Actualitate

Octavian Țîcu atacat dur de Mișcarea Politică UNIREA. In goană după lauri a depus o sesizare la CC fără argumente și fără relevanță

Mișcarea Politică UNIREA (MPU) a solicitat anterior și atacarea la Curtea Constituțională a noii legi cu privire la statutul limbii ruse, legea nr. 234 din 16 decembrie, dar și a întregului pachet legislativ, votat de Parlament începând cu 3 decembrie, că fiind neconsitutional și toxic pentru Republica Moldova (RM).

Am luat act de sesizarea depusă la Curtea Constituțională, pe 18 decembrie de deputatul O. Ticu, precum și de faptul că în aceeași zi, Curtea a examintat
sesizarea sub aspectul suspendării legii, până la intrarea în vigoare.

Este îngrijorător faptul că acest abuz al huntei conduse de Dodon, Șor și Plahotniuc, va produce efecte juridice. Pe de altă parte, Curtea a reținut că motivele suspendării legii până la intrarea în vigoare, au fost doar invocate, nu și argumentate.

Rezultă că fiind în goană după lauri, autorul sesizării nu a depus efortul necesar pentru a prezenta un material relevant și argumentat în față Curții, ceea ce a prejudiciat, deja, posibilitatea de a opri efectele legii.

MPU consideră necesitatea unirii eforturilor tuturor partidelor pro-europene și unioniste, în acest sens, cu prezentarea tuturor argumentelor necesare în față Curții, cu privire la tot blocul abuziv de legi, dar în special cu privire la legea menționată mai sus, cu privire la statutul limbii ruse.

MPU va elabora o adresare către Parlament, care va conține un nou text pentru o sesizare la CC, în vederea declarării drept neconstituțională și abrogarii legii menționate.

Cu detalii vom reveni luni, 21 decembrie 2020.

PM UNIREA
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *