Obiceiuri și tradiții înainte de Crăciun. Ce nu e bine să faci de Ajun
Obiceiuri și tradiții înainte de Crăciun
Despre moș Ajun se spune că ar fi fost frate geamăn cu Moș Crăciun, pentru că ei seamănă ca două picături de apă. Totodată, se știe despre moș Ajun că ar fi fost ultimul dintre apostoli. De asemenea, moș Ajun este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble la colindat și să li se dăruiască florinți de la părinți.
Conform tradiției, Maica Domnului înainte de a naște, i-a cerut ajutor lui moș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – Moș Crăciun. Astfel, Fecioara Maria a născut în staulul lui Moș Crăciun. Iată cele mai cunoscute obiceiuri și tradiții de Crăciun:
Deşi majoritatea oamenilor împodobesc bradul de Crăciun atunci când timpul le permite, de fapt, acesta se împodobește în seara de Ajun, pe 24 decembrie. O tradiţie presupune împodobirea acestuia cu un săculeţ mic, plin cu boabe de fasole albă, ca simbol al purității sufletului.
Copii merg să colinde pe toate lumea, cântând: „Bună dimineața la Moș Ajun, ne dați ori nu ne dați”;
Se spune că în noaptea dinspre Crăciun, apa se preface în vin și animalele vorbesc;
Un obicei regăsit în multe regiuni ale țării este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul și cântăreții bisericești să umble cu icoana nașterii Domnului în fiecare casă, vestind această mare minune;
Se spune că pentru a avea noroc în viață, nu trebuie să mănânci nimic în Ajun de Crăciun;
De asemenea, în această zi se taie câte un măr: dacă are viermi, se spune că cel care a tăiat fructul va fi încercat de boală tot anul, iar dacă mărul este putred, atunci persoana respectivă nu va prinde anul următor.
O altă tradiție spune că, în ziua de Ajun, atunci când gospodinele ies pentru prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care, mai apoi, să le împrăștie prin casă. Acestea se numesc „pui”;
De asemenea, gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun foarte multe feluri de bucate, pentru a le avea și în anul următor;
În Ajunul Crăciunului se pune puțină otavă pe masă, care, imediat după sărbători, li se va da vacilor să o mănânce. Se spune că, astfel, le va merge bine și se vor înmulți;
În Ajun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan, astfel aceștia vor fi sănătoși tot anul;
În unele zone, în Ajunul Crăciunului încă există obiceiul de a se lega pomii fructiferi cu paie pentru a fi ceva mai roditori în anul următor. De asemena, superstiţioşii ung cu usturoi vitele, la coarne şi la şolduri, pentru a alunga spiritele rele;
Agăţarea unei crenguţe de vâsc în casă asigură norocul şi belşugul, aceasta alungând certurile şi ghinionul;
Un alt obicei respectat, cu precădere, la sate este aruncarea boabelor de grâu sau porumb către colindători, acestea fiind apoi adunate şi date la păsări, pentru a ca acestea să facă ouă din belşug în noul an;
În unele părți ale țării există obiceiul conform căruia, în această zi, toate fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul, în timp ce în alte zone, fetele trebuie să lase afară peste noate puțin din toate felurile de mâncare negustate. Astfel, acesta va veni și va gusta, iar ele vor putea să îl vadă;
În satele din Oltenia se practică „scormonitul în foc”. Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi dau cu p nuia, pe rând, spunând: „Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.
Ce nu e bine să faci de Ajun
Dacă am aflat o parte dintre ce obiceiuri și tradiții sunt înainte de Crăciun, este bine să știi și ce nu este deloc bine să faci în Ajunul acestei mare sărbători,
În ziua de Ajun nu sunt permise supărarea, certurile şi loviturile și nici consumul de rachiu. Conform tradițiilor, se spune că cel care va bea rachiu pe 24 decembrie, va fi batjocorit de diavol.
De asemenea, se spune că nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, pentru că te umpli de bube în timpul anului;
Nu ai voie nici să mături în această zi, pentru că îți aduce mult ghinion și nici să arunci gunoiul;
Se zice, din timpuri străvechi, că în noaptea de Ajun nu este bine să dormi pe paie sau în fân în grajdul animalelor. În această această noapte se spune că boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesele și pe care aceștia l-au încălzit prin suflarea lor.
O superstiție spune că în noaptea dinaintea Crăciunului nu trebuie să deschidem ușa nimănui, pentru că ne va pleca norocul din casă.
Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în această zi, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu se piardă la roit.
stiridinlume.ro