Oameni din Tiraspol: Ne-am obișnuit cu ceea ce avem

Un mit al iubirii transnistrene bine păzit de sute de milițieni care roiesc în regiune și promovat intens de mai bine de două decenii de liderii acestei zone, care, din neputința de a le asigura oamenilor un viitor, îi țin strâns ancorați în trecut.

„Vreau să emigrez în America…”

Călătorul ce merge la Tiraspol ajunge mai întâi la autogara situată pe strada Lenin, care străbate de la nord la sud orașul. Înaintând pe această arteră, turistul se afundă tot mai mult în istoria URSS, etalată în Tiraspol ca într-un uriaș muzeu viu. Bustul lui Lenin din fața sediului așa-numitului guvern, secera și ciocanul, ceața densă care plutește peste oraș sunt între principalele exponate. Populația din regiune – vizitatori pe viață ai acestui muzeu.

Mulți tineri aleg să părăsească regiunea, lăsându-i pe vârstnici să-și trăiască până la capăt nostalgiile sau neputințele. „Suntem un mic spațiu nerecunoscut și izolat, de care nimeni nu are nevoie”, afirmă, pentru TIMPUL, Tatiana, de 20 de ani. „Eu n-aș vrea să locuiesc aici cât timp nimic nu se schimbă în bine, pentru că nu ai unde să te dezvolți, deși, aparent, se investesc mulți bani în acest oraș. Dacă situația s-ar ameliora, aș putea să revin”, continuă ea. De altfel, tânăra a și obținut viză pe un an în SUA, unde intenționează să studieze și poate chiar să-și construiască un viitor. Cât timp diploma oferită de Universitatea din Tiraspol nu este recunoscută decât în Rusia, mulți studenți încearcă să obțină burse în străinătate, pentru a fi siguri că, după absolvire, vor fi liberi să se angajeze oriunde în lume.

Alexandra, de 22 de ani, este, de asemenea, sceptică în privința viitorului regiunii transnistrene. „Cum regimul de la Tiraspol nu va fi niciodată recunoscut de comunitatea internațională, despre ce viitor poate fi vorba?”, răspunde ea. Alexandra studiază la Universitatea Tehnică din Chișinău și își propune să rămână în dreapta Nistrului, chiar dacă familia ei locuiește la Tiraspol.

Visând la independență

Dar nu toți văd lucrurile la fel. Cu o stradă Karl Marx în centrul Tiraspolului, oamenii nu au cum să nu tânjească după „beneficiile” socialismului. Majoritatea așteaptă servicii ieftine sau chiar gratuite și înlăturarea diferențelor dintre oameni. „De ce unul își poate trimite copilul la cursuri de muzică sau de dansuri, îi poate asigura ore suplimentare de limbi străine, iar eu nu pot?!”, se întreabă cu indignare Valentina, de 46 de ani. „Am vrea ca lumea să privească spre viitor cu mai multă siguranță, să se simtă mai liberă, iar anumite servicii să fie mai accesibile. Din salariile pe care le avem, după ce achităm tarifele lunare, nu ne mai rămâne nimic. Oamenii se împart la noi în două categorii: unii cu posibilități, pentru care toate drumurile sunt deschise și marea masă care abia se descurcă”, afirmă femeia. Discrepanțele dintre bogați și săraci, inexistența unei sănătoase clase de mijloc constituie încă o problemă acută în majoritatea statelor din spațiul ex-sovietic.

Salarii mai mari și bunăstare sunt și dezideratele exprimate de Aleksei, de 39 de ani, în timp ce Irina, de 30 de ani, mărturisește că „ne-am obișnuit să ne adaptăm la ceea ce avem” și că „lucrul cel mai important este să fie pace”.

Dar sunt și mulți oameni care se declară mulțumiți de viață în regiunea transnistreană și care visează la independență și recunoaștere internațională. „Mă bucur că pot duce o viață liniștită, că pot ieși serile în oraș fără să-mi fie amenințată viața. Autoritățile ar putea construi totuși mai multe centre sportive, de divertisment, destinate tinerilor”, spune Arina, de 21 de ani, precizând că nu intenționează să plece din Tiraspol.

Grafia latină, repudiată

Între discuțiile cu diverși interlocutori, drumețul își continuă călătoria. Grafia latină pare un tabu la Tiraspol. Pe tejghele sunt expuse doar ziare de limbă rusă, iar denumirea străzilor este indicată atât în rusă, cât și în română, însă doar cu litere chirilice. Singurele inscripții cu litere latine sunt firmele „Luxury watches” (produsele sunt destinate, cel mai probabil turiștilor) și „Floare” (magazinele producătorului de încălțăminte). Ar mai fi „Hotel” și „Sheriff”, clubul sportiv fiind considerat cartea de vizită a orașului Tiraspol.

În acest început de decembrie, bradul de Anul Nou (se pare că și cuvântul „Crăciun” e repudiat la Tiraspol), amplasat în centrul orașului, a făcut furori. Ziarul „Pridnestrovie” îi dedică un articol elogios chiar pe prima pagină, arătând că este vorba de un pom de 26 de metri, care a bătut toate recordurile de înălțime ale precedenților brazi din istoria transnistrenilor. E adevărat că bradul este unul artificial, dar recordul rămâne unul cât se poate de real.

Aburi de Kvint plutesc peste oraș

Orașul e sub asediul Kvint. Pretutindeni vezi largi panouri publicitare cu Kvint, pe toate străzile – magazine Kvint, în care se vând faimoasele coniacuri fabricate la Tiraspol, marcă devenită un simbol în regiune. Înființată în 1897, compania produce anual aproximativ zece milioane de litri de băuturi alcoolice, fiind unul dintre cei mai importanți exportatori din zona transnistreană. Nu degeaba portretul lui Oleg Baev, directorul companiei, se află pe panoul amplasat lângă sediul Executivului, cu cetățenii de onoare ai Tiraspolului, alături de Igor Smirnov sau Grigori Maracuță.

O privire spre guvern

Și fiindcă suntem în fața clădirii guvernului, să aruncăm o privire și asupra aspectelor din interior. De aici Evgheni Șevciuk pune în aplicare toate ordinele Moscovei, promovează separatismul sau „măreția poporului transnistrean”, vântură idei despre organizarea unui nou referendum și respinge retragerea trupelor ruse.

De ani buni, Moscova acordă câte 15 dolari pentru fiecare pensionar transnistrean. Potrivit experților, dacă n-ar exista sprijin rusesc, n-ar exista nici „conflict înghețat” în regiunea transnistreană, întrucât regimului de la Tiraspol i-ar fi imposibil să se întrețină fără resursele financiare trimise de la Moscova.

Amintim că în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, controlată de un regim separatist prorus, sunt depozitate, potrivit unor surse, între 20.000 şi 40.000 de tone de arme şi muniţii, care sunt păzite de un contingent militar rusesc format din aproximativ 1.500 de persoane. În ciuda obligațiilor asumate din 1999, Rusia nu și-a mai retras munițiile.

Tot de aici, din clădirea executivului, așa-zisul ministru de externe, Nina Ștanski, perora recent într-un interviu: „Lumea ar putea lua de la noi lecții de toleranță și de iubire. Acest pământ este proslăvit prin dragoste”. O dragoste care înspăimântă investitorii, alungă tinerii din regiune, dar care se prelinge ca un drog prin venele eternilor locatari ai „muzeului URSS”.

Sursa: timpul.md