Actualitate

OMUL SĂPTĂMÂNII: Vlad Bilețchi, liderul Mișcării Unioniste „UNIREA-ODIP”

Și e ceva în firea lucrurilor – ăsta e Vlad Bilețchi, cel care, zilele trecute, a solicitat oficial tragerea la răspundere a mascaților care au agresat unioniștii sâmbătă, 1 septembrie, la încheierea Marșului Centenar.

Vlad s-a născut la Chișinău, pe 7 septembrie 1994, într-o familie de intelectuali. După absolvirea școlii medii, și-a continuat studiile la Facultatea de Economie a Universității de Stat, specializându-se în Business și Administrare a Afacerilor, ridicându-și licența în 2016. A făcut masteratul în Drept Public, iar, între timp, s-a înscris la Facultatea de Drept a aceleiași universități, unde învață și astăzi.

Din 2014, Vlad Bilețchi este președintele Asociației Obștești „UNIREA – ODIP”. El nu exclude că a moștenit dragostea față de tricolor și neamul românesc de la bunicul său, criticul literar Nicolae Bilețchi, fost profesor universitar și membru al Academiei de Științe.

Deja de patru ani, împreună cu membrii asociației, Vlad promovează intens ideea reîntregirii neamului nostru prin localitățile Republicii Moldova. Una dintre cele mai răsunătoare campanii de informare în această privință a fost Caravana Unirii. În 2016, după victoria lui Igor Dodon la alegerile prezidențiale, el a protestat vehement. Ca urmare, i-au fost pornite două dosare pentru blocarea intenționată a unei artere de circulație și pentru schimbarea locului de desfășurare a unui eveniment. După luni întregi de judecăți, Vlad a câștigat ambele procese.

În vara acestui an, a inițiat o amplă campanie de colectare a fondurilor pentru salvarea gimnaziului „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu – singura școală românească din raionul Taraclia. Din cauza condițiilor dezastruoase în care activa, instituția risca să fie închisă, dar a fost recent renovată numai datorită inițiativei și perseverenței lui Vlad Bilețchi.

Fiindcă astăzi e ziua lui de naștere, îi dorim să aibă parte mai întâi de zâmbet, iar apoi, neapărat, și de Unire!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *