OMUL SĂPTĂMÂNII: Antonina Grecu, fostă deportată
Antonina Grecu s-a născut pe 14 ianuarie, 1935, în satul Donduşeni (pe atunci în regatul României), în familia lui Anton şi a Teodosiei Galeţchi. Ea zice că, de fapt, s-a născut Antoneta, dar regimul sovietic i-a rusificat până şi numele. Este nepoata lui Simion Galeţchi, fost deputat în Sfatul Ţării, care a semnat Actul Unirii de la 1918. După ocuparea Basarabiei de către Armata Sovietică în 1940, atât tatăl ei, cât şi fraţii acestuia, între care şi fostul deputat, au fost împuşcaţi, iar familiile lor – deportate în Siberia. În timpul primului val de deportări, din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a fost întreruptă brutal şi copilăria ei. Următorii şase ani, până în 1947, îi va petrece în gulag, iar după moartea mamei, în 1942, va ajunge… copil al străzii. Întreaga istorie o puteţi citi în TIMPUL de astăzi (vezi pag. 14, 19).
Antonina Grecu a crescut şi educat şapte copii, şase dintre care au studii superioare. Ea este în prezent o autoritate morală nu doar pentru copiii şi nepoţii săi, ci şi pentru toţi locuitorii satului Văleni. După ce a lucrat o viaţă profesoară la şcoala din sat, acum, la cei 76 de ani, continuă să muncească şi să ducă o viaţă activă. TIMPUL îi urează multă sănătate şi, cel puţin la bătrâneţe, să aibă parte de bucuriile pe care nu le-a trăit în copilărie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!