Nicolae Negru atenționează că Maia Sandu trebuie să facă schimbări profunde, dureroase cum ar fi reforma administratitiv-teritorială
E amuzant, până la un punct, să urmărești efuziunile declanșate peste Prut după victoria răsunătoare a PAS în alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova. Acolo unde presa străină, occidentală și estică vede oscilarea pendulului simpatiilor electorale spre vest și o înfrângere pentru forțele proruse, Bucureștiul reacționează ca la un miracol produs de Maia Sandu, vorbește despre un eveniment epocal, ireversibil, despre o strategie genială și un curaj fără seamăn, prin care ea și-ar fi surclasat adversarii și de pe stânga, și de pe dreapta. Miracolul e de fapt altul: că presa românească a descoperit existența unui al doilea stat românesc.
O serie de politicieni și-au amintit cu acest prilej că au fost susținători dintotdeauna ai președintelui moldav, împingându-i la o parte pe cei care nu au susținut-o imediat cum lidera PAS și-a făcut intrarea în scena politică. România nu are dreptul să se mândrească cu victoria Maiei Sandu, a titrat un fost prim-ministru, reproșindu-le actualilor deținători ai puterii că și-au permis în campania electorală să se întâlnească și cu alți politicieni de la Chișinău. România a contribuit substanțial la succesul electoral al PAS-ului și politicienii români se scaldă pe merit în razele glorioase ale Maiei Sandu, i s-a replicat, enumărându-se, la modul serios, contabilicesc, faptele respective. S-a făcut caz și de eșecul AUR, căruia Maia Sandu i-ar fi găsit ac de cojoc, spre deosebire de politicienii de peste Prut, iar de aici s-a prorocit eliminarea definitivă a unionismului din Republica Moldova.
Nu există un lider de calibrul Maiei Sandu în România, mai toată lumea cade de acord în această privință, iar o revistă serioasă a inițiat o anchetă printre experți ca să afle dacă președintele republico-moldovenesc nu ar putea fi ales și președinte al României, realizându-se astfel „scenariul Cuza” de reunire a ambelor state românești (aș aminti cu acest prilej și de „scenariul Mircea Druc”, ex-premierul Republicii Moldova „delegat” de Frontul Popular, în 1992, să candideze la Președinția României, pentru a realiza ulterior Unirea). În patru ani, a spus un venerabil filosof, copleșit de entuziasm și optimism, „sunt șanse” ca românii să se uite la Republica Moldova „cum se uită astăzi la Elveția” și, dacă politicienii de peste Prut nu vor lua exemplu de la Maia Sandu, ei riscă să întârzie procesul de „revigorare” a României și să primească „o admirabilă lecție de democrație” și, odată cu ea, „o palmă greu de ignorat”.
Basarabenii, la rândul lor, deși își exprimă sentimentele cu mai puțină imaginație și vervă lexicală, demonstrează nu mai puțină patimă apologetică. Pentru unii dintre ei Maia Sandu e mămuca trimisă de Pronia cerească să se sacrifice pentru noi și să ne facă dreptate. E mămuca noastră a tuturor, a națiunii moldave – această idee trece ca un fir roșu prin mesajele admirative ale simpatizanților și adepților PAS.
Și acesta e abia începutul. Maia Sandu nici măcar nu a format Guvernul, nu a realizat încă niciun punct din programul anunțat. Să ne imaginăm ce va fi, dacă îi va reuși măcar jumătate din ceea ce a promis? Citind ce s-a scris despre ea în presa de peste Prut și pe rețelele sociale de limbă română, cu contribuția basarabenilor, mi-a venit gândul că Nicolae Ceaușescu ar fi putut să fie o victimă a succesului politic. Dacă ți se spune zilnic, din oră în oră, că ești „marele cârmaci”, „iubitul și stimatul…”, „geniu al Carpaților”, „marele conducător”, „cel mai iubit și stimat fiu al Țării” etcetera, trebuie să fii un robot bine programat ca să nu ajungi să crezi, într-o zi, că ești ceea ce scrie presa și scandează tovarășii de idei despre tine… Să sperăm că Maia Sandu s-a imunizat contra virusului lingușelii și idolatriei care bântuie pe plaiul mioritic.
Când se pierde simțul măsurii, se pierde și simțul realității. Și dacă vom consuma tot entuziasmul și energia pe laude, nu vom ajunge departe. Sigur, Maia Sandu posedă niște calități, pe care nu intenționăm să i le negăm. Dar principalele mai urmează să le manifeste. În urma alegerilor din 11 iulie, șansele de efectuare a unor reforme radicale (în justiție, în primul rând) sunt într-adevăr mai mari, decât după prima îndepărtare a forțelor proruse de la putere, în 2009. Maia Sandu are de luat niște decizii serioase, care nu suferă amânare, dar nici să fie concepute în pripă, sub imperiul aclamațiilor, sub averse de elogii și ode, în vacarmul surlelor și trâmbițelor de pe ambele maluri ale Prutului, nu ar fi bine. Așteptările sunt mai mari ca niciodată. E nevoie de schimbări complexe, profunde, dureroase (cum ar fi reforma administrativ-teritorială), care nu dau rezultate imediate, de aceea nu i se face un serviciu nici ei, nici PAS-ului dacă le creăm cetățenilor impresia că totul se va rezolva foarte ușor, în doi timpi și trei mișcări, că mâine „mămuca națiunii” va pune economia pe roate și vor curge râuri de lapte între maluri de ciocolată și ni se va face dreptate la toți. Ca în Elveția.
NICOLAE NEGRU / https://www.ziarulnational.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!