Dacă întrebăm oficialii de la Moscova care sunt principalele amenințări pentru Rusia, vom primi răspuns: NATO (de altfel, Occidentul) și terorismul. Inclusiv în noua doctrină de securitate a Federației Ruse, Alianța Nord Atlantică este catalogată drept principala amenințare la adresa securității Rusiei. Dacă punem aceeași întrebare la Bruxelles, Rusia și terorismul sunt văzute ca principale amenințări.
Cele trei categorii de state ale lui Robert Cooper
Există un punct comun, prin amenințarea terorismului, dar și o serie de divergențe, ce au escaladat în special după anexarea Peninsulei Crimeea și susținerea de către Rusia a separatiștilor din estul Ucrainei, Rusia modificând granițele Europei unilateral, încălcând totodată tratatele internaționale. Memorandumul de la Budapesta din 1994, semnat de către Ucraina, SUA, Marea Britanie și Rusia, oferea garanții de securitate Kievului dacă renunța la armele nucleare, moștenite din perioada sovietică. Ce preț va pune acum, spre exemplu, Kim Jong Un pe garanțiile internaționale privind programul nuclear nord-coreean?
Pentru Rusia, Occidentul reprezintă un sistem de valori necompatibil cu viziunea sa strategică, cu care este pregătită să lupte pe toate fronturile. În cartea sa, „Destrămarea națiunilor. Ordine și haos în secolul XXI”, Robert Cooper împarte statele lumii în trei mai categorii. În prima dintre acestea se regăsesc statele premoderne, ale căror guverne nu pot controla întregul teritoriu național, așa cum, spre exemplu, sunt cazurile Afganistanului, Somaliei sau Yemenului de astăzi. În a doua categorie se regăsesc așa-numitele state moderne, adică țările care gândesc securitatea pe baza conceptului de putere, așa cum este cazul Iranului sau cel al Rusiei. În final, în ultima categorie a lui Cooper, se află statele postmoderne, adică țările care gândesc securitatea din punct de vedere colectiv, în care se formează alianțe și deleagă o parte din propria suveranitate către o autoritate centrală. Este exemplul țărilor membre ale Uniunii Europene sau ale NATO. Această catalogare scoate, mai întâi de toate, în evidență diferențele de viziune strategică între Occident și Rusia.
De ce Occidentul este perceput drept agresor în Rusia?
Mai apoi, Rusia nu este o țară și Vestul trebuie să înțeleagă acest lucru. Rusia este un imperiu, dar un imperiu care nu poate funcționa după regulile occidentale, pentru că altfel ar eșua și s-ar destrăma. Acesta este motivul pentru care leadershipul politic este privit într-un fel la Moscova și în altul la Bruxelles, dar şi pentru care Rusia nu permite ONG-uri cu finanțare externă, în timp ce în Uniunea Europeană aceasta este o caracteristică constantă a societății civile. De aici, exemplele pot continua.
Astfel, ascensiunea UE și NATO în fostul spațiu sovietic face ca Occidentul să fie perceput drept agresor de către Rusia, din următoarele puncte de vedere:
1. Viziunea strategică de tip modern a Rusiei face ca Moscova să perceapă UE și NATO ca pe un avanpost al leadershipului american.
2. Există o neîncredere reciprocă istorică între Rusia și Occident.
3. Rusia are nevoie de o zonă geopolitică de tampon între ea și Occident.
Această necesitate a unei zone de tampon rezultă în special ca urmare a faptului că Moscova este înconjurată de câmpie, motiv pentru care capitala Rusiei este vulnerabilă în fața unui atac direct ce poate fi desfășurat chiar pe trei fronturi concomitent: zona de Nord, zona Vestică și Asia Centrală.
Moscova se află în defensivă
Toate aceste elemente, la care putem adăuga noile ambiții internaționale ale Rusiei, au condus către agresiunea regională a Moscovei în Georgia (2008) și Ucraina (2014 – prezent), precum și la apariția acestor noi conflicte înghețate, al căror principal scop este de a stopa ascensiunea regimurilor de la Kiev și Tbilisi în NATO și UE.
Din acest punct de vedere, putem spune că Moscova se află într-o defensivă venită ca urmare a propriei sale incapacități de a crea bunăstare în sfera sa de influență, nereușind să angreneze de bună voie aceste state în propriile sale proiecte geopolitice, precum Russkii Mir sau Uniunea Euroasiatică.
Dacă la acest tablou adăugăm interesele Rusiei de a crea o nouă ordine internațională, putem spune că Moscova trece la acțiuni ofensive prin încercarea de a destabiliza UE și NATO în special prin campanii de fake news și susținerea unor formațiuni politice eurosceptice sau de extremă dreapta. Legăturile Moscovei cu UKIP în Marea Britanie (promotorii Brexit-ului) sau cu Jobbik și Fidesz în Ungaria, Liga Nordului în Italia ori Frontul Național în Franța sunt doar câteva exemple elocvente.
