Să pornim de la unul, la prima vedere, mai puțin important: știrea despre plenară a fost dată în limba rusă și pe site-ul PCRM, și pe omg.md, portavocea PCRM-ului. Aceasta înseamnă că limba rusă continuă să rămână limba de lucru a acestui partid. Deci, nicio schimbare. Nicio schimbare nu s-a produs nici în ceea ce privește raportorii la plenară, aceștia fiind cei dintotdeauna: M. Tkaciuk, O. Reidman, O. Domentii, A. Reșetnikov, M. Postoiko, I. Muntean, secretarul executiv al PCRM.
Din comunicatul PCRM reiese clar un singur lucru, și anume, că actualul anturaj s-a consolidat și mai strâns în jurul secretarului lui general, iar secretarul general nu are de gând să demisioneze. La prima vedere, concluziile plenarei denotă o dată în plus faptul că actuala conducere a PCRM a pierdut pulsul realității și dă semne vădite de marasm politic. Concluzia optimistă că „popularitatea PCRM crește în rândul alegătorilor și că doar în ultimele două luni PCRM s-a completat cu 900 de noi membri” amintește de ultimele luni de viață ale defunctului PCUS care, prăbușindu-se, continua să declare optimist că „crește și înflorește”.
Diferiți analiști și comentatori au încercat în mod divers să explice acest fenomen. Mi se par prea rectilinii, superficiale argumentele acestora că la mijloc ar fi senilitatea lui Voronin, de care profită anturajul său. Voronin nu e nici pe departe senil, are reacții și replici mai lucide decât ale unor politicieni tineri. Deși nu sunt adeptul teoriilor despre conspirații, înclin să cred că există alte cauze ale declinului acestui partid. Nu admit că un om cu experiența lui Voronin nu înțelege că partidul său ar fi îngropat de discipolii săi. El înțelege perfect acest lucru, dar nu-i înlătură de la conducerea PCRM, ci, dimpotrivă, îi apără, îi încurajează și-i promovează. De ce procedează astfel? Ceea ce voi spune în continuare e o simplă speculație, dar, ca orice ipoteză, are dreptul la viață: omul care distruge metodic, cu bună știință, partidul lui Voronin este însuși… Voronin. Admit că există în afara partidului forțe serioase care doresc dispariția PCRM-ului și care îl au la mână cu materiale foarte compromițătoare, care, făcute publice, i-ar asigura lui Voronin o bătrânețe deloc onorabilă după gratii. Această perspectivă însă nu face parte din planurile de viitor ale lui Voronin, din care cauză, fiind șantajat, el promovează cu bună știință o politică ce se va solda într-un an-doi cu distrugerea PCRM. Nu este exclus că nu numai Voronin, dar și încă cineva dintre apropiații lui să fie șantajați din afară. Astfel, piramida se inversează: nu cei care pleacă distrug PCRM-ul, ci acei care rămân. Cu siguranță, cei care îl șantajează pe Voronin fac parte din cercuri economico-financiare foarte puternice și influente atât din RM, cât și din afara ei. Opt ani de președinție au fost suficienți ca Voronin să-și facă dușmani în această lume. Cei care cunosc mai bine decât noi niște lucruri susțin că Voronin în acești opt ani a adunat un capital uriaș, că el este și astăzi, totuși, cel mai bogat om din RM. Silit să aleagă între capitalul agonisit și partid, Voronin a ales capitalul, sacrificând partidul în numele lui. Voronin nu poate fi crezut când se arată îngrijorat de soarta partidului. Liderul comunist e un actor înzestrat, nu are principii politice și morale, nu crede nici în Dumnezeu, nici în Lenin: s-a apropiat de Biserică și a folosit-o în scopuri electorale; a continuat să vină cu flori la Lenin tot în scopuri electorale, adică în numele Puterii și al Banului. A oscilat între Europa și Rusia tot în scopuri electorale. Lui îi este în cot și de moldoveni, și de ruși, și de Marx, și de Lenin, și de Hristos: în numele Puterii și al Banului, el îl poate primi pe Hristos în partid și-l exclude din partid pe Lenin. Voronin nu are prieteni în politică, ci aliați de conjunctură în numele aceluiași scop suprem: ieri s-a aliat cu Roșca pentru a rămâne la Putere, mâine, tot în numele Capitalului, el se poate alia cu Ghimpu, dacă acesta ar fi de acord. Într-un cuvânt, Voronin este obsedat de Capitalul său, nu de „Capitalul” lui Marx! De ce dar să excludem ipoteza că anume el, cu mânuța lui, îngroapă PCRM-ul pentru a-și salva pielea?
Ipoteza mea poate să pară unora neverosimilă. Să admitem că e anume așa. Atunci cum explicăm, totuși, faptul că un om cu mintea sănătoasă – iar Voronin e mai sănătos la cap decât mulți alții! – își distruge metodic propria creație?
