CSI / RusiaExterne

Exemplu pentru Moldova! Nu știi limba, adio! Letonia va expulza rușii care nu trec testul de cunoaștere a limbii de stat

Cetăţenii ruși din Letonia care nu promovează testul de cunoaștere a limbii de stat şi nu părăsesc voluntar ţara ar putea fi duşi cu forţa la punctele de trecere a frontierei terestre. În cazul în care Federația Rusă nu-și va accepta cetățenii înapoi, Riga va avea dreptul să-i trimită în alte state.

Dispozițiile tranzitorii ale legii letone a imigrației prevăd că permisele de ședere pentru cetățenii ruși sunt valabile până la 1 septembrie 2023. Dacă doresc să-și prelungească permisele de ședere, aceștia trebuie să depună la Oficiul pentru Cetăţenie şi Migraţie din cadrul Ministerului de Interne al Letoniei un document care confirmă cunoașterea limbii de stat.

Potrivit șefei Centrului de Stat pentru Conținutul Educației, Liene Voronenko, peste 8 000 de cetățeni ruși s-au înregistrat până acum pentru a susține examenul. Candidații urmează să susțină testele până la sfârșitul lunii mai și vor avea posibilitatea susțină repetat examenul la vară. Ceilalți cetățeni ruși vor putea aplica pentru testare începând cu 1 iunie.

De la adoptarea modificărilor la legea imigrației, 3 016 cetățeni ruși au depus actele necesare pentru prelungirea permisului de ședere.

Printre aceștia se numără și 1 577 de persoane de peste 75 de ani, care nu trebuie să treacă testul de cunoaștere a limbii, a declarat șefa Oficiului leton pentru Cetăţenie şi Migraţie, Maira Rose.

Oficialii din Letonia susțin că expulzarea forțată a rușilor ar fi o ultimă soluție, aplicată în cazul refuzului de a părăsi țara.

Șeful Departamentului de Repatriere și Azil al Pazei Frontierei de Stat a Republicii Letonia (GPO), Marek Honiavko a declarat că persoanele vor putea să conteste decizia privind expulzarea forțată în instanță, perioadă în care punerea în aplicare a deciziei va fi suspendată.

În prezent, nu se cunoaște câte persoane ar putea fi supuse expulzării forțate. Întrucât traficul de pasageri cu Rusia a fost întrerupt, cei deportați vor fi, cel mai probabil, transportați la punctele terestre de trecere a frontierei letono-ruse.

Dacă Rusia va refuza să-și primească înapoi cetățenii, Paza Frontierei de Stat a Republicii Letonia are dreptul să-i expulzeze pe ruși în orice țară terță, cu acordul lor.

Sursa Realitatea.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Sa-i aduca in RM, ca Constituția, art 13 , le garanteaza in continuare dezvoltarea limbii ruse…..hahaha

  2. In RM e taman invers: daca nu vorbesti rusa, nu capeti in majoritatea cazurilor nici macar o paine. Davai fsio niznaiu kak!

  3. Țările Baltice ar trebui ca exemplu în general pentru RM. Legislație, cultură și politică. Diferența îi că acolo oamenii sunt motivați să-și atingă obiectivele iar în RM deloc. Este chiar dezamăgitor văzând pe Dodon în Găgăuzia vorbind de “ai noștri îs aproape” la o gloată mujicoida și referindu-se la criminalii ruși din Ucraina și nimeni nu l-a arestat încă ci ignorat dit personajul si gloată imbecilă de autorități.

Dă-i un răspuns lui Wiespe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *