O expoziție consacrată săptămânalului “Charlie Hebdo” a fost deschisă la Amsterdam
Desenele de presă expuse sunt însoțite de caricaturi realizate de desenatori olandezi, în semn de omagiu aduc colegilor de breaslă uciși săptămâna trecută de frații Kouachi, relatează luni 7sur7.be.
Expoziția, care se adaugă alteia organizate la muzeul olandez despre asocierea dintre jurnalism și benzile desenate, prezintă cei 50 de ani de existență ai publicației ‘Charlie Hebdo’ prin intermediul primelor pagini ale săptămânalului.
‘În țările vecine, ca Franța și Belgia, există o cultură puternică și dinamică a desenului satiric’, afirmă directorul muzeului, Niels Beugeling, potrivit căruia această tradiție nu este atât de accentuată în Olanda, datorită unui climat socio-politic ‘mai liniștit’.
Expoziția intitulată ‘Omagiu Charlie Hebdo’ a fost inaugurată duminică și va fi deschisă până pe 31 ianuarie.
sursa: agerpres.ro