„Nu cerem avantaje, ci să fie respectate drepturile românilor, aşa cum noi respectăm drepturile oricărei minorităţi”

NU CEREM AVANTAJE, NU CEREM BONUSURI, CI SĂ FIE RESPECTATE DREPTURILE ROMÂNILOR, AŞA CUM NOI RESPECTĂM DREPTURILE ORICĂREI MINORITĂŢI

– Aţi preluat mandatul de câteva luni şi aţi vizitat deja o parte a comunităților românești din afara granițelor. Ați avut suficient răgaz să vedeţi care este starea de spirit a românilor care locuiesc în afara graniţelor…
– Suficient timp este mult spus, dar am avut ceva timp. Am început să iau pulsul, da.

– Care este acest puls?
– Este un puls alert, foarte diferit de la o zonă la alta. Există două direcţii diferite, una este legată de problematica românilor din teritoriile istorice, cealaltă, total diferită, este problematica românilor din noua diaspora. Fiecare cu problemele lor, fiecare cu grijile lor. Nu pot să nu spun că problemele românilor din diaspora sunt incomparabil mai mici, decât cele ale românilor din teritoriile istorice pentru simplul motiv că identitatea românească este pusă în pericol în anumite zone, ceea ce nu este cazul în diaspora.

– Care sunt problemele cel mai des semnalate?
– În comunităţile istorice sunt cele legate de limba română şi de învăţarea limbii române în şcoli de către copii, copii mici, copii care de multe ori vorbesc puţin limba română de acasă. Din păcate, anumite structuri locale nu ţin cont de structurile centrale care au semnat convenţii cu România la nivel de stat. Pe altă parte, în alte zone, nu pot să nu îmi pun întrebarea dacă la nivel central nu există reticienţă faţă de studierea limbii române în şcoli, faţă de continuitatea culturală şi etnică reomânească din acele teritotii istorice.

În zona diasporei problemele sunt legate, cel puţin cele care sunt ridicate, de taxele consulare, de repatrierea decedaţilor, de necunoaşterea de mulţi dintre români a drepturilor pe care le au ca cetăţeni europeni. Noi, la nivel guvernamental, lucrăm de un timp încoace la acest lucru. Se dezvoltă un proiect care va fi implementat anul viitor, poate şi mai devreme dacă reuşim. Se numeşte InfoChioşc, este vorba despre nişte sisteme de informare pentru românii din diaspora, sisteme care vor fi plasate sub forma unor platforme, unor site-uri sau unor numere verzi care există deja. Astfel, românii să poată să aibă cunoştinţe de drepturile pe care le au ca cetăţeni europeni: dreptul muncii, dreptul la protecţie socială, dar şi obligaţiile pe care le au. Aşa cum am mai spus, nu ar trebui să existe diferenţe între cetăţenii europeni. Chiar dacă anumite state europene sunt mult mai puţin dezvoltate economic. În momentul în care lucrăm şi ne luptăm să creăm această comunitate europeană care s-a născut, dar creşte greu, sunt foarte multe probleme. Dacă există un puct asupra căruia nu consider că trebuie să existe negociere, acela este exact asupra drepturilor şi obligaţiilor comune tuturor cetăţenilor europeni.

– Aţi vorbit despre reticienţele unor comunităţi…
– Am folosit un termen elegant. Nu reticienţele unor comunităţi, ca să nu spun opoziţia unor structuri locale la practicarea şi învăţarea limbii române într-un sistem extraşcolar sau un afterschool, de fapt. Exemplu concret, Serbia, în Valea Timocului, unde, deşi statul sârb a semnat în 2012 o convenţie protejarea minotităţilor şi a accesului la limba originii minorităţolor, la nivel local, în anumite sectoare copiii sunt împiedicaţi să participe la aceste cursuri prin diferite metode. Ori cursurile sunt stabilite la anumite ore târzii, după terminarea cursurilor şcolii, ceea ce presupune ca acei copii să se întoarcă din satele în care locuiesc, după care nu vor avea niciun mijloc de transport să se întorcă acasă sau li se propune, prin opţiune, studierea limbii române ori informatica. Este o piedică pusă limbii române. Trăim într-o epocă în care fără informatică nu putem să ne dezvoltăm, nu puteam să opunem informatica sau tot ce e legat de comunicarea pe toate mijloacelea acestea moderne cu studierea limbii române. Sunt lucruri care sunt în mod evident complementare, în niciun caz antitetice.

– Aţi deschis subiectul şcolilor româneşti din Serbia, s-a efectuat recensământul copiilor? Anul trecut ştiu că a fost o problemă în legătură cu acest recensământ.
– Este o problemă foarte delicată. În Serbia există acele diferenţe care s-au creat prin constituirea celor două consilii ale minorităţilor. Este Consiliul Minorităţii Române şi Consiliul Minorităţii Vlahe. Chiar dacă noi ştim foarte bine că vlahi şi români este acelaşi lucru, sunt etnonime, sinonime, pentru o anumită categorie din structurile locale ale Serbiei sunt două minorităţi. Eu încerc să îi conving ca cele două consilii să se asocieze. S-a făcut un pas în acest sens, pentru că nu este suficient să spunem că suntem vlahi, dar vorbim româneşte. Este important să se spună şi că vlah înseamnă român. Este o falie, o falie pe care orice orice detaliu poate fi speculat.

– Ce înseamnă asocierea celor două consilii, vlah şi român?
– În urma vizitei mele în Serbia, care a avut un impact extrem de pozitiv asupra comunităţii româneşti, în special în Valea Timocului, pentru că în Voivodina Biserica Ortodoxă Română este recunoscută, au început anumite schimbări. Din partea centrală a Serbiei au fost transmise anumite semnale, iar unul dintre acestea este schimbarea liderului local al Bisericii Ortodoxe Sârbe, care era extrem de virulent asupra acceptării existenţei unei alte Biserici Ortodoxe acolo.

– Aţi avut întâlniri…
– Am avut întâlniri, dar nu se întâmplă numai pentru că am avut întâlniri, ci pentru că la nivel local avuseseră loc alegerile. Iar întâlnirile care au avut loc, discuţiile pe care le-a avut şi ministrul de externe, Titus Corlăţean, dar şi mesajele pe care le-am transmis în momentul în care eram acolo au avut un efect complementar celorlalte intervenţii din partea României. Această schimbare cu un alt lider al Bisericii Ortodoxe Sârbe este importantă. Vom vedea care va fi urmarea. Deocamdată este un pas evident de schimbare a atitudinii din partea nivelului central.

Acum Serbia bate la poarta Europei, iar România are drept de vot ca orice altă ţară europeană. Acea poartă europeană are foarte multe lacăte, fiecare aparţine unei ţări care are cheia. Avem şi noi o cheie! Este normal ca situaţia să fie reciprocă. Atâta vreme cât România este un exemplu pentru tratarea minorităţilor, oricare ar fi acestea. Nu un exemplu, ci exemplul în lume. Nu cerem altceva decât ca acest lucru să se întâmple în orice ţară în care există români. Nu cerem avantaje, nu cerem bonusuri, ci să fie respectate drepturile românilor, aşa cum noi respectăm drepturile ungurilor, ale sârbilor, ale nemţilor, ale bulgarilor, albanezilor şi oricărei alte minorităţi.

Dincolo de acest pas pe care îl consider ca fiind împortant în schimbarea atitudinii care vine de la nivel central, cei de la nivel local vor trebui să ţină cont. Cred că legile funcţionează în Serbia.

O altă schimbare în sensul acestei apropieri este realizarea unui pact de nonagresiune. Întâlnirile pe care le-am avut şi cu unii şi cu ceilalţi, întâlnirile pe care le-am avut cu preotul Boian din Valea Timocului au dus la acest pact pe care preotul Boian l-a iniţiat. Acest pact există. Pe marginea lui au existat două interpretări, unii au spus că este o greșeală pentru că se încearcă o intervenţie ca să se anihileze spiritul românesc, dar eu consider ceea ce au considerat alţii şi au spus-o în momentul în care am fost acolo, că pentru prima dată un ministru al românilor de pretutindeni a mers şi i-a convins să stea la aceeaşi masă, să dialogheze. Am considerat un compliment pentru mine acest lucru. Urmarea a fost acest pact, iar lucrurile trebuie făcute încetul cu încetul, nu trebuie să ne grăbim! Europa s-a grăbit un pic atunci când a vrut să se creeze. Dacă Napoleon a avut această intenţie de a crea o Europă prin metodele sale, alţii, după el, au avut-o la fel de bine intenţionaţi. Iată că acest lucru a început să se concretizeze.

Cred că nu am pornit pe drumul cel mai bun sau cel mai drept şi că nu ne-am acordat timpul să ne cunoştem mai mult între noi, europenii. Nu ne-am acordat timpul să ne ascultăm mai mult, să ne întelegem diferenţele şi să facem această multiculturalitate, multinaţionalitate, nu o Europă a naţiunilor naţionaliste, ci o Europă nu, neapărat, federală, dar o Europă în care, cu toate diferenţele pe care le avem între noi, să avem câteva scopuri comune care să nu fie doar economice, ci şi sociale. Cred că mergem în această direcţie.

– Tot despre școli… De la 1 septembrie este o problemă cu şcolile din Transnistria, să nu mai poată funcţiona…
– Problema din Transnistria, care este în Rep. Moldova, ca să fim clari, este delicată. Nu ştiu care va fi soluţia, nu ştiu dacă vom reuşi ceea ce ne dorim atât la nivelul nostru, al DRP, cât şi la nivel de MAE. Există o atenţie deosebită asupra acestui subiect. Sper ca şi reprezentanţii noştri din Rep. Moldova să fie la fel de atenţi ca şi noi la problemele din această regiune. Deocamdată nu putem să facem mai mult decât să fim atenţi şi să transmitem orice fel de mesaj care ne parvine de acolo şi care poate să fie util pentru românii noştri de acolo.

– Ştiu că s-a făcut o donaţie şcolilor din Transnistria un autobuz școlar. A ajuns la ei?
– Vom verifica acest lucru, nu am răspunsul. Donaţii s-au făcut şi anul trecut şi anul acesta. Am avut o discuţie cu cineva legată de această întrebare, dacă maşina oferită anul trecut a ajuns la destinaţie. Mi-ați pus o întrebare la care nu am răspuns. De aceea vom face monitorizarea tuturor proiectelor.

– Aţi vorbit despre acest scop comun, în comunităţile românilor există multe disensiuni…
– Câte bordeie, atâtea obicee…

– Există un element care să-i unească şi să-i aşeze la aceeaşi masă pe toţi românii de pretutindeni?
– Continuitatea României, a spiritului românesc şi a culturii româneşti. Aşa cum Biserica este pentru mine pilon esenţial, alături de cel de-al doilea pilon, cultura, pentru că în jurul Bisericii şi în interiorul Bisericii, ca şi în jurul culturii şi în interiorul spaţiilor culturale, românii se pot aduna şi pot uita pentru câteva clipe micile disensiuni, micile conflicte de orgolii româneşti pe care le ştim. Asta avem şi cu asta defilăm.

Ştim cum suntm şi cum acţionăm, dar dacă putem să ameliorăm şi să ne facem mai buni, noi cu noi, cred că este un câştig. Da, sunt aceste probleme. Eu sunt adeptul jumătăţii pline a paharului şi cred că lucrurile încep să se orienteze, încet, încet către făgaşul normal. De aceea Biserica şi cultura mi se par esenţiale, pentru că aşa cum într-un lăcaş sfânt uităm de probleme, pentru că avem un scop acela de a fi pioşi şi de a ne pleca capul în faţa lui Dumnezeu, singurul în faţa căruia trebuie să îl plecăm, tot aşa în jurul culturii, prin actul cultural, şi aici mă refer și la şcoală, în faţa unui eveniment cultural suntem cu toţii în aceiaşi stare: ne uităm la un spectacol. Când ne uităm la un spectacol nu avem timp să ne certăm. Cred că drumul cel mai bun şi cel mai drept trece pe acolo.

– De foarte multe ori s-a vorbit despre finanţările pe care Departamentul le acordă proiectelor propuse de comunităţi…
– Cum de foarte multe ori s-a vorbit despre finanţările care au ajuns unde nu trebuia.

– Au fost suspiciuni, semne de întrebare asupra destinaţiei fondurilor, chiar şi asupra Comisiei s-au pus semne de întrebare, iar dumneavoastră aţi vorbit şi despre procurori. Au fost astfel de situaţii?
– Da, au fost astfel de situaţii. Anul acesta, Ministerul de Externe a cerut Corpului de Control prin ministrul Titus Corlăţean să verifice situaţia de la DRP legată de intervenţia şi opiniile anumitor jurnalişti şi anumitor asociaţii care au contestat faptul că proiectele lor au fost respinse. Anul acesta a fost cea mai mare transparenţă de când a fost înfiinţat DRP. Niciodată nu vom mulţumi pe toată lumea. Am auzit acum câteva zile, în Austria oameni care spuneau “noi vrem să ştim CV-urile şi numele celor care sunt în Comisie”. Nu are nicio legătură financiară lucrul acesta. Nimeni dintre cei care prezintă aceste proiecte nu face parte din structurile Ministerului de Interne sau din Justiţie. Cu ce ajută o persoană care a adus un proiect să ştie CV-ul unei persoane dintr-o comisie care analizează? Acea persoană de află în comisie pentru că este specializată, pentru că lucrează de ani de zile, pentru că este documentată şi pentru că, înainte de toate, respectă o grilă stabilită şi legală, în care trebuie să se încadreze orice proiect, după care din experienţa acestor persoane faţă de proiectele care au fost depuse, au posibilitatea să aprecieze ce asociaţie este în măsură să implementeze sau nu un proiect.

– Această solicitare de a prezenta CV-urile şi de a chema membrii Comisiei la audieri, a venit şi din partea unui parlamentar…
– Sigur că da. Întotdeauna vrem să fim mai catolici decât Papa şi vrem să fim noi mai deştepţi şi mai interesanţi decât alţii. Acestui domn parlamentar i-am răspun chiar eu, a înțeles exact care este situaţia şi lucrurile s-au oprit la nivelul unei cereri şi unui răspuns. DRP este o structură care funcţionează în văzul tuturor. Faptul că ştim cum se numesc membrii Comisiei nu ajută cu nimic la aprecierea valorii persoanelor. Faptul că cineva a făcut Facultatea de Filologie, de Filosofie sau de Construcţii nu are niciun fel de incidenţă asupra capacităţii persoanelor respective de a analiza un dosar legat de ce se întâmplă la DRP. Nimeni din Comisie nu a fost adus de pe stradă, pe ochi frumoşi sau pe relaţii. Dimpotrivă. Dacă cineva a încercat să spună că acea Comisie a fost stabilită de mine pentru a anula anumite proiecte şi pentru a valida altele, s-a înșelat amarnic. Realitatea a demonstrat acest lucru. Iar apropo de procurori, procurorii au făcut un raport foarte clar şi limpede asupra acestor lucruri, iar grâul s-a separat de neghină. Sigur că vor fi nemulţumiţi întotdeauna. Acesta este şi motivul pentru care voi propune în noul Regulament de Ordine Interioară federalizarea asociaţiilor. Nu mi se pare interesant ca şapte asociaţii să facă şapte propuneri pentru şapte festivaluri de folclor, să spunem.

Nu are niciun fel de rezultat pozitiv. Toate cele şapte asociaţii ar face mai bine să se asocieze şi să facă un mare proiect de festival folcloric şi astfel va avea o finanţare consecventă, nu împărţită la şapte şi un impact, lăsând ceva în urmă. Nu mă interesează doar să bifăm o acţiune, nu mă interesează ca cineva să îşi aroge dreptul de a reprezenta comunitatea sau de a fi mai bun decât alţii.

Sunt asociaţii care prin voluntariat fac foarte multe lucruri, aşa cum prin asociaţii de apartament care se crează peste noapte şi care ştiu să facă un proiect care să corespundă acelei grile, după care proiectul este delăsător. Din acest an se va introduce şi monitorizarea proiectelor finanţate de noi, să vedem în ce măsură asociaţiile implementează proiectele. Dacă nu le implementează, la anul vor avea o bilă neagră. Aşa cum proiectele care vor propune proiect comun, vor avea o bilă albă. Se poate! Am văzut în Spania, la Cuenca, mai multe asociaţii ale românilor din Spania care au propus un proiect. Confictele de clopotniţă pot fi date la o parte. Imaginea României ne intereseză pe toţi. Când toată lumea va înțelege acest lucru va fi mult mai bine.

– O altă temă care apare în mod frecvent pe agenda publică se referă la Congresul Românilor de Pretutindeni şi există propunerea să fie finanţat de Departament. Congresul este în lege, dar nu a avut loc niciodată …
– De mult timp. Nu de noi depinde, eu nu pot să finanţez Congresul pentru că legea trebuie schimbată şi mărit bugetul.

– Există o propunere pentru modificarea legii, de curând depusă la Parlament, care prevede organizarea Congresului de către Departament…
– Eu sunt total de accord, în măsura în care finanţarea necesară acestui Congres ne va fi alocată. Din finanţarea pe care o avem acum la Ministerul Românilor de Pretutindeni, la DRP există doar o parte din finanţare. Îmi doresc să fiu cel care va fi prezent pe scaunul de ministru atunci când acest prim Congres va avea loc, dar nu pot să îl fac eu pentru că în lege scrie că Parlamentul trebuie să îl finanţeze.

Când legea se va schimba, atunci se vor aloca şi fondurile necesare în plus, necesare pentru alocarea proiectelor. Avem 10 mil. de lei, dintre care 1 mil. este ţinut pentru situaţii speciale, de rezervă, 2 mil. sunt păstrate pentru propriile proiecte care sunt continuate, proiecte foarte bune care există şi nu văd de ce un proiect bun trebuie schimbat, doar pentru că a venit altcineva la putere. Şi la nivel guvernamental, tot ceea ce a fost propus de o altă structură politică şi este bun, va fi continuat.

Ştim că lucrurile bune trebuie continuate şi trebuie să avem şi viziune. Nu este suficient să avem idei, idei avem toţi. Rămân 7 mil. de lei pentru aceste proiecte propuse de asociații, care în acest an au fost 784. Ar fi trebui să avem un buget de peste 90 de mil. de lei, de peste zece ori mai mare, să putem finanţa toate proiectele. Există şi foarte multe proiecte foarte proaste. Foarte multe proiecte prin care multe asociaţii încearcă să câştige un ban.

– Daţi-mi exemplu de un proiect foarte prost.
– Un proiect foarte prost este un proiect al unui site de limbă română, un site jurnalistic despre care nu ştim care este impactul, cui se adresează, cine îl cere. Pe hărtie poate să pară foarte bun, trăim în epoca mass-media, a informaticii, dar depinde şi cum este implementat. Sau un ziar pe care asociaţia respectivă vrea să îl finanţeze, asociaţie care a mai primit finanţare anul trecut pentru acelaşi ziar, care din cele 10.000 de exemplare lunare sau săptămânale pe care spunea că le face, nu ştiu dacă a făcut 3.000 şi nu au ajuns unde ar fi trebuit să ajungă. Toate aceste elemente sunt cunoscute la DRP, iar aceste persoane din Comisie ştiu astfel de lucruri. Nu putem să îi păcălim că un proiect care să fie foarte bine făcut.

Au fost proiecte foarte bine făcute pe hârtie, care mie mi s-au părut bune. Este singurul lucru le care eu pot să îl fac, să reanalizez, pot să întreb de ce a fost respins sau de ce a fost aprobat, dacă mi se pare ceva în neregulă. Am întrebat despre multe proiecte bune pe hârtie, de ce nu au fost aprobate şi mi s-a răspuns că asociaţiile, anul trecut, când au trebuit să justifice banii pe care i-au cheltuit, nu au fost capabile să aducă facturile respective. Din punct de vedere al legii, nu pot să finanţez ceva ce nu există, pentru că atunci Curtea de Conturi mă întreabă de ce am finanţat dacă ştiam că acea asociație nu şi-a îndeplinit angajamentele. Acea asociaţie poate să aibă o idee genială, iar dacă ea corespunde respectivului punctaj, ea va primi o finanţare. După care vom verifica în ce măsură sunt capabili să o implementeze. Poate că sunt, poate că nu sunt. Am avut cazuri în care asociaţii care au primit o finanţare mai mică decât au cerut, au renunţat la finanţare. Sunt multe asociaţii care cer finanţare de trei ori mai mare decât am acordat. Membrii Comisiei ştiu foarte bine costul. Ei știu foarte bine cât costă să tipăreşti o carte, să distribui o carte ş.a. În momentul în care costă 2 lei să distribui o carte, noi ştim foarte bine valoare, iar acea carte apare pe proiect cu costul de 9 lei, este o problemă. Ca şi în alte proiecte care au fost aprobate, asupra cărora eu am avut anumite dubii pentru că nu cunoşteam. Mi s-a explicat că activitatea acestor asociaţii demonstrează capacitatea lor de a implementa proiecte. E normal să îi ajutăm.

Mai există un aspect la care nu se gândesc suficient asociaţiile, pe care îl vom include şi în reactualizarea bazei de date: este foarte important și ce rămâne în urmă. Dacă nu rămâne nimic în urmă….Scopul nostru este legat de continuitatea limbii române, a culturii, a istoriei neamului nostru, este legat de identitatea românească. Dacă proiectele nu răspund prin efectele lor la susţinerea şi întărirea identităţii româneşti, pentru noi, este un proiect neinteresant.

– Care credeţi că sunt cele mai eficiente metode de susţinere a comunităţilor româneşti şi de la cine ar trebui să vină acest sprijin?
– În primul rând, comunităţile româneşti ar trebui să se adune şi să fie conștiente că uniunea face forţa. Avem nevoie să fim împreună pentru că avem toţi aceleaşi rădăcini, aceleaşi gânduri bune faţă de România şi aceleaşi intenţii ca România şi românismul să continue. Să nu fie dat la o parte sau să fie uitat de unii care încearcă de secole să o facă şi nu au reuşit.

Românii noştri trebuie să înteleagă că trebuie să se adune şi să uite de confictele de orgolii şi de poziţii, de gelozii ieftine, după care trebuie să se concentreze asupra proiectelor care au utilitate pentru comunitatea românească, apropo de ce trebuie să rămână în urmă. Abia apoi venim noi, care, din micul buget pe care îl avem, încercăm să suţinem acele proiecte frumoase. Mi se pare normal să le cer să se unească. În România ne temem de noţiunea cooperativă pentru că 50 de ani de comunism ne-au dat o anumită imagine asupra cooperativei. În agricultură este nevoie ca agricultorii, cei mulţi şi mici prin suprafeţele pe care le au, să se asocieze pentru ca agricultura să devină un element essențial, aşa cum ar trebui să fie. Avem un pământ dumnezeiesc, dar nu sunt capabili să îl folosim. Aici este exact acelaşi lucru, în momentul în care această idee de cooperativă va fi făcută în zona asociaţiilor, ne vom concentra pe ceea ce vrem să facem şi să rămână în urmă. Pentru copiii noștri, nu putem să avem un prezent fără a avea trecut, dar prezentul este făcut doar pentru a putea construi un viitor.

– Am înțeles că există o cerere destul de mare de costume populare din partea comunităţilor.
– Da, aici avem o mare problemă pentru că noi facem achiziţii şi continuăm să facem, însă ne lovim de suma care ar trebui pentru a achiziţiona costumele. Ele sunt foarte scumpe, iar bugetul nostru este foarte mic faţă de cererile de costume populare. Nu vom putea să îi mulţumim pe toţi în acelaşi timp. Încercăm să facem încetul cu încetul, să achiziţionăm aceste costume pe care să le trimitem diferitelor asociaţii care solicită acest lucru. Am avut bucuria să găsesc, la Graz, unde este şi uniune între asociaţii, rezultate şi activitate frumoasă românească, o superbă colecţie de costume populare. Aşa cum şi laViena am participat la un eveniment făcut la 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, la bustul poetului care este situat în faţa Bisericii Ortodoxe Române, făcută de o asociaţie extrem de populară, apreciată de autorităţile locale care poartă numele poetului. Am avut alături de mine, invitaţi, primăriţa sectorului în care se află acest monument, un parlamentar din Parlamentul austriac, fiind foarte aproape de români. M-a bucurat să văd cât de bine sunt văzuţi românii din Austria şi cât de bine sunt integraţi. Cu excepţiile de rigoare.

– Când veţi începe să achiziţionaţi costume populare?
– S-a început deja să se facă achiziţii, avem deja hârtii în acest sens. Suntem în căutare de bani din alte surse. Sunt convins că vom putea descoperi că multe asociaţii care au fost virulente, cerând sume foarte mari pentru proiecte poate foarte bune, dar care nu se justificau la sumele respective, cum a fost cazul. Vor fi şi altele care vor finanţarea. Au fost situaţii în care asociaţiile au refuzat finanţarea pentru că li se părea prea mică şi nu îi ajuta. Nu mi s-a părut un lucru foarte elegant, dar ele au avut capacitatea să implementeze proiectul respectiv fără să primească bani de la DRP. Unii au primit de la Institutul Cultural Român, alţii s-au descurcat prin sponsorizări. Aceşti oameni trebuie ajutați şi încurajaţi. Sunt alţii care, din acel orgoliu prost plasat, au refuzat. Le recomand călduros tuturor asociaţiilor să facă proiecte cu devize cât mai aproape de realitate pentru că nu se adresează unor amatori. La DRP sunt specialişti care cu asta se ocupă, care ştiu că un microbuz pe care îl cere o asociaţie nu poate să coste 80.000 de euro, ca să dau un exemplu.

Sursa: timpromanesc.ro
Autor: Antuanela Roșioru