necondiționat pentru Republica Moldova în parcursul european, dar și pentru dezvoltarea economiei, implementarea reformelor şi bunăstarea tuturor cetățenilor săi. Vreau să apreciez în mod deosebit modul exemplar în care autoritățile Republicii Moldova au reușit să gestioneze, cu largul sprijin internațional, situația de securitate și amenințările actuale. România va rămâne mereu alături de Republica Moldova, indiferent de dificultatea temelor de securitate din regiune”, a afirmat premierul Ciucă.

În vizita oficială, premierul României este însoțit de ministrul Apărării, Angel Tîlvâr, ministrul Energiei, Virgil Popescu, Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *