Noi, comunistii, bem milioane de $ SUA
Orbecaind astazi prin ponoarele relatiilor de piata, in incercarea plapanda de a infrunta criza „globala” autohtona, multime de lume de acum nu se mai aghesmuieste, nu se mai afuma, nici chiar nu se mai pileste. Bea de stinge! Rachiu! Contrafacut oficial sau neoficial, incaltea pe potriva buzunarului oricui, poreclit „om simplu” sau „membru de rand al PCRM”.
Bineinteles ca acum nu mai este la fel de accesibil si renumitul vin fabricat in RM! Celebru in sensul pretului sau, elaborat de Banda de economisti porniti sa caute rezerve pentru a ne putea tine pantalonii pe timp de recesiune. Si asta – dupa ce tocmai vreo doua saptamani ne aflasem deja in plina ascensiune! Trebuie sa recunoastem abilitatile gospodaresti ale celor ce papa frisca puterii fara scrupule, desi au jurat de fiecare data in timpul scrutinelor electorale sa stea la dieta impreuna cu tot poporul nostru omnivor. Si daca n-au vlaga sa stopeze caderea poporului in patima betiei, incearca sa-i dea viciului un aspect oarecum… numai nu uman, caci stim ce a iesit atunci cand au vrut sa intinda aceasta masca pe bietul socialism. Este vorba despre o infatisare civilizata, culturala, cum se spune la mine in sat.
Conform unei hotarari istorice a CC-ului partidului, din care, pardon, fac parte si eu, poporul e indemnat sa nu mai suga direct din sticle in locurile publice sau prin cantine, ci sa imbrace fracul, sa scoata zacusca procurata in supermarketul al carui patron este un membru activ al partidului nostru, apoi la lumina palida pe care „Fenosa” ne-o „daruieste” cu atata altruism, fredonand „Internationala”, sa-si toarne un pocal si sa… sar… corect, sar-veasca cat o incapea.
Hai sa recunoastem, comunistii sunt blamati uneori degeaba. Ideea de mai sus chiar ca e buna. Ce-i drept, nu stiu de unde atatea fracuri!
Am auzit precum ca hotia si coruptia (sa-mi spuna cineva, va rog, care-i deosebirea), de asemenea, vor capata un chip supra-civilizat. Cica si de acum inainte pentru membrii de partid „a lua la laba” sau a pungasi bugetul statului se vor considera doar niste greseli inocente. Ce-i drept, sunt prevazute unele restrictii: suma acaparata sa nu depaseasca bunul-simt, estimat in cazul de fata la cifre cu 6 zerouri, iar faptasul sa fie obligat sa poarte toata viata cravata. Interesant, cum vor proceda cu femeile-membre?
Dar nu-i pe asta! Spuneam de buget. Sa stiti ca anume administrarea lui imi starneste banuiala ca bulibasii cu ciocan si secera nu duc paharul la ureche! Un prim-argument elocvent este acela ca un comunist treaz-trezut de la conducerea tarii n-ar permite rusinoasa diversificare a pensiilor, caci unde s-a mai vazut ca un comunist de rand ca mine sa primeasca o pensie de 600 de lei, iar altii, iesiti din rand, tocmai 6000! Al doilea argument: care om cu capul limpede ar da anual aproape 200 milioane (de dolari!) pentru voiajurile de claca ale grangurilor din MAE AE, MAI E, ca de banii acestia umpleai tara cu tractoare si nu indobitoceai de tot pe bietii comunisti de la coarnele plugului tras de martoage ca in Evul Mediu. Apropo de milioane, informez comunistii pauperizati din Chisinau ca, pentru ocrotirea sanatatii lor, in anul acesta s-au alocat tocmai noua milioane, bineinteles, MDL.
Multe sunt de spus despre lucrarile la betie ale celor ce au privatizat tricolorul, dar as vrea sa stiu ce porcarie s-a baut atunci cand pentru renovarea cladirii parlamentului s-au juruit 40 milioane de dolari, adica exact atata cat ar costa 3 mii de tractoare. Iata la ce duce betia!De aceea, imi sfatui colegii de partid sa puna pocalul in cui. Dar, din pacate, de fiecare data aud aceeasi fraza inaripata: betivul bea si se trezeste, dar comunistul de la putere – niciodata!
Hai sa fim sanatosi cu totii, caci primul comunist se clatina pe marginea bortei…