O viaţă dedicată ziaristicii

– Am citit în ultima ediţie a almanahului „Calendar Naţional” că ai lucrat în presă 46 de ani. Care este cel mai frumos eveniment pe care l-ai trăit sentimental şi ca om, dar şi ca profesionist?

– Un eveniment pe care nu-l voi uita niciodată s-a produs la 6 aprilie 1989, când am publicat în „Literatura şi arta” („LA”) două chestionare prin care îi rugam pe cititori să le decupeze din ziar şi, completându-le, să le trimită redacţiei răspunzând (în curs de o săptămână) la întrebarea: în care alfabet – rusesc sau latin – ar dori să citească numerele viitoare ale săptămânalului? După aceea poştaşul aducea în fiecare zi câte un sac de scrisori cu chestionare completate. Peste două săptămâni am făcut bilanţul pe care l-am dat publicităţii: proporţia dintre cei care pledau pentru alfabetul latin şi cei care doreau să fie păstrat alfabetul rusesc era de o mie la unu. Peste câteva zile s-a scris în presă despre hotărârea Guvernului RSS Moldoveneşti care a permis ca, în ordine de experiment, să fie tipărită o parte a tirajului „LA” cu caractere latine.

Aş putea să amintesc şi despre unele lucruri utile pe care am reuşit să le fac în perioada sovietică prin intermediul articolelor publicate. Poate că e o coincidenţă, însă anume după apariţia articolului meu de problemă „Călătorul şi cartea”, publicat la 26 iulie 1964, în care vorbeam despre necesitatea instalării chioşcurilor de vânzare a cărţii în gări feroviare, pieţe agricole, staţii de autobuze şi alte locuri publice aglomerate, această propunere a început să fie tradusă în fapt de către autorităţi. Acelaşi efect l-a avut şi alt material, intitulat „Cum vindem cartea”, apărut în „LA” din 21 ianuarie 1967. Spre sfârşitul articolului evidenţiasem cu caractere italice fraza: un sat contemporan trebuie să aibă numaidecât şi librărie. Peste câteva luni după aceea a fost emisă o hotărâre oficială privind construcţia la sate a „luminiţelor”, cum li se spunea atunci librăriilor.

– Pregătindu-mă să-ţi adresez câteva întrebări, privirea mi s-a oprit asupra unui eseu semnat de scriitorul român Viorel Dinescu, care începe astfel: „Sub inspirata copertă semnată de Alexandru Crăsnean apare în Editura „Museum” din Chişinău (an 2000) culegerea de texte şi documente „Scriitori martiri” de Alexandru Donos, un cunoscut analist politic basarabean, în care autorul prezintă destinul câtorva compatrioţi care au pătimit pentru trezirea conştiinţei naţionale şi pentru apărarea demnităţii limbii române în teritoriul subjugat de regimul totalitar comunist”. Iată că apari nu numai ca publicist, dar şi ca un analist politic. Cum te simţi într-o asemenea postură?

– Acest calificativ l-aş ataşa mai mult la perioada de la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 şi pe care îl merită toţi colegii care activau atunci la „LA”. Datorită politicii gorbacioviste care a pus accentul pe două principii de transformare a societăţii – restructurare şi transparenţă – mi s-a deschis calea să spun totul ce gândesc despre regimul comunist de atunci, să analizez obiectiv cele ce se întâmplă în jur, dispunând permanent de spaţiu gazetăresc în paginile „LA” unde puteam să-mi public părerile fără ca cineva să mi le cenzureze. În aceeaşi situaţie favorabilă ca şi mine se afla întreaga echipă a redacţiei: Axentie Blanovschi, Gheorghe Budeanu, Ion Caţaveică, Constantin Cheianu, Eugen Gheorghiţă, Rodica Iuncu, Dinu Mihail, Haralambie Moraru, Irina Nechit, Pavel Nică, Vlad Olărescu, Veaceslav Plugaru, Alecu Reniţă, Valentina Tăzlăuanu, Dumitru Trifan, Boris Vieru, Virgil Zagaievschi.

– Anii 1988-1989 au intrat în istorie ca ani ai celor mai impunătoare mişcări pentru eliberarea naţională, iniţiată prin lupta pentru limbă şi alfabet.

– Ţin să subliniez faptul că atunci când ne amintim despre aceste mişcări, este necesar să nu uităm că primul semnal de alarmă în această privinţă l-a dat grupul celor 66 de scriitori, oameni de cultură şi artă, savanţi, care la 17 septembrie 1988, când încă era la putere regimul totalitar, nu s-au temut să semneze petiţia adresată forurilor sus-puse, îndemnând întregul popor să procedeze la fel, adică să ceară în scris decretarea limbii noastre ca limbă de stat şi trecerea la grafia latină. Dă-mi voie, domnule Vladimir, să-ţi amintesc că, alături de cei câţiva scriitori-semnatari, este şi numele dumitale.

– Ne-am abătut puţin de la calificativul de analist politic despre care am vorbit mai sus. Prin ce se manifestă acesta în cele scrise de Alexandru Donos?

– Eu cred că prin implicarea în toate evenimentele social-politice care s-au derulat începând cu anii 1988-1989. Am avut norocul să fiu martor ocular la chiar primul miting neautorizat care a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, de la care am publicat în „LA” o relatare, prima rândunică de acest fel în presa sovietică. Apoi am scris de la cel de-al doilea, al treilea miting şi aşa mai departe. Le reflectam în gazetă aşa cum se desfăşurau, încât unele fraze erau omise de către cenzură la tipografie.

– Deoarece ai pomenit mai sus despre cenzura sovietică, aş vrea să te întreb dacă aceasta mai există şi azi?

– Există, din păcate. Cu ocazia jubileului de 75 de ani am fost inclus cu o prezentare a activităţii mele publicistice şi cu o bibliografie selectivă în Calendarul Naţional, editat anual de către departamentul Bibliografie al Bibliotecii Naţionale. Cenzura comunistă, însă (instituită atunci în persoana lui Victor Stepaniuc, preşedinte al Comisiei cultură şi mass-media din Parlament) a omis din Calendarul Naţional 2006 câteva materiale ale sărbătoriţilor din acel an, indezirabili puterii de atunci, printre care e şi articolul despre Alexandru Donos.

– Cum crezi: e mult sau puţin ceea ce s-a făcut în acei ani?

– Vorbind de pe poziţia acelei perioade – e mult, însă pe parcurs noi nu am reuşit să ţinem cadenţa, să dezrădăcinăm sovietismul. Deşi au trecut de atunci peste două decenii, astăzi ne dăm seama că acea ideologie încă nu a dispărut din inimile veteranilor, ba din contra – a fost inoculată în ultimii opt ani şi în sufletele unor tineri, deveniţi comsomolişti.

– Să fim optimişti şi… nu-mi rămâne decât să-ţi doresc, în acest ceas aniversar, multă sănătate şi un sincer LA MULŢI ANI!

– Îţi mulţumesc din toată inima.