O felie de istorie
Dacă suntem obișnuiți doar cu fărâme din istoria unui domnitor, de data asta ni se oferă o felie întreagă din istoria țării. Cea mai des invocată, dar prea puțin cunoscută: domnia lui Ștefan cel Mare.
Structurată pe 20 de capitole, de la „Domnul și sfetnicii” lui până la „Privire generală asupra bătăliilor”, autorul urmărește toate documentele vremii care îi permit să reconstituie activitatea lui Ștefan, atât pe plan intern, cât și extern. El intuiește din semnăturile puse pe documentele vremii relația lui Ștefan cu boierii, scăderea influenței acestora, reformele politice ale domnitorului, structura țării și a poporului. Explică termenii cheie referitori la statutul fiecărui om sau act. Practic introduce scriitorul în secolul respectiv.
Se știe deja, în orice domeniu, că fără înțelegerea contextului istoric adevărul unei povești e distorsionat. Acesta este marele plus al studiului semnat de Boldur. Capacitatea de a vedea lumea de atunci cu ochelarii potriviți. Cei care ne prezintă nu doar realitatea istorică, ci întregul context în care apare și activează cel mai mare domnitor pe care l-au avut Țările Românești. Toate reformele politice ne permit să înțelegem cum a reușit Ștefan să stea în scaun 47 de ani.
Dacă vă așteptați să citiți o carte cu temă istorică scrisă ca un roman, ca o poveste în care îl vedem pe Ștefan ca la cronicari sau ca la scriitori, atunci s-ar putea să fiți dezamăgiți. Alexandru V. Boldur nu a elaborat o astfel de carte, nu era interesat să scrie o carte vandabilă, care să țină cont de politicile marketingului actual sau care să vizeze zona comercială. Autorul a vrut o carte de istorie abordată analitic, comparativ, documentat, cu recuzita specifică unui studiu complex și obiectiv.
O astfel de lucrare e necesară în bibliotecă. Lecturată mai întâi pentru acuratețea informației, apoi ținută la îndemână ca să poată fi redeschisă ori de câte ori avem nevoie de un anumit capitol. Cum erau împărțite satele, cine făcea parte din sfatul domnesc, care era relația domnitorului cu biserica, organizarea oastei moldovenești – toate acestea le găsim cu ușurință atunci când într-o discuție sau într-un articol avem nevoie de o trimitere corectă.
Cei care au avut vreodată de elaborat o lucrare științifică își pot da seama doar răsfoind această carte de seriozitatea cu care a fost realizată, de eforturile autorului, de consistenta bibliografie folosită. Mai ales că ne oferă o analiză comparativă a celorlalte studii despre Ștefan cel Mare și, totodată, un rezumat al lor.
Ca să vorbim despre cineva, mai ales când acest cineva este Domnul țării, e nevoie să îl cunoaștem bine, tocmai de aceea vă recomand această carte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!