Astfel, la 6 iulie, va fi comemorat cel mai mare val de deportări în Siberia. Cei nouă actori, alături de regizoarea Luminița Țâcu și directorul teatrului, Petru Hadârcă, au deschis câteva paranteze cu referire la cum a apărut pe scenă acest spectacol tulburător.
Doriana Zubcu-Marginean, Snejana Puică, Iurie Focșa, Iurie Radu, Draga-Dumitrița Drumi, Leo Rudenco, Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă și Alexandru Pleșca, actori care au prezentat viețile mai multor locuitori ai satului Antonești, r-nul Ștefan Vodă, au avut fiecare câte un monolog creat pe baza cărții „Copiii foametei. Mărturii”. Totuși, întreaga echipă a studiat și textele Larisei Turea, cronica lui Igor Cașu și au discutat cu istorici și rude apropiate pentru a simți cele mai mărunte detalii.
Începând de la decor și terminând cu prestanța actorilor, spectacolul este foarte conceptual, având la bază două tipuri de teatru: documentar și epic. „Nu există un proces, un personaj, sunt actorii care povestesc istoriile oamenilor din Antonești și nu trăiesc viața lor. Am păstrat măsura în tot, mai ales în decor. Este vorba de un spectacol bazat pe text și am mizat pe cel mai palpabil decor. Am optat pentru o materie brută. Și dacă s-a vorbit atât de mult despre faptul că pe vremea foametei se mânca scoarță de copac, am ales-o ca să decorăm scena”, explică regizoarea Luminița Țâcu. Prima întâlnire cu trupa a avut loc pe 4 martie. Iar dacă la bază a stat cartea în care sunt scrise 53 de monoloage, actorii, alături de Luminița, le-au ales în funcție de cât de mult s-a potrivit rolul cu actorii.
Acest spectacol cocea în mintea Luminiței de mai mult de doi ani, iar ulterior gândurile ei au coincis cu ale lui Petru Hadârcă care i-a adus sprijinul necesar. „Oamenii de cultură au adus în lumină prea puțin aceste momente dramatice din istoria noastră. Ceea ce s-a întâmplat la Teatrul Național „M. Eminescu”, prin curajul unei echipe de actori tineri care au venit cu poziție socială, cu ținută și opinie stabilită despre ce înseamnă istoria noastră, este o lecție de demnitate, de istorie, un exercițiu de memorie”, afirmă directorul teatrului. Mai mult, spectacolul „Copiii foametei” este unul dintre cele patru care vor deschide stagiunea din toamnă de la Teatrul Național din București.
Conform regizoarei, în acest spectacol nu s-a investit foarte mult – șapte mii de lei pentru scoarța de copac de pe scenă, iar laița a fost făcută din rezervele de lemn ale teatrului.
Nouă roluri, mii de destine
Actrița Diana Decuseară joacă rolul Mariei Vakulovski, bunica fraților Vakulovski de astăzi, mama răposatului autor al cărții. Ea este educatoare la casa de copii, personajul care nu a mâncat șoareci sau lobodă, cum au făcut-o ceilalți, a avut ce să mănânce și primea salariu. „În schimb, este probabil mai greu să vezi copii slabi în jurul tău, copii care mor de foame și să nu poți face nimic. Este vorba de un chin sufletesc”, spune actrița, care joacă rolul unei femei singuratice, ce a plecat de acasă împotriva voinței părinților săi. „După acest spectacol am început să văd cu alți ochi frigiderul gol. Altceva valorează, de fapt. În timpul foametei, oamenii nu aveau nimic și totuși atunci erau mai puternici și mai uniți decât suntem noi acum”, spune Diana Decuseară.
În unele cazuri, la baza monoloagelor unor actori stau poveștile mai multor săteni din Antonești. Ghenadie Gâlcă povestește despre destinele lui Andrei Cociug și Foca Matfeev. „Andrei este o persoană rebelă, un copil care a rămas fără părinți pe timpul războiului. Fiind nevoit să stea la casa de copii la doar 13 ani, a înțeles că trebuie să lupte pentru existență. El a crescut ca o persoană liberă și nu înțelegea de ce trebuie să se supună regulilor casei de copii și a preferat să plece”, explică actorul. În același timp, cel de-al doilea destin, Foca Matfeev, este al unui copil care a găsit mai multe haine nemțești cu care s-au îmbrăcat mulți săteni.
„Dacă revenim la personajul format din ambele povești, el este eroul satului, un erou sărac care reușește să învingă destinul și să-și ajute consătenii”, afirmă Ghenadie, care-şi aminteşte de pregătirile spectacolului ca de o perioadă destul de dură. „Acum când am reluat repetițiile, mulți dintre noi clacam la un moment dat. Totuși, ne propunem ca pe scenă noi să fim ca niște chirurgi cărora să nu le pese că doare, atât timp cât fac un bine. Taie în numele unei idei. Trebuie să depășim momentul de durere. Este importantă emoția, însă mai mult contează ca întrebările și gândurile să continue după spectacol”, spune actorul Ghenadie Gâlcă.
Actorul Iurie Focșa prezintă istoria lui Vasile Gaidău, un bătrân din satul Antonești, care avea șase ani pe vremea foametei, un om lovit de soartă care până acum este marcat de plecarea mamei sale la alt bărbat. „Este un spectacol care merită văzut, în special de elevi și studenți, pentru că trebuie să cunoască de unde am pornit și cum am ajuns să fim așa cum suntem”, declară acesta.
Pentru unii actori din cadrul spectacolului, acest gen de teatru a fost unul nou. La fel și pentru Alexandru Pleșca, care a recunoscut că pe parcursul repetițiilor chiar și bărbații plângeau, fiind sensibilizați de greutatea acelei perioade. Alexandru joacă rolul lui Ion Morar, un copil fără tată, care a plecat în Polonia după cartofi, de fapt în Ucraina după mâncare, și nu s-a mai întors, fiind ucis în drum. „Mergea prin sat și a găsit un copac cu prune, în curtea unui sătean. Stăpânul l-a văzut și i-a spus să coboare, iar Ion când a coborât s-a prefăcut mort. Un fel de haz de necaz, căci pe atunci lumea murea atât de des și de brusc, încât moartea înscenată a lui Ion nu a trezit suspiciunile vecinului”, povestește Alexandru.
Eudochia Oprea, cea mai matură dintre toate personajele, este reprezentată pe scenă de actrița Snejana Puică. Aceasta era căsătorită și avea doi copii. „Eudochia este cea care știe tot, care povestește prin ce au trecut oamenii din acest sat, trecând în umbră o mare parte a propriei povești”, explică Snejana.
Actrița Draga Dumitrița Drumi prezintă destinul Motrei Chirilov, născută în 1929, o tânără care a rămas responsabilă de frații săi mai mici, alături de unchiul Petrea, care o ajută să o scoată la capăt. „Acum oamenii sunt mai răi și nu sunt atât de uniți. Noi am învățat să depindem de mâncare, înainte se mânca pentru a trăi, acum e invers”, opinează actrița.
„Cea mai bună armă a noastră este să ne cunoaștem istoria”
De aceeași părere este actrița Doriana Zubcu-Mărgineanu, care consideră că foametea a fost o tragedie adevărată, care merită povestită. „În acea primăvară s-a născut mama mea. Înainte nu-mi dădeam seama că această foamete a fost organizată și că rădăcinile sale sunt adânci și negre”, adaugă ea. Monologul acesteia a fost construit din vocea unei fete care și-a salvat mama și vocea mamei care și-a salvat copiii. A fost o temă pe care a abordat-o, având o responsabilitate și față de copiii săi, astfel încât își dă seama că s-a întâmplat cu o generație în urmă și se trece cu vederea. „Iată-i pace, iată-i bine, dar e suficient să observăm ce se întâmplă în Ucraina, ca să înțelegem că cea mai bună armă a noastră este să ne cunoaștem istoria”, spune Doriana.
Actorul Leo Rudenco, cel care povestește istoria săteanului Arsenie Banaru, opinează că spectacolul este unul dur, însă bine gândit din punct de vedere regizoral, care captivează spectatorul, oferindu-i informația încet. „Arsenie a trecut și prin război, nu mai era copil, avea 20 de ani, trecuse prin două lagăre de concentrare. Respectiv, ar fi trebuit să fie cumva privilegiat, întrucât participase la război. Or, acea Uniune Sovietică avea grijă de eroii săi. Însă, astăzi erai erou, mâine anti-erou”, adaugă Leo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
