În mai 1952, fiind elev în clasa a zecea a Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, el a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la Liceul „Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a fost admis la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în noiembrie, același an, Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru al UTM. A fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957, a fost condamnat la doi ani de detenție, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla.
În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, din cauza publicării integrale a romanului „Ostinato” în RFG. În 1977, a reușit să trimită la „Radio Europa Liberă” o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României să respecte drepturile omului. După ce scrisoarea a fost difuzată, Goma a fost iarăși arestat și bătut de Securitate. Fiind însă bine cunoscut în Occident, el nu mai putea fi judecat fără a stârni proteste în străinătate.
La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. La Paris, li s-a acordat azil politic. Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Nicolae Ceaușescu. Ca reacție la activitatea sa, a fost ținta unui atac cu un colet-capcană și a unei tentative de asasinat pusă la cale de București.
A debutat ca scriitor în revista Luceafărul (1966) cu povestirea „Când tace toba”. Prima lui carte, „Camera de alături”, a apărut în 1968. Pe parcursul a mai bine de cinci decenii de activitate literară, a publicat peste treizeci de titluri, între care se numără „Ostinato” (1971), „Ușa noastră cea de toate zilele” (1972), „Gherla” (1976), „În cerc” (1977), „Garda inversă” (1979), „Culorile curcubeului ’77” (1979), „Patimile după Pitești” (1981), „Bonifacia” (1986), „Din Calidor” (1987), „Arta refugii” (1990), „Soldatul câinelui” (1991), „Jurnale” (1997-2004), „Garda inversă” (1997), „Altina – grădina scufundată” (1998), „Scrisuri” (1972-1998), „Infarct” (2001) ș.a.
În 2013, a redobândit cetățenia R. Moldova, dar cu toate astea nu a mai venit acasă. Este și cetățean de onoare al raionului Orhei. Recent, Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică din RM a aprobat acordarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa lui Paul Goma, pentru întreaga sa creație artistică.
TIMPUL.MD
