Actualitate

Nicolai Grigorişin şi Nicolae Chirilciuc vor concura în turul doi pentru Primăria Bălți

Legislaţia electorală prevede că, dacă niciunul dintre candidaţii la funcţia de primar nu acumulează mai bine de jumătate din numărul de voturi exprimate, se organizează turul al doilea, cu primii doi cel mai bine clasaţi.

Candidata Partidului Politic Şor, Marina Tauber, a acumulat cele mai multe voturi în primul tur, dar a fost exclusă din cursa electorală pe motivul utilizării mijloacelor financiare nedeclarate, și ca urmare, în turul doi urmau să se dueleze candidatul independent Nicolai Grigorişin şi următorul cel mai bine clasat în turul întâi – candidatului Partidului Acţiune şi Solidaritate, Boris Marcoci. Ultimul însă a depus cerere de retragere.

De asemenea, a făcut şi candidatului Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor, Alexandr Nesterovschi, care era pe locul patru după numărul de voturi în primul tur de scrutin. 

În consecinţă, în turul doi vor participa candidatul independent Nicolai Grigorişin (locul II) şi candidatul Partidului „Patrioţii Moldovei” Nicolae Chiriliciuc (locul V după numărul de voturi acumulate în turul întâi).

Turul doi al alegerilor pentru funcţia de primar al municipiului Bălţi se va desfășura pe 19 decembrie. Conform procedurii, dacă unul din cei doi candidaţi se retrage din cursa electorală până cel târziu cu 7 zile înainte de ziua votării, scrutinul se va desfăşura între candidatul rămas şi următorul candidat care a acumulat cel mai mare număr de voturi în primul tur.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *