Noul an școlar în Ucraina: record negativ absolut pentru clasele cu predare în limba română
Pragul claselor I cu predare în limba română („moldovenească”) îl vor trece mai puţin de 200 de copii – un antirecord absolut. Numărul cel mai mare de copii este în cele două clase din satul Babele (Al. Averescu, azi – Oziornoe) – peste 50 de elevi. Şi în această cea mai mare şcoală românească din Sudul Basarabiei s-a deschis în urmă cu doi ani clasă cu predare în limba ucraineană, informează Asociația Naţional-Culturală „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa. În Satu Nou (Novoseliskoe), raionul Reni, anul acesta nu mai există clasă I românească, iar în satul vecin, Cartal (Orlovka), numărul elevilor fiind de doar 7.
Recent, pe 28 august, o delegaţie oficială a ambasadei Republicii Moldova de la Kiev a vizitat satul Babele, cu ocazia concertului dedicat aniversării a 25 de independenţă a Ucrainei, dar şi Republicii Moldova, în compania liderilor moldovenismului din Ucraina, dar şi a şefilor administraţiei raionale Ismail, care, într-un final, au interzis concertul Vetei Biriș, planificat pentru cea de-a IV-a ediţie a Zilei Limbii Române la Ismail, eveniment care urma să aibă loc chiar astăzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!