De la data alegerii în funcție a fost urmărit cu lupa și lovit cu bâta. Uneori motivat, alteori nu. Din stânga a fost lovit pentru că ar fi român și dușman al statalității, din dreapta – pentru că ar fi „umbra lui Filat” și nu ar avea poziție proprie. Când a avut această poziție, au observat și au reacționat doar comuniștii și rușii.
Deși m-am oțărât și eu de câteva ori în legătură cu „suveranitatea limitată” a președintelui Timofti, nu credeam că nu are poziție proprie cel puțin în privința prezenței armatei rusești pe teritoriul RM. În câteva rânduri el s-a pronunțat univoc în problema dată, dar oarecum ritualic și protocolar. Iată însă că odată cu vizita secretarului de stat al SUA John Kerry, președintele moldovean i-a spus celui mai important colaborator al președintelui american cea ce niciunul dintre șefii de stat de la Chișinău nu a îndrăznit să spună. Citez: „Vă spunem deschis că avem nevoie de o participare puternică a SUA în asigurarea securității în regiune. Federația Rusă își consolidează prezența militară în regiunea separatistă transnistreană, sfidând angajamentele sale internaționale. Noi cerem cu fermitate retragerea din regiune a trupelor, a arsenalului rusesc și transformarea actualului contingent de pacificatori într-o misiune civilă. Federația Rusă sprijină în mod progresiv nu doar administrația de la Tiraspol, dar și alte forțe antioccidentale și proruse de pe teritoriul Republicii Moldova”; „Ne putem aștepta, în timpul apropiat, la provocări în regiunea transnistreană și în cea găgăuză, din sudul țării noastre, la tentative de destabilizare a situației politice de la Chișinău. Toate aceste acțiuni vor urmări anumite scopuri: zădărnicirea semnării Acordului de Asociere cu UE și influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare din țara noastră care vor avea loc peste un an. Rugăm SUA să acorde o atenție specială acestor tendințe care se pot intensifica după Olimpiada de la Soci”.
Declarația lui N. Timofti a fost luată în furci nu numai de comuniști, dar și de partidele din Coaliție. V. Streleț, șeful fracțiunii PLDM din legislativ, i-a dat peste gură unei emisiuni televizate: „Nu trebuie de atins domenii sensibile, nu poți face apel la sprijin și protecție militară din partea unui stat și să tensionezi relațiile cu alte țări. Noi încercăm să avem relații bune cu țările membre UE, cu SUA, dar ne străduim să avem și o relație bună, de asemenea și cu Rusia”. Nu a rezistat ispitei de a-l scoate la tablă pe președintele Timofti nici reprezentantul PD, I. Corman, șeful parlamentului care a declarat că „dl președinte Timofti ar trebui să trateze cu mai multă seriozitate aspectele legate de politica externă a Republicii Moldova. Noi suntem în proces de integrare europeană, dar, în același timp, trebuie să acordăm mare atenție nu doar menținerii, dar și dezvoltării în continuare a relațiilor cu partenerii din Est, în primul rând cu Federația Rusă”.
Nu a fost mai breaz nici președintele PL Mihai Ghimpu care, în limbajul lui esopic, i-a reproșat lui N. Timofti: „Eu așa ceva nu aș fi zis. Noi trebuie să ne rezolvăm singuri problemele. Nimeni nu o să-ți sape grădina. Omul poate să te ajute când vede că tu muncești, faci ceva, nu când stai și numai faci declarații… Noi la ziua de astăzi nu avem statut, noi nu avem o lege care să le spună celor din stânga Nistrului care le este locul și care le sunt drepturile”.
Rânza politică și egoismul electoral și-au spus cuvântul și de această dată. În loc să fie aplaudat, Timofti a fost fluierat, de pe pozițiile intereselor rusești. Un fluier penibil și descalificant, care l-a lăsat pe președintele Timofti singur în fața liderilor Coaliției, dar și a Rusiei.
La sfârșit de an se fac topuri care stabilesc cine este politicianul anului. Cu certitudine, acest titlu îl merită un singur om: președintele Nicolae Timofti pentru demersul pe care l-a făcut față de John Kerry, secretarul de stat al SUA.
