Opinii și Editoriale

Op-Ed. Urmează prăbușirea Federației Ruse. Argumente dure

„Ce s-a întâmplat cu Imperiul Rus? S-a dezintegrat la sfârșitul unui război imperialist. Ce s-a întâmplat cu Uniunea Sovietică? S-a dezintegrat la sfârșitul Războiului Rece. Ce se va întâmpla cu Federația Rusă?”, se întreabă retoric istoricul Alexander Etkind într-un editorial publicat în The Moscow Times.

Răspunsul este evident, chiar dacă îi întristează pe mulți. Patriotismul rus este de așa natură încât nici cei care nu susțin regimul de la Kremlin nu sunt pregătiți să recunoască natura imperială a actualului stat rus. Chiar și cei care consideră actualul guvern rus nedrept, incompetent sau pur și simplu periculos cred în supraviețuirea Federației Ruse cu granițele sale actuale. Nici măcar oamenii ca mine, care doresc Ucrainei o victorie militară și conducătorilor ruși un proces internațional, nu sunt pregătiți să admită că acest lucru va duce, în consecință, la sfârșitul țării în sine.

Colapsul a fost de multă vreme prezis. Ar fi putut fi încetinit profitând de situația economică favorabilă, mizând pe un guvern competent, un joc diplomatic priceput sau pur și simplu mizând pe noroc. Partidul de guvernământ a reușit să aleagă un nume care să reflecte teama sa profundă de dezintegrare, precum și lipsa de alte valori: „Rusia Unită”.

Pe scena internațională, partenerii Rusiei nu au dorit această dezintegrare. Unii au fost recunoscători federației pentru că a pus capăt războiului rece periculos și costisitor. Alții pur și simplu au disprețuit schimbările, oricare ar fi ele, temându-se de acestea mai mult decât de războiul însuși. Prăbușirea care amenință federația nu se va întâmpla din cauza popoarelor sau guvernelor străine, ci împotriva voinței lor și în contradicție cu previziunile lor. Probabil că se va întâmpla și împotriva voinței populației ruse: astfel de probleme nu se rezolvă de obicei prin vot.

Multă vreme – două decenii – nu s-a întâmplat nimic cu adevărat semnificativ în Rusia. Totul s-a schimbat odată cu cel de-al doilea război ruso-ucrainean, război care nu ar fi trebuit niciodată început de susținătorii ideii unei Rusii unite. Pentru cei preocupați de păstrarea federației, a venit momentul adevărului.

Epoca imperiilor a apus de mult. Imperiile trecutului s-au prăbușit după războaie și revolte și au dat naștere unei multitudini de state naționale care au apărut pe ruinele fostelor lor colonii. Scriitorul polono-britanic Joseph Conrad a susținut că nu există o singură bucată de pământ în lume care să nu fi fost colonizată. Anglia, o fostă colonie romană, a devenit metropola unui nou imperiu. Polonia, centrul de greutate al Europei de Est, a fost împărțită de trei state ostile. Prusia de Est, fostă metropolă și loc al încoronărilor regale, a devenit colonie. Mai devreme, cam același lucru se întâmplase cu țara tătarilor. Istoria se desfășoară fără reguli. Imperiile se ridică și coboară, ca valurile pe o mare furtunoasă.

Acestea fiind spuse, aproape toate imperiile au dispărut în secolul al XX-lea, într-un proces care a fost numit „decolonizare”. Imperiile au fost învinse de alte tipuri de state: naționale și federale. Rusia contemporană, un stat-națiune, se autointitulează federație, ca Germania sau Elveția, când de fapt se comportă ca un imperiu în ceasul său de declin.

Care este diferența dintre o federație și un imperiu? O federație se definește prin intrarea și ieșirea liberă a membrilor săi. Imperiile sunt menținute cu forța, în timp ce federațiile nu se opun autodizolvării lor. La începutul secolului al XX-lea, acest lucru a fost numit „dreptul la autodeterminare, inclusiv secesiunea”. Acest principiu a fost consacrat în Declarația Drepturilor Popoarelor Rusiei, adoptată de bolșevici în noiembrie 1917. Ulterior a dispărut din textele constituționale.

Unele federații „compozite” s-au dezintegrat fără utilizarea forței, precum Uniunea Sovietică și Cehoslovacia. Dar alte cazuri de dezintegrare au provocat războaie civile cu interferențe internaționale. Acest lucru s-a întâmplat în Statele Unite și s-a întâmplat sub ochii noștri în Iugoslavia: forțele erau inegale, iar o parte și-a impus voința celeilalte. În alte cazuri, dezintegrarea a fost pașnică, dar a rănit mândria și ambițiile avortate au dus la violență amânată. Acest lucru se numește revanșism și deschide calea către un nou război.

Nu fac apel la prăbușirea Federației Ruse – o prezic și asta face diferența. Din nou, dezintegrarea ar fi putut fi evitată – ar fi fost suficient să nu declanșeze un război cu Ucraina. Dar revanșismul a fost mai puternic decât precauția. Prăbușirea acestei federații – o comunitate complexă, artificială, extrem de inegală și din ce în ce mai neproductivă – va avea loc din cauza liderilor ei de la Moscova și numai din cauza lor. Cei care iubesc federația; cei care cred că dacă ar dispărea, oamenilor le-ar fi rău; cei care văd ideea unei Rusii unite ca principala și chiar singura valoare politică — toți ar trebui să-i învinovățească pe cei și numai pe cei care au început acest război.

În câte părți va sparge federația? Și vor corespunde aceste părți actualelor delimitări ale republicilor și provinciilor sale? În fiecare caz, oamenii vor decide. La nivel local, instituțiile, liderii și frontierele existente vor avea un rol de jucat în implementarea „dreptului la autodeterminare, inclusiv secesiunea”. Dar există mulți alți factori determinanți: economici și culturali, interni și internaționali. Noile state vor fi diverse: unele vor fi democratice, altele autoritare. Toate vor fi legate mai mult de vecinii lor, de partenerii lor comerciali și de securitate decât de „rudele” lor vechi, uzate și respingătoare.

Teritoriile care au aparținut altor entități naționale înainte de a deveni parte a Rusiei după cel de-al Doilea Război Mondial (Prusia de Est, părți din Karelia, Insulele Kurile) vor părăsi federația cu o plăcere nedisimulată. Tensiunile etnice și religioase din regiuni deosebit de complexe, cum ar fi Caucazul, pot duce la noi războaie. Odată cu prăbușirea federației, inegalitățile sociale, un semn distinctiv al Rusiei în ultimele decenii, vor crește și mai mult. Provinciile producătoare de materii prime vor fi mai bogate, iar alte regiuni vor fi mai sărace. Bucurându-se de libertate, oamenii lor vor da dovadă de o nouă creativitate. Ei vor începe să facă comerț cu ceea ce numai societățile libere pot crea. Ei își vor inventa avantajele comparative, noi și unice.

Istoria va continua. Mai devreme sau mai târziu, comunitatea internațională, căreia nu-i plac răsturnările, va lua notă de schimbări și va face un efort pentru a evita vărsarea de sânge. În acel moment va avea loc o conferință de pace, după modelul conferinței de la Paris din 1918-1919, organizată de învingătorii Primului Război Mondial. Rusia, care semnase un acord de pace separat la Brest-Litovsk, nu a fost invitată. În noul tratat de pace, vecinii noilor țări vor media negocierile: Ucraina, China, Norvegia, Polonia, Finlanda, Kazahstan și altele. Federațiile de succes din punct de vedere istoric, precum Uniunea Europeană și Statele Unite, își vor avea rolul de jucat. Un nou tratat eurasiatic va finaliza lucrările începute la Versailles în urmă cu un secol.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.