Aşa mi s-a întâmplat recent. Îndată ce pătrunzi – prin notiţele de pe front ale jurnalistului Alexandru Şchendrea, adunate în cartea „În faţa ta” – în atmosfera din tranşeele de la Coşniţa, în spiritul de frăţie ce domnea pe linia de foc, dar şi în laşitatea şi trădarea unora – îţi dai seama că te afli în faţa unei mărturisiri sincere despre conflictul de pe Nistru, că trăieşti aceleaşi clipe tragice prin care a trecut autorul.
„În faţa ta nu conturează un tablou general al războiului din primăvara-vara lui 1992. Sunt doar nişte notiţe de pe front, în mare parte despre plutonul nostru de rezervişti. Ele alcătuiesc doar o picătură din tot ce s-a întâmplat atunci…”, mărturiseşte Şchendrea. Este o picătură, aş zice, în care se reflectă ceea ce s-a întâmplat în acest conflict în care am fost atraşi – un război deseori straniu, pentru că era greu să înţelegi de unde va veni lovitura: de la „ai tăi” sau de la separatişti. Cineva ar putea spune că autorul e prea sentimental, prea sincer şi prea pedant în descrierea unor detalii care pentru unii ar părea neînsemnate: eroismul băieţilor din Floreşti, chemaţi la o „îndeletnicire, neobişnuită, nedorită şi chiar condamnată – tragerea cu arma în inamic”; laşitatea celor 300 care au părăsit poziţiile de frica tancurilor ruseşti; indiferenţa superiorilor care, într-o clipă de grea cumpănă, n-au fost alături de comandanţii de companii…
Ceea ce am descoperit în cartea aceasta e că Alexandru Şchendrea are şi o mare dragoste faţă de oameni, manifestă o deosebită grijă pentru camarazii săi de război. În martie 1992, când fusese chemat la arme, eram colegi la ziarul „Vocea poporului”. Ulterior, am fost şi eu „înrolat” în Serviciul de presă al Ministerului Apărării, astfel că aproape zilnic mă deplasam în „zonele fierbinţi” de pe Nistru. Am ascultat multe povestiri cutremurătoare despre viaţa de pe front, dar nu le-am simţit pe pielea mea, deşi uneori nimeream în situaţii critice. Cu „În faţa ta”, am avut impresia că revin în acele timpuri. Este o destăinuire a unui ostaş rupt de la munca sa de jurnalist pentru a apăra independenţa ţării. Citeam notiţele despre „război după război” şi mi-am amintit de versurile lui Petru Cărare:
Ştiu că de pe baricade
Să cobor nu mi se cade,
Dar când văd că pe un frate
L-a ajuns un glonţ, din spate,
Întorc arma înapoi:
– Cine-a tras din noi în noi?!
E trist de tot că acest „glonţ din spate” a devenit, se pare, o obişnuinţă pentru unii – fie că e vorba de vreme de război, fie vreme de pace. Cum de se întâmplă acest lucru? Cu „În faţa ta”, Alexandru Şchendrea dezvăluie o sinceritate debordantă în descrierea trăirilor sale de pe front. E o destăinuire. Îmi spunea că doreşte să prezinte cartea în faţa camarazilor de arme de la Floreşti. E şi acesta un act de curaj, să vii cu notiţe de pe front în faţa celor alături de care ai luptat…
Vlad Bercu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
