O parte din banii plătiți de consumatorii pentru energie ajung în offshor-uri
Energokapital, compania apărută în 2014 ca intermediar la vânzarea energiei electrice din regiunea transnistreană în Republica Moldova își transferă banii în offshor-uri din Hong Kong prin intermediul sistemului bancar moldovenesc.
De această părere sunt experții în energetică Victor Parlicov și Sergiu Tofilat care au declarat că în acest fel securitatea energetică a Republicii Moldova este în pericol și au cerut autorităților să investigheze cazul.
Potrivit lui Sergiu Tofilat, doar în 2015 statul a fost prejudiciat cu peste 259 de milioane de dolari, bani furați de la cetățenii care au achitat conștiincios facturile.
„Reieșind din cantitatea de energie electrică pe care Republica Moldova a procurat-o în 2015 au fost achitate 222 milioane de dolari către Energokapital. Costul pentru gazul cumpărat la producerea energiei electrice este de 129 de milioane. 55 de milioane este costul de procesare a gazului în energie iar profitul companiei intermediare este de 39 de milioane de dolari. Aceștia sunt banii pe care EnergoKapital nu îi achită către Moldovagaz, iar aceasta din urmă acumulează datorii către Gazprom. În total Moldova gaz a fost prejudiciată cu aproape 259 de milioane de dolari”, a declarat Sergiu Tofilat.
Victor Parlicov susține că pe fundalul scandalurilor politice de la Tiraspol în ultimele zile au avut loc mai multe scurgeri de informații care confirmă datele din studiu. Astfel, doar în ultima perioadă aproape 20 de milioane de dolari au fost transferați de pe conturile Energokapital de la Viktoriabank către o companie off-shore din China.
”19,32 de milioane de dolari au fost transferați de pe conturile Energocapital în China. Transferul a fost făcut de la filiala 17 a Victoriabank către compania ”Ornamental ART Limited”. Contul companiei este deschis într-o bancă din Letonia care a fost sancționată cu 3,3 milioane de euro pentru spălare de bani și implicarea în tranzacții suspecte. Prin intermediul acestei bănci au fost efectuate tranzacții de cumpărare a acțiunilor de la Unibank, și această bancă figurează în raportul Kroll”, a declarat Victor Parlicov.
Cei doi experți au menționat că deși sunt suspiciuni, nu există probe concrete care să demonstreze implicarea autorităților de la Chișinău în această schemă. Totuși ei au lansat un apel către BNM, SIS, Procuratura Generală și CNA să investigheze cine sunt beneficiarii finali ai companiei intermediare Energokapital și unde ajung banii plătiți de consumatori. Totodată Victor Parlicov și Sergiu Tofilat menționează că securitatea energetică a statului este în pericol pentru că în caz că Republica Moldova rămâne fără energie electrică nu se știe pe cine trebuie atacat în judecată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!