Politică

Oficial european la Chișinău: R. Moldova și UE au în comun mult mai mult decât o graniţă

Malosse şi-a exprimat speranţa că societatea civilă moldovenească va fi asociată pe deplin la procesul de apropiere.

"Aceasta înseamnă că ea trebuie să fie informată şi consultată de fiecare dată când se intră într-o nouă etapă. Aceasta este perspectiva din care Comitetul Economic şi Social European, al cărui preşedinte sunt, se alătură actorilor socio-economici moldoveni, pentru a-i însoţi în această participare activă", a menţionat acesta.

Potrivit lui Malosse, nu trebuie să existe o dilemă de alegere între Bruxelles şi Moscova. "Cu vecinii săi imediaţi, Republica Moldova întreţine relaţii strânse şi istorice, care îşi trag seva din modul în care trăiesc cetăţenii săi. Sunt convins că forţa proiectului european va izvorî şi din luarea în considerare a acestor relaţii, pentru a le transforma într-un atu. Moldovenii sunt cei care trebuie să hotărască dacă doresc să accepte mâna întinsă de Uniunea Europeană", a menţionat oficialul.

Miercuri, Henri Malosse a avut o întrevedere cu prim-ministrul Iurie Leancă, discutând cu acesta "posibilităţile de cooperare în domeniul desfăşurării campaniei de informare a cetăţenilor despre procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, beneficiile de pe urma semnării Acordul de Asociere, inclusiv al celui de liber schimb, precum şi despre liberalizarea regimului de vize".

Astăzi, 21 februarie, oficialul va susţine împreună cu şeful Delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola, un briefing pentru presă.

sursa: epochtimes-romania.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *