62. Ce mai face… Academia?
Mergând o dată împreună pe strada centrală, întâlnim pe una
din vechile sale cunoştinţe din altă sferă de activitate, care, ştiind
că activează la Academie (după ce a fost expulzat din învăţământ pentru
naţionalism), îl întreabă pe un ton cam ironic: „Ce mai face Academia?”.
Coroban îi răspunde scurt, în franţuzeşte: „Elle va mourir!” (Trage să
moară). Ori de câte ori aud vorbindu-se ceva în legătură cu această
Academie, îmi amintesc de spusa Domniei Sale şi mă gândesc că nici până
astăzi respectiva instituţie nu s-a îndurat să-şi dea definitiv duhul,
dar nici nu s-a învrednicit să facă gestul justiţiar de a-l prenumăra
printre membrii săi, cel puţin acum, în epoca democraţiei, post-mortem…
63. … decât buhai ca… Postovoi!
… S-a pornit o campanie teribilă împotriva acestui păgân, necredincios de… Vasile Coroban, care punea la îndoială taman valoarea celei mai literare dintre toate literaturile pământului. Îl întâlnesc pe stradă şi constat că arată prost. Nu era de mirare de ce arăta omul prost.
– Ce te uiţi aşa la mine?
– Mă uit… Îmi pare că nu te simţi bine, bădiţă Vasile…
– Da’ cum ai cunoscut?
– Ei, zic, eşti la faţă… aşa…
– Nu cumva mă găseşti cam buhăit?
– Da, cam aşa, buhăit…, zic eu oarecum timid.
– Apoi, măi Valentine, să ştii că mai bine buhăit ca mine decât
buhai ca Postovoi!
Acesta era Vasile Coroban.
(După: Valentin Mândâcanu la serata de comemorare a
profesorului Vasile Coroban, Uniunea Scriitorilor, 1988)
