Istorie

O RAMURĂ GENEALOGICĂ DE LA VENEŢIA DISPĂRUTĂ ÎN GULAG…

Poetul, diplomatul şi omul de stat Vasile Alecsandri poate că şi-ar fi trăit viaţa ca un simplu boiernaş de ţară, admirând natura Mirceştiului, prinzând peşte şi îndeletnicindu-se cu vânătoarea, dacă în viaţa lui n-ar fi existat câteva momente care l-au marcat. În primul rând, Franţa care i-a deschis ochii la ce înseamnă Libertatea şi Independenţa. În al doilea rând, frăţia masonică care l-a făcut să conştientizeze că lumea trebuie şi poate fi schimbată şi nu în altă parte, dar anume acasă în Moldova şi apoi în ceea ce se va numi Principatele Unite – România.
„Familia mea este originară din Veneţia. Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inima îndrăzneaţă şi cu spirit cavaleresc, se puse cu a lui spadă în serviciul ţării, se căsători cu o româncă şi deveni obârşia familie Alecsandri…” (V. Alecsandri, dintr-o „Autobiografie” pe care intenţiona să o scrie la 1865).

Firul genealogic ne duce în Basarabia, unde în cartea lui Gheorghe Bezviconi „Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru” (Bucureşti, 1940, vol. I şi 1943, vol. II) găsim o descifrare despre neamul Alecsandri:
„Români din Moldova, Alexandru, baş-ceauş în 1780, căpitan de darabani, a avut două fiice: Măria, măritată cu Const. Cuza, din Şofrăneşti-Vaslui, şi alta măritată cu stolnicul Mihail Botezatu, tatăl vornicului Vas. Botezatu, zis după mamă Alecsandri; fiul acestuia din urmă a fost ilustrul poet Vasile Alecsandri.

Fiul lui Alexandru, Iordache, petiţionarul de mai sus şi ascendentul adevăratei familii Alecsandri, a fost şătrar şi ispravnic la Ismail şi Tomarova (Reni) în 1808, la Greceni în 1809, consilier titular în 1817, deputat al nobilimii şi sfetnic al guvernului regional între anii 1828-1831. Nepotul său de fiu, Nicolae N. Alecsandri (1859-1931), aderent al filosofiei lui Tolstoi şi poporanist, a editat gazeta Cuvânt Moldovenesc (1913), a fost preşedinte de vârstă al Sfatului Ţării (1917), vicepreşedinte al Senatului (1921).”

Nicolae, fiul lui Iordache Alexandri, moşier şi consilier de stat, a fost căsătorit cu Maria Carlovna Glavce, dar, după o scurtă convieţuire, soţii s-au despărţit. Decepţionată, Maria Glavce se mută cu traiul la un văr de-al doilea, moşier şi el, Nicolae Leonard, un om de o cultură aleasă, care locuia la Glodeni. La 17 mai 1859 Maria Glavce naşte un băieţel care e înregistrat oficial cu numele de familie Alexandri, Nicolae Nicolaevici. De fapt, acesta e fiul lui Nicolae Leonard, de buna educaţie a căruia s-a îngrijit anume el.

În 1881 Nicolae Alexandri absolvă gimnaziul nr. 1 din Chişinău, este admis în acelaşi an la Facultatea de Drept a Universităţii din Petersburg, fiind absorbit pentru mai mult timp de activităţile sale studenţeşti.

În însemnările doctorului Duşan Makoviţchi (a locuit la Iasnaia Poliana între anii 1904–1910) e descrisă întâlnirea de la 7 martie 1906, a lui N. N. Alexandri cu idolul său spiritual.

Primind drept moştenire de la unul dintre unchii săi moşia Voronoviţa din judeţul Hotin, Nicolae Alexandri, împreună cu o altă adeptă a ideilor marelui prozator, Eleonora Stamo (1860-1936), au organizat o colonie de tip tolstoian. Această colonie a cunoscut o înflorire deosebită în anii 1907–1908, când însuşi Lev Tolstoi intenţiona să vină încoace să împartă bucuria traiului şi muncii în comun.

Nicolae Alexandri a fost căsătorit cu doamna Teplov, fiica unui general din Vilna. Un timp, tinerii au locuit la Petersburg, apoi la Chişinău. Anumite divergenţe au făcut ca familia să plece în Elveţia, la Lozan. Au avut trei copii: Lev, Vasile şi Tatiana (.+1985). Despre raporturile sale cu familia, Nicolae N. Alexandri a avut o discuţie şi cu Lev Tolstoi.

„Când noi, – L.N. Dimitriev, Krupschi şi eu – ne apropiam deja de casă, am spus, că am şi eu un Lev Nicolaevici, fiul meu de 18 ani.

– Dar în ce relaţii sunteţi? – s-a interesat L.N.

– Nici un fel de relaţii. Eu demult m-am despărţit de familia care locuieşte peste hotare…”.

Prima revoluţie rusă trece pe alături. Un timp locuieşte la Voronoviţa, după aceea în Elveţia, unde se afla familia sa, din Elveţia trece în Anglia – aici îl vizitează pe prietenul lui L.N. Tolstoi – Vladimir Certkov. Revine la Chişinău. Organizează traducerea operelor lui Tolstoi în româneşte.
Este obsedat de gândul că trebuie să dea cititorului basarabean pagini din învăţămintele lui L. Tolstoi. Şi el, bărbatul cu capul albit de ani, se hotărăşte să plece în România, la Bucureşti şi la Iaşi, să studieze graiul străbunilor. Limba vorbită la Iaşi o găseşte mai aproape de suflet şi se opreşte la universitatea din localitate unde audiază cursurile profesorilor de renume: Alexandru Xenopol, Alexandru Philippide, Ion Simionescu, Garabet Ibrăileanu ş.a. Tânărul său prieten, Pantelimon Halippa îl poartă prin saloanele ieşene, la întrunirile politice şi cele studenţeşti unde acumulează o veritabilă experienţă politică. Etapa ieşeană ce a ţinut aproape un an de zile şi pare să fi fost decisivă pentru momentul când s-a conceput editarea revistei şi a ziarului Cuvânt moldovenesc în 1913, în luna mai. N.N. Alexandri e responsabil în faţa autorităţilor, iar Pan Halippa se înhamă la carul redacţional.

De remarcat că experienţa obţinută la Cuvântul moldovenesc a fost mai târziu de mare folos la fondarea şi redactarea publicaţiilor: Sfatul Ţării, Naşe slovo, Bessarabscoe slovo.

Caracterul lui pare să capete o trăsătură nouă, neştiută până acum. În ochii celor care îl cunosc, el nu mai este doar un fidel adept al lui Tolstoi, Alexandri e un luptător convins pentru drepturile moldovenilor basarabeni. Petre V. Haneş în însemnările sale Basarabia – autonomia, neatârnarea şi unirea cu România, îi schiţează un portret în culorile cele mai calde: „La ceasurile 12, deputaţii şi toţi cei de faţă se strâng în sala de şedinţe, înghesuindu-se frăţeşte pe scaunele aflătoare acolo. La banca prezidenţială ia loc un respectabil bătrân, cu părul alb, cu barba albă, şi rosteşte blând cuvintele: „Şedinţa Sfatului Ţării este deschisă”. Întreaga asistenţă se scoală în picioare şi aplaudă furtunos. Corul preotului Berezovschi cântă într-un colţ al sălii Deşteaptă-te, române, care pentru întâia oară răsună în Basarabia. Mulţi deputaţi erau cu ochii în lacrimi.

Bătrânul care prezida în clipa aceasta înălţătoare se chema N. Alexandri. Un caracter blând, o fire împăciuitoare, un adevărat moldovean, crescut în doctrina lui Tolstoi”. A votat Unirea din 27 martie 1918.

Dincolo de calmul ce-l caracteriza, Nicolae N. Alexandri ducea o viaţă interioară foarte încordată, dramatică chiar.

Decepţionat, după 1925 se retrage din viaţa politică şi se ocupă iarăşi de traducerea operelor lui L.N. Tolstoi.

Al treilea fir genealogic ţine de Rusia Sovietică unde activa fiul său Lev, autorul monografiei Bessarabia i Bessarabskii vopros, (M., 1924). Era unul dintre redactorii militanţi ai revistei Krasnaia Bessarabia. Şi a semnat mai multe articole în care critică vehement politica românească din Basarabia. Se bănuieşte că bătrânul N. N. Alexandri i-a făcut o vizită în mod clandestin pe când Lev se afla în Elveţia, dorind să afle cum de s-a pomenit fiul de altă parte a baricadei. Această întrevedere a stat la baza arestării lui Lev N. Alexandri în timpul represiunilor staliniste din anii 1937-39 şi a dispariţiei lui în GULAG…

Este curios faptul că atunci când a venit la patul bolnavului ce se stingea din viaţă, preotul Vasile Guma a întâlnit acolo un rabin şi un pastor luteran… Se părea că religiile lumii veniseră să-i dea ultima binecuvântare eminentului urmaş al lui Tolstoi – lui Nicolae N. Alexandri… 

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.