Politică

Noul Cod al Parlamentului provoacă dispute între PAS și opoziție. Ce spun deputații

Reducerea timpului pentru intervențiile deputaților în plen, prevăzută în noul Cod al Parlamentului, a stârnit dispute între guvernare și opoziție. Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, susține că modificările urmăresc eficientizarea activității Legislativului, în timp ce deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, afirmă că noile reguli ar limita dreptul aleșilor de a se exprima.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Grădinaru a declarat că proiectul prevede reducerea timpului de intervenție pe marginea unui proiect de la șapte la cinci minute pentru fracțiuni și de la cinci la trei minute pentru deputați.

Parlamentarul PAS susține însă că proiectul introduce și mecanisme noi, printre care „ora Guvernului”, organizată o dată la patru săptămâni, când un ministru va veni în plen pentru a răspunde la întrebările deputaților și pentru a prezenta un raport.

Totodată, o dată la șase săptămâni ar urma să fie organizată „ziua opoziției”, în cadrul căreia vor fi examinate subiectele propuse de opoziție.

Grădinaru a precizat că limita de o oră criticată de opoziție s-ar referi doar la sesiunea de întrebări și răspunsuri, nu la întreaga dezbatere asupra unui proiect de lege. Potrivit acestuia, termenul ar putea fi prelungit dacă va fi necesar.

De cealaltă parte, Vasile Costiuc susține că opoziția este nemulțumită anume de limitarea timpului pentru luările de cuvânt și de posibilitatea plafonării dezbaterilor pe anumite subiecte.

Deputatul Partidului „Democrația Acasă” afirmă că, potrivit proiectului, președintele Parlamentului ar putea stabili de la începutul ședinței durata dezbaterilor pentru anumite subiecte, iar după expirarea termenului discuțiile ar urma să fie închise, chiar dacă nu toți deputații au reușit să intervină.

În opinia lui Costiuc, o asemenea procedură ar afecta calitatea dezbaterilor parlamentare și transparența procesului legislativ. Acesta consideră că, în locul reducerii timpului de intervenție, Parlamentul ar putea avea ședințe în două zile pe săptămână, inclusiv joi și vineri, pentru a permite discuții mai ample asupra proiectelor.

Un alt element inclus în noul cod vizează limba de lucru în Parlament. Vasile Grădinaru a explicat că proiectele de acte normative, amendamentele și legile ar urma să fie elaborate exclusiv în limba română.

Deputatul PAS a precizat însă că această prevedere nu va interzice deputaților să se exprime în limba rusă în plen, ci se referă strict la limba în care vor fi redactate actele oficiale ale Parlamentului, în conformitate cu prevederile constituționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *