Fiind discriminați, considerați inapți de o muncă intelectuală și nepotrivindu-se cu personalul „sănătos”, puțini reușesc să ducă o viață îndestulată și frumoasă, iar mulți, din disperare și tristețe, cad în voia viciilor sau se lasă în voia sorții. 

Totuși, în orășelul Strășeni, într-o căsuță mai mult decât modestă, locuiește o familie în care dragostea, înțelegerea și susținerea reciprocă salvează situația. Soții Culeanu, ambii invalizi de gradul doi și copiii lor frumoși și inteligenți formează o familie, care în pofida greutăților și sărăciei continuă să zâmbească și să lupte pentru un viitor mai bun.

„Dacă părinții nu ne-ajută, măcar străinii s-o facă”

Aliona are boala Blount, o tulburare neobișnuită a dezvoltării corpului, care în cazul ei a determinat stoparea creșterii la o vârstă fragedă, iar Petru este afectat de paralizie cerebrală infantilă. Ambele boli îngreunează mersul și afectează mobilitatea lor.
Școala internat de la Hâncești a unit aceste două suflete. Se cunosc din clasele primare, mâncau dintr-o farfurie. După ce Aliona a absolvit 12 clase, iar Petru – nouă, îndrăgostiții au format o familie. Dacă, în mod tradițional, căsătoria bucură părinții tinerilor însurăței, în cazul lui Petru și Alionei a fost exact invers. „Socrii mei și-au dorit pentru Petru o soție sănătoasă, părinții mei, la fel. Eu nici acum nu-i înțeleg”, povestește Aliona cu ochii triști.

Astfel, familia Culeanu a rămas fără susținere din partea rudelor apropiate până în prezent. „Uite, tu ai deschis poarta fiind străină, ei nu au făcut-o niciodată. Părinții mei mai sună din străinătate, mă întreabă dacă totu-i bine. Dar asta chiar nu contează. Să vină, să vadă cum trăim. Probabil că Dumnezeu a vrut ca străinii să ne ajute, dacă părinții nu o fac”, explică Aliona. Astfel, chiar dacă o ușă s-a închis, multe altele s-au deschis. Povestea lor s-a plimbat de la prieteni buni și cunoscuți la necunoscuți și a ajuns chiar și în străinătate. Cu susținerea străinilor, familia Culeanu a reușit să facă reparație cosmetică în casă, să cumpere mobilier, haine ș.a. Aceiași străini le-au povestit că peste hotarele Moldovei, persoanele cu dizabilități sunt „angajați și stimați, fiindcă nu se face diferență”.

„Ce să fac cu tine, așa mică?”

Greutățile cu care se confruntă soții Culeanu confirmă faptul că în Moldova persoanele cu dizabilități sunt discriminate și nu au parte de un ajutor social tangibil. Au încercat de nenumărate ori să se angajeze în câmpul muncii. Aliona a urmat cursuri de contabilitate, însă a lucrat doar o lună. „La noi în Moldova nu se uită la experiența omului, ci la cum arată. Iar când se uitau la mine, îmi spuneau că nu mai au nevoie de contabili sau chiar „ce să fac cu tine, așa mică?”, povestește femeia.

Petru a trecut prin aceeași experiență neplăcută. El a lucrat o jumătate de an la fabricarea mobilei, unde s-a descurcat foarte bine și era lăudat, deși se mișca mai încet decât colegii lui. Însă, ulterior, a fost rugat să-și dea demisia. Atunci a început lanțul refuzurilor, angajatorii îl refuzau pe motiv că este invalid. „Noi nu putem să facem lucru greu. Eu nu pot sta mult timp în picioare. Da, mă deplasez la magazin, la spital dacă e nevoie, dar după aceasta trebuie să stau întinsă toată ziua. Iar Petru este în aceeași situație”, explică Aliona.

De la 16 ani, Petru face coşuri şi mobilă împletită, realizate cu multă dibăcie, și văzând că nu reușește să-și găsească un serviciu a revenit la împletitul loziei. „Înainte se vindeau bine, dar acum nu mai pot lucra fiindcă nu am încăpere. Nu pot lucra sub cerul liber. Altă problemă e că lumea nu mai cumpără ca pe vremuri”, povestește Petru, care regretă că nu are acces la piața internațională, dar nici atelier nu are.

Parlamentarii: „Nu avem bani”

Deși locuiesc în Strășeni deja de 12 ani, autoritățile locale continuă să le spună că nu au posibilitate de a-i ajuta. „Noi nu mai putem deschide uși, am bătut deja la toate”, spune Aliona. Soții Culeanu s-au adresat în scris lui Voronin, pe vremea când era președinte, care i-au impus pe părinții lui Petru să le cumpere o casă, în perioada când ei locuiau în chirie. S-au adresat la toți președinții de partide politice, la guvern de la care primeau aceleași răspunsuri: „Nu avem bani”, „Autoritățile locale ar trebui să vă ajute”, „Nu vă putem mări pensia” etc.
Aliona și Petru își doresc un viitor diferit pentru copiii lor. Fiul Spartacus are patru ani și este un băiețel foarte ingenios și curios. Eugenia, sora mai mare, are deja 10 ani și, pe lângă faptul că este pasionată de dansuri, este o elevă exemplară, foarte capabilă, în special, în domeniul limbilor străine.

Eugenia este și cel mai mare ajutor al mamei. Ea face cumpărăturile, merge la primărie în caz de necesitate, își rezolvă individual toate probleme de la școală și tot ea ajută la îngrijirea lui Spartacus.

„Chiar dacă avem această durere, noi încercăm să nu lăsăm greutatea pe umerii copiilor. Dacă eu nu am avut posibilitatea să am studii superioare, o să fac tot posibilul ca copiii mei să le aibă”, afirmă Aliona, care-și dorește un viitor prosper pentru copiii săi.

Cei care doresc să-i ajute îi pot găsi la următoarea adresă:
or. Străşeni, str. P. Sârcu 5/2 , telefon (237) 29236 şi mobil 069463488.