Economie

Nu o să mă păcăliți să plătesc 60000 de euro pe o mașină electrică cu o autonomie de 300 km

Consumatorii se întreabă cum foarte multe mașini electrice au o autonomie jenantă, de câteva sute de kilometri. Până să văd o mașină nemțească, din astea chipurile eco, o „minunăție” electrică de peste 60000 euro, credeam că o marcă din Cehia produce cele mai urâte mașini de pe piață. Apropos, nimeni nu înțelege o chestie, văzând prețurile autoturismelor electrice.

Fanii lor le laudă pentru că au mai puține piese, că au o fiabilitate ridicată și necesită puține revizii. Păi atunci de ce mama naibii costă mai mult decât o mașină cu motor termic și de ce nimeni nu cumpără o astfel de mașină la mâna a doua?

Și aceiași fani spun… „păi, trebuie să plătim pentru progres”. Nu, pe bune.

Ia plătiți voi, iar noi, restul, vom asista cu atenție și îngrijorare până când cu o astfel de mașină electrică vom putea merge mai mult de 300 km, vom avea stații de încărcare peste tot, iar prețul acestor chestii va scădea atât de mult încât va fi mai redus decât cele ale automobilelor cu motor termic.

Dacă vreți să ajungeți să mergeți cu Xiaomi, Huawei sau alte chestii chinezești pentru că tot felul de birocrați au decis să facă țăndări industria auto pentru a ne băga pe gât electrificarea, cumpărați astfel de telefoane cu roți.
Măcar Germania s-a deșteptat și a anulat subvențiile pentru achiziția de vehicule electrice. Păi cum așa, băi băieți? Nu mai sunt bani pentru așa ceva: Vai, vai, „tragic”, se zvârcolește Greta pe altarul eco.

Poate se deșteaptă și ai noștri. Nu de alta, dar după ce ecobonusul de peste 10.000 euro a fost redus la 2000 de euro, băieții din industria auto au fost, foarte probabil, extrem de convingători. Nu de alta, dar nu s-ar mai vinde copăile electrice.

Și încă ceva, producătorii au început să acopere aceste subvenții din propriul buzunar, ceea ce indică faptul că nu aveau nevoie, de fapt, de acești bani.

Bonusul de 10000 era o palmă dată pieței libere și o ingerință masivă în economie. Se pare însă că acesta a fost redus la 5000 de euro, adică o palmă mai mică. Ar fi trebuit eliminat complet. Dacă oamenii își doresc astfel de mașini, cumpărătorii le vor achiziționa fără a primi bani de la stat. Le vor cumpăra pur și simplu.

Iar banii din subvenții pot fi direcționați către adevărate programe de mediu, precum cele de împădurire.

De asemenea, astfel de programe subvenționează masiv industria auto din China.

Iar subvențiile acordate … nu există cancer mai mare pe termen lung pentru economie.
Nu-mi aduc aminte că Henry Ford să fi primit subvenții de la guvernul american când a lansat Model T și a vândut vreo 15 milioane de exemplare timp de 18 ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *