Actualitate

O mișcare extremistă a lansat o campanie de colectare de semnături în Găgăuzia pentru refacerea URSS

Asociația politică rusă de extremă-dreaptă, cu filiale în toate țările fostei Uniuni Sovietice, Mișcarea de Eliberare Națională (MEN), a lansat în acest weekend, în Găgăuzia, o campanie de colectare de semnături, care are drept scop de a recunoaște ilegală prăbușirea Uniunii Sovietice (URSS) și de a promova restabilirea granițelor în conformitate cu cel de-al Doilea Război Mondial. 

Cinci membri ai organizației au montat un cort în piața din Comrat, au împărțit pliante și au îndemnat trecătorii să semneze petiția care recunoaște Rusia drept stat succesor a URSS, care este în drept să atenteze la hotarele fostelor republici sovietice. Reprezentanții MEN au îndemnat oamenii din Găgăuzia să-și dea consimțământul că Uniunea Sovietică a fost distrusă ilegal și să aprobe restabilirea granițelor URSS, transmite Punctul.md.

De asemenea, aceștia au abordat trecătorii și le-au spus că „R. Moldova este o colonie a SUA”, iar petiția pe care au oferit-o spre semnare au declarat că o vor înainta Federației Ruse, „succesorul URSS”, scrie nokta.md.

Codul penal pevede că astfel de acțiuni cad sub incidența articolului privind trădarea de patrie, adică fapta săvârşită intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de apărare a Republicii Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj, divulgare a secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova. 

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție din Găgăuzia, Tucan Snejana, a declarat că nu deține informații cu privire la acest subiect și a rugat să revenim cu un apel.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Mari potlogari. Prin vorbe doar îndrăznesc: „R. Moldova este o colonie a SUA”. Acești smintiți nu vor să recunoască, că Basarabia (chiar din 1812, exclusiv 1918-1940), de rând cu celelalte așa numite ”republici sovietice” (și din timpuri mai vechi) au fost colonii a Rusiei !!! Denumirea corectă a acestei mișcări ar fi: ”Mișcarea de colonizare a națiunilor vecine”.

Dă-i un răspuns lui LanceaLuiHoriaSus Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *