Semne diacritice
Adunarea cetățenilor „(R)Moldova Europeană” a fost un mare succes. (Deși s-a spus de atâtea ori că e greșit, în cel mai bun caz, să pretindem că Republica Moldova reprezentă întreaga Țară a Moldovei, a cărei parte de dincolo de Prut se află deja în UE, ca parte a României, se insistă cu încăpățânare pe această formulă pretențioasă.)
Succesul se datorează, în primul rând, numărului mare de cetățeni care au venit în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru a-și manifesta susținerea pentru cursul european al celui de-al doilea stat românesc. Poliția a estimat la 75 – 80 de mii numărul participanților, ceea ce ar putea să nu vă pară impresionant, stimați cititori, dacă nu ați văzut imaginile din PMAN; cu diferite ocazii, presa noastră a relatat și despre manifestații cu 100 sau peste o sută de mii de participanți în Chișinău, în timp ce poliția dădea cifre de zeci de ori mai mici, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.
În opinia unor cetățeni, care au participat și la precedentele mari adunări naționale, cea de ieri a fost, dacă nu mai numeroasă, cu siguranță nu mai puțin numeroasă decât cea din 27 august 1989. Prezența spune totul. La mesajul proeuropean lansat de Maia Sandu au răspuns zeci de mii de oameni, „din toate colțurile” Republicii Moldova. Din acest punct de vedere, adunarea de ieri eclipsează toate protestele organizate de Șor adunate împreună. Sigur, aceasta nu va schimba „narativele” Mariei Zaharova, reprezentanta Moscovei, ea va continua să spună că cetățenii Republicii Moldova își doresc alt curs de politică externă, decât cel promovat de actuala guvernare de la Chișinău, dar toată lumea va ști că nu e adevărat, văzând imaginile răspândite pe rețelele sociale cu marea de oameni din centrul Chișinăului… Și majoritatea cetățenilor din Republica Moldova vor ști că Moscova minte.
Rezoluția Adunării a cerut „clasei politice, tuturor oamenilor politici și partidelor politice de acum și tuturor celor care vor stabili soarta țării în viitor” să introducă obiectivul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană în Constituție, „să asigure cât mai rapid deschiderea negocierilor de aderare”, pentru a nu mai lăsa loc de speculații nici reprezentanților coloanei a cincea, nici Moscovei. Iar prin asigurarea interconectării „tuturor sistemelor de infrastructură la piața europeană – electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicații” se dorește asigurarea independenței Republicii Moldova „de a se dezvolta liber și fără constrângeri”, excluzând „orice tip de șantaj”.
Rusia este vizată și direct prin condamnarea războiului „ilegal și inuman” început de ea în Ucraina, subminând „stabilitatea” și afectând grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova. Politicienii sunt îndemnați „să ia o poziție clară împotriva persoanelor care au declanșat războiul, a celor declarate criminali de război de instituțiile internaționale și a celor care susțin războiul și participă la destabilizarea situației din regiune și din țara noastră”.
Prezența la Adunare și discursul Robertei Metsola, președinta Parlamentului European, a accentuat caracterul geopolitic al Adunării, sfidarea Rusiei și simpatia, susținerea de care se bucură Republica Moldova în Europa.
În discursul președintei Maia Sandu, emotiv, înflăcărat, principial, s-a resimțit totuși unele fixații ideologice, o anumită sterilizare a textului asemănătoare cu autocenzura: deși se cerea, ea nu a mai amintit de data aceasta despre „limba, cultura și istoria comune”, cu care ne-a obișnuit, și nu a mai afirmat că „sângele apă nu se face”. E adevărat, la Marea Adunare Națională din 27 august 1989, ne-am afirmat identitatea europeană, după cum a spus ea, dar cu precizarea că aceasta s-a făcut prin revendicarea identității românești, protestând împotriva cortinei de fier de pe Prut.
Din fericire, în câteva cuvinte înainte să atingă coardele chitarei sale, Cristi Aldea-Teodorovici a subliniat legăturile de „neam” cu cei de dincolo de Prut, a pus accentele sentimentale necesare, ce au lipsit în mesajul Maiei Sandu.
Și fiindcă nu e ultima adunare de acest fel, se cuvine să spunem câteva cuvinte și despre organizarea bună, în general. Se cuvenea, totuși, o atenție mai mare la microfoane – ceva mai departe de scenă unele discursuri aproape că nu se auzeau. Nu strica să fie cronometrată și lungimea discursurilor, ar fi fost bine ca oratorii să fi luat exemplu de la Roberta Metsola, de la Cristi Aldea Teodorovici sau Mihail Sirkeli (care, de altfel, a impresionat audiența și prin cuvintele sale).
Cum se întâmplă de cele mai multe ori la noi, adunarea s-a lungit peste măsură, la citirea rezoluției s-a ajuns după trei ore de stat în picioare sub razele fierbinți ale soarelui. E de-a mirării cât de rezistenți mai sunt cetățenii noștri. Merită menționată cu acest prilej și prestația actorului Andrei Sochircă, a fost remarcabilă din punct de vedere artistic, amintindu-ne de profesorul său, Ion Ungureanu, care a citit rezoluția primei Marii Adunări Naționale, acum 34 de ani.
Dacă a fost sau nu evenimentul de ieri unul istoric, ca cel din 1989? Timpul va arăta, dar există premisele să fie.
