Înțelegem cu toții că un oraș modern nu ar trebui să aibă tarabe cu morcovi sau urzici pe lângă piețe, ni-e clar tuturor că să vinzi marfă de contrabandă e ilegal. Dar cu toate astea, mă doare sufletul pentru săracii oameni.
Chiar credeți că un om care trăiește bine-mersi, merge din sadism sau din avariție stupidă să înghețe o iarnă întreagă pe marginea drumului ca să vândă ciorapi croșetați din lână sau urzici cu trei lei punga? Oamenii nu reușesc să supraviețuiască. Pensiile și salariile sunt mizerabile. Sărmanii oameni nu sunt lăsați să moară, dar nici să trăiască nu pot. E un motiv pentru care nu îmi place să mă târguiesc în piață.
Unii oameni au învățat să se târguiască doar așa, fiindcă știu că pot obține o reducere. Însă leul ăla care ți se lasă, poate nu contează pentru tine, cel care cumperi. Însă pentru cel care stă în frig și vânt fiecare leu îl motivează. El calculează totul în pâine, în supraviețuire, nu în economii și câștiguri.
Bogații Moldovei cresc ca un aluat pe cuptor. Deși se spune că de unde nu e nici Dumnezeu nu cere, la conturile incredibile ale unor oameni se tot adaugă și adaugă. De unde nu e, din țara asta săracă, lor li se adaugă, lor le cresc veniturile, vilele, parcurile auto. În schimb, săracii sunt tot mai săraci, iar administrația publică se răfuiește prin piețe. Fie că pe unele le închide, fie că majorează taxele de chirie, fie că îi pândește pe cei care vând morcovi, ouă și urzici pe marginea piețelor.
E umilitor. Ca să avem un oraș european, fără tarabe pe marginea drumului, ar trebui să avem și un nivel de trai european. Nu cred și niciodată nu voi crede că o bătrână care vinde ciorapi croșetați o face din plăcere, în timp ce frigiderul ei e plin și ratele la bancă plătite.
Când partidele noastre politice se răfuiesc între ele, trimițându-și unii altora mascații pe cap, mă distrez. Mi se pare o știre bună, chiar dacă ridicolă. Înțeleg din prima că e doar o răfuială, dar am senzația că în situația respectivă mascații sunt pe aproape, ca în jocul ăla din copilărie cu rece-cald. Când cineva ascundea un obiect (în situația de față banii țării), iar altcineva îl căuta. Cel care știa unde e obiectul spunea „rece” când căutătorul era departe de obiect. Cu cât se apropia mai mult, privitorul spunea „cald”, iar când găsea ascunzișul urla: „fierbinte”!
Așa mi se pare mie astăzi că cei care ne urmăresc și umilesc săracii prin piețe se învârt în zona rece, dar când CNA-ul mai intră în casa bogaților, chiar dacă o face la comanda cuiva, sunt în sectorul fierbinte. Da, iubiților, acolo trebuie să căutați, nu în plasele bătrânilor noștri care își câștigă o bucată de pâine stând în frig la mila trecătorilor.
