O nouă probă a neputinței noastre

După ce două sute de ani am acceptat toate ororile rușilor imperialiști, apoi a sovieticilor, după ce ne-am revoltat și noi, la urmă, împotriva unui mutant pseudo-statal la începutul anilor ‘90, despre care deja se știa că va cădea de tot, de câțiva ani ne rotim în jurul propriilor cozi, dând vina ba pe soartă (de parcă soarta nu ne-am face-o chiar noi), ba pe localizarea nefericită pe hartă (de parcă alții n-au jungle, vulcani, tsunami, inundații, vecini agresori), ba pe, mai nou liderii politici pe care tot noi i-am ales.

Din scurta experiență a anilor de după Independență s-a văzut că orice revoltă populară nu face decât să-i schimbe pe unii cu alții, care ar fi putut fi, în alt context, colegi și amici. Asta pentru că structura lor, a liderilor, a fost mereu similară. Aluatul din celebra vorbă, a fost frământat având aceleași ingrediente: egoism, lăcomie, lene, aroganță și o foarte molipsitoare durere-n cot. Având aceste componente ambalate sub diverse fețe, denumiri, și slogane de-a lungul celor 24 de ani, trebuie să recunoaștem că aceasta ne este limita, iar cei pe care-i vedem la TV sunt expresia noastră, a tuturor, în diverse forme. Fie că vorbim despre un hoț cu gândul la scheme de corupție, despre o funcționară care-și îndeasă mita în poșetă, sau despre un șefuț care tocmai a revenit la birou de la shopping cu mașina de serviciu în timpul orelor de program.
Pentru că democrația e frumoasă și ne pune diagnosticul frumos, dar pe noi ne arată așa cum suntem. Farmecul democrației este, însă, că cei care o respectă au toate șansele să-și găsească tratamentul corect. Aici ne blocăm noi de fiecare dată, dăm foc la tot ce au construit ceilalți înaintea noastră și o luăm de la capăt. Dacă ne-am privi mai atent dintr-o parte, am vedea că ne purtăm ca într-un film cu Stan și Bran, în care Stan sapă o groapă, iar Bran o astupă la loc. De fiecare dată ne pomenim că îi votăm pe unii, ăștia ne fură și ne mint, noi ne revoltăm fără a reuși să propulsăm adevărați lideri dintre noi, respectiv vin alții și dau o formă organizată mulțumirii populare, după care îi înlocuiesc pe primii, satisfăcând suficient de mult mulțimea obosită pentru ca aceasta să se împrăștie pe la casele ei.

Noi nu știm să luăm lucrurile pe rând. Noi le vrem pe toate odată și de dorit să ne fie date. Ei bine, lucrurile merg altfel, iar noi nu suntem cei care ar putea să le schimbe mersul de sute de ani. Cea mai recentă probă în acest sens este modul în care se sparge treptat recenta, dar deja obosita revoltă din centrul Chișinăului. Liderii de pe scenă ai acesteia n-au reușit să catalizeze energiile grupurilor răzlețe și încăpățânate, care veneau în marea de oameni având așteptări prea mari și cerând prea multe. Or, nu poți să ceri de toate la aceeași manifestație. Ne zice și proverbul că cei care aleargă după mai mulți iepuri deodată, nu prinde nici unul. Dar noi nu vrem să învățăm din înțelepciunea altora. În schimb, ne luăm după agendele altora și ne uităm propriile interese.

În ce fel, de exemplu, le-au încurcat celor câteva zeci de vârstnici din Piață pancartele unioniste? Sau, de ce au insistat tinerii unioniști să vină neapărat cu propria lor agendă la un miting ale cărui proclamații și rezoluții de până acum n-au avut nici o treabă cu Unirea? De ce insistă fiecare grup să se suprapună peste celălalt cu agendele proprii? De ce acceptă fiecare grup cu intenții bune oameni mai puțin buni în rândurile lor? Oare nu era clar de la început că dacă vii cu recuzită unionistă la un protest la care se cere consolidarea statului pe care tu vrei să-l desființezi, vei fi tratat ca o minoritate? Sigur, civilizat ar fi fost ca vârstnicii să-i fi ignorat, pur și simplu, pe tinerii ambițioși. Dar, pentru că noi suntem obișnuiți ca mereu unii să provoace, iar ceilalți să se lase provocați, nu s-au abținut și i-au bruscat, comportându-se ca niște exponenți ai Evului Mediu. Din nou, am lăsat viziunile care diferă să primeze în fața viziunilor care coincid, să ne îndepărteze unii de alții. Această constatare este cu atât mai tristă, cu cât realizez că ambele părți „beligerante” sunt solidare cu scopul principal al protestului, respectiv stârpirea corupției. Dar n-am știut să le luăm pe rând și nici să ne păstrăm apucăturile egoiste sub cheiță. Iar pentru asta vom plăti prin scăparea unei noi revolte printre degete.