Op-Ed. Occidentul trebuie să înceapă să ia în calcul colapsul, precum și întărirea regimului lui Putin

Cu greu și-ar fi putut folosi președintele rus, Vladimir Putin, discursul de Ziua Victoriei, din 9 mai, o sărbătoare anuală care marchează capitularea naziștilor în fața sovieticilor, pentru a declara victoria în campania sa militară împotriva Ucrainei. Nici nu a profitat de ocazie pentru a declara o mobilizare generală, așa cum preziseseră unii analiști. În schimb, vorbind de pe o scenă din Piața Roșie, Putin a părut un învins „rănit”, plângându-se că amenințările NATO l-au „forțat” să acționeze preventiv în Donbas, scrie Anders Åslund, pentru Foreign Affairs.

La trei luni după lansarea invaziei sale prost concepute, din Ucraina, pare din ce în ce mai probabil ca încercarea lui Putin de a elibera Donbasul de Kiev să fie amintită drept unul dintre cele mai spectaculoase eșecuri din istoria militară contemporană. Trupele ruse au pierdut bătălia de la Kiev în prima lună a conflictului și acum se chinuie să facă progrese în estul Ucrainei. Între timp, continuă să sufere pierderi devastatoare: până pe 16 mai, potrivit Ministerului Apărării al Ucrainei, forțele ucrainene uciseseră peste 28.000 de soldați ruși. Întrebarea este acum dacă umilirea națională cu care se confruntă Rusia seamănă mai mult cu războiul ruso-japonez din 1905, care a marcat începutul sfârșitului erei țariste, sau cu încercarea eșuată a lui Iosif Stalin de a ocupa Finlanda, în războiul de Iarnă din 1939-1940.

„Corupție paralizantă”
Corupția sistemică a afectat capacitatea Rusiei de a purta cu succes războiul. Din 2013, de exemplu, Putin a acordat cel puțin 3,2 miliarde de dolari în contracte de achiziții militare prietenului său Evgheni Prigojin — care a furnizat trupelor ruse provizii de hrană atât de sărace încât militarii au recurs la jefuirea magazinelor pentru a se hrăni. Anvelopele chinezești ieftine, prost fabricate, au fost învinuite pentru încetinirea înaintării convoaielor militare rusești. Potrivit rapoartelor agenției anticorupție a Ucrainei, un antreprenor a furnizat trupelor ruse ceea ce fuseseră anunțate drept veste antiglonț, dar care s-au dovedit a fi umplute cu carton în loc de plăci blindate.

În schimb, armata ucraineană a depășit toate așteptările. Sute de mii de ucraineni s-au oferit voluntari pentru a-și apăra patria-mamă. Datorită războiului de opt ani din Donbas, zeci de mii de soldați ucraineni au experiență de luptă și mulți au beneficiat de pregătirea americană și britanică. Armele antitanc de fabricație occidentală ale Ucrainei și sistemele antiaeriene Stinger s-au dovedit extrem de eficiente, iar aliații săi occidentali își intensifică aprovizionarea cu arme și echipamente militare.

După invazia Rusiei, din 24 februarie, Statele Unite și aliații au impus rapid sancțiuni pentru a „sugruma” economia Rusiei. Sancțiunile occidentale nu mai urmăresc să descurajeze Rusia, ci să slăbească economia rusă și să-i diminueze capacitatea de a continua războaie. În mod critic, sancțiunile occidentale vizează acum marile bănci de stat rusești. G-7 a înghețat rezervele valutare internaționale ale Băncii Centrale a Rusiei și a scos multe bănci rusești din SWIFT, sistemul internațional de mesagerie pentru tranzacții interbancare. Ca răspuns, guvernul rus reglementează din ce în ce mai mult economia, dăunând și mai mult efortului de război al lui Putin. Într-o singură zi, Putin a „șters” majoritatea câștigurilor economice pe care Rusia le făcuse din 1991.

„Maree schimbătoare”
Valul războiului lui Putin în Ucraina se deplasează din ce în ce mai mult împotriva Rusiei și aproape sigur se va termina cu o înfrângere devastatoare a Rusiei. Aceasta nu ar fi prima dată când Moscova lansează o aventură militară ambițioasă în căutarea unui teritoriu suplimentar, doar pentru a se găsi întrecută și umilită.

O paralelă care îmi vine în minte este Războiul de Iarnă din 1939-40, o campanie în marja celui de-al Doilea Război Mondial, în care Stalin însuși a decis să invadeze Finlanda și să-și stabilească propriul guvern finlandez. Armata Roșie nu a reușit să facă niciun progres împotriva micii, dar curajoasei armate finlandeze și a suferit pierderi îngrozitoare. Dar paralelele se termină aici. Când efortul a eșuat, Stalin a lăsat generalii profesioniști să preia comanda, dând șefului de stat major al armatei sovietice, mareșalul Boris Șapoșnikov, autoritate deplină asupra operațiunilor din teatrul de război finlandez. După trei luni, Stalin a stabilit un tratat de pace cu câștiguri limitate la un preț enorm. Putin, în schimb, nu a cedat comanda generalilor săi. Dimpotrivă, el și-a întărit controlul asupra detaliilor, iar liderii ucraineni nu sunt pregătiți să renunțe la niciun teren pierdut după 23 februarie.

Paralela mai plauzibilă este cu războiul ruso-japonez din 1904-1905. Originea sa a fost rivalitatea imperială. Rusia a căutat un port cu apă caldă pe Oceanul Pacific, lovindu-se de ambițiile imperiale ale Japoniei. Războiul a început prost pentru Rusia, dar țarul Nicolae al II-lea a insistat să lupte mai departe, în timp ce speranța victoriei se risipea. Chiar și așa, el a continuat războiul pentru a păstra demnitatea Rusiei, evitând o „pace umilitoare”. Însă rușii au fost umiliți de înfrângere și s-au ridicat împotriva țarului Nicolae al II-lea, extrăgând un regim mai liberal.

„Văi economice”
Astăzi, Rusia se confruntă nu doar cu o înfrângere umilitoare, ci și cu un colaps economic îngrozitor, pentru care Putin poartă întreaga responsabilitate. Previziunile oficiale ale Rusiei reprezintă o scădere de 8-12% a PIB-ului, dar această ar putea deveni de două ori mai mare. În august 1998, după șase zile de criză financiară mult mai puțin severă, președintele rus, Boris Elțin, și-a demis guvernul. Putin, în schimb, nu a permis nimănui din guvernul său să demisioneze, obligând pe toată lumea să fie alături de el până la sfârșitul dureros. Inutil să spun că frica pare să predomine în rândul elitei guvernamentale ruse.

Înțelepciunea convențională spune că Garda Pretoriană a lui Putin, Serviciul de protecție prezidențial, este atât de puternică, bine plătită și loială lui Putin încât îl va proteja împotriva oricărei tentative de lovitură de stat. Cu toate acestea, costul conducerii continue a lui Putin pentru societatea rusă este atât de mare încât ar fi surprinzător dacă niciun grup nu s-ar mobiliza împotriva lui. Scurgeri bruște și ample de informații din partea comunității secrete de informații sugerează un grad ridicat de rivalitate între agenții. Chiar dacă Rusia continuă să cenzureze știrile despre război și amploarea pierderii sale în Ucraina, adevărul va deveni în cele din urmă evident. În timpul unui deceniu de război în Afganistan, 15.000 de soldați sovietici au fost uciși, un eșec care a contribuit la prăbușirea guvernării comuniste, dar mai mulți soldați ruși au fost uciși în primele două luni de luptă din Ucraina.

Mediul intern al Rusiei pare exploziv la toate nivelurile. Se răspândesc zvonuri plauzibile despre arestările și concedierea oficialilor de rang înalt; Cel puțin șapte oameni de afaceri ruși de top s-au sinucis după ce și-au ucis mai întâi familiile, făcându-le să pară ca niște execuții. Tulburările sociale nu au fost larg răspândite în ultimii ani, dar au loc, iar nivelul anticipat de scădere a producției și a nivelului de trai nu a mai fost înregistrat de la începutul anilor 1990. O reacție populară naturală ar fi tulburările sociale larg răspândite, care ar agrava tensiunile dintre serviciile de securitate.

În cele din urmă, Consiliul de Securitate al Rusiei l-ar putea înlătura pe Putin. Acest organism se întrunește o dată pe săptămână, dar în ultimii doi ani s-a întrunit personal o singură dată, pe 21 februarie, atunci când Putin a cerut aprobarea războiului său împotriva Ucrainei. S-a întrunit într-una dintre sălile mari din Kremlin, cu membrii săi la o distanță de mulți metri de Putin. Inițial, reticența lui Putin de a se întâlni cu colegii săi fusese atribuită fricii sale extreme de coronavirus, dar acum pare mai ales speriat de colaboratorii săi, așa cum arată tendința sa de a sta la capătul unei mese lungi.

Consiliul de Securitate a înlocuit Biroul Politic, cel mai înalt organism decizional, dar nu se bucură de nicio autoritate populară. Dacă Consiliul de Securitate ar prelua controlul, Rusia ar putea vedea din nou o prăbușire a puterii politice, ca în tentativa de lovitură de stat din august 1991, iar puterea ar putea ajunge în „stradă”. Ar putea urma câțiva ani de tulburări imprevizibile. Alternativa ar fi ca Putin să reușească să-și mobilizeze poliția secretă și să transforme Rusia într-o nouă Coreea de Nord, ceea ce ar fi mult mai rău. Este greu de deslușit vreo cale de mijloc în această situație dramatică.

Oricare ar fi rezultatul, Occidentul trebuie să înceapă să ia în calcul colapsul, precum și întărirea regimului lui Putin. Dacă Putin își întărește puterea, politica occidentală trebuie să acționeze în mod corespunzător. Sancțiunile sale asupra Rusiei trebuie menținute până când toate trupele ruse vor părăsi Ucraina. În timp ce Occidentul ar trebui să ofere Ucrainei un sprijin material substanțial pentru reconstrucția sa, sancțiunile împotriva Rusiei ar trebui menținute până când Rusia va fi de acord să despăgubească Ucraina pentru daunele îngrozitoare pe care i le-a cauzat. Fluxurile viitoare de emigranți ruși ar putea depăși milioanele care ies în prezent din Ucraina.

Dacă Putin pierde puterea, însă, viitorul Rusiei pare mult mai plin de speranță. Ar fi de așteptat o perioadă de haos, dar dacă Rusia va ajunge în cele din urmă la un regim democratic decent, Occidentul ar trebui să se „ridice” și să livreze un plan Marshall adecvat, așa cum nu s-a întâmplat în 1991. Sperăm că o reconstrucție vestică anterioară a Ucrainei poate servi drept master plan.