„Sub aspectul asimilării lingvistice, regiunea transnistreană se deosebește prea puțin de alte regiuni din fosta URSS unde limbile indigene sunt discriminate. Politica lingvistică sovietică s-a desfășurat pe etape. Pentru început se nimicea scrisul – pentru a rupe legăturile limbii de origini. Trecerea la noua scriere era însoțită de cenzură – unele cuvinte erau acceptate, altele nu.În același timp, așa cum s-a procedat în republicile Orientului Mijlociu, toate cărțile de literatură, religie și ștință erau arse.
A doua etapă a fost colonizarea teritoriiilor cu vorbitor de altă limbă. În familiie nomenclaturii sovietice – tadjice, georgiene, ucrainene etc. se obișnuia să se vorbească în limba rusă. Treptat, limba rusă a devenit principala limbă de vorbire a așa-zisului popor sovietic. Desigur, operele lui Lenin, Marx sau Brejnev se traduceau și în limbile popoarelor asimilate, dar nimeni nu le citea.
A treia etapă – propaganda. Discursurile liderilor comuniști, deciziile Partidului Comunist și alte baliverne sovietice se publicau în limba germană, finlandeză, coreeană, idiș etc.
Acum câțiva ani, colegii mei au efectuat un studiu al mass-media rusești, pentru afla unde și cum sunt folosite limbile locale. Rezultatele au fost cutremurătoare. Cu excepția ziarelor din Tatarstan și Cecenia, publicațiile din alte republici și autonomii apăreau în tiraje mizere, posturile de radio și TV dedicau programelor în limbile indigenilor doar o parte infimă din emisie. Oficial, în Rusia locuiesc peste 180 de popoare, însă, de exemplu în Iakutia, 60% din emisiuni sunt în limba rusă, în Osetia de Nord doar două ziare scriu în limba osetină, iar în Ciukotka nu există niciun ziar în limba ciukotă.
Efectele politicii lingvistice sovietice le simt tinerele state independente: Kîrgîzstanul rusificat și Kazahstanul, Ucraina de est și de sud, toată Republica Belarus. Cele mai bine cotate ziare din Tadjikistan sunt în limba rusă. Politica lingvistică s-a transformat în principală armă a Kremlinului, o armă care se perfecționează permanent. În afară de lansarea propagandei televizate, a fost creat Fundația Gorciakov, președintele căreea este nimeni altul decât ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov. Funcția oficială a fondului este „susținerea informațională a politicii externe a Rusiei”, după principiul – noi plătim, voi ne lăudați.
Limba rusă s-a transformat într-o unealtă politică. De multe ori fiind la Moscova făceam un mic experiment: pe toți cei care apărau cu înflăcărare limba rusă în spațiul CSI îi rugam să recite ceva din Nekrasov sau Paustovski. Luau apă în gură și spuneau că au citit odată ceva la școală. Nu mai vorbesc de calitatea limbii ruse pe care ei o apără. După primul mandat al lui Putin a ieșit de sub tipar o carte întitulată „Putinki” cu expresii folosite des de președintele rus: „a beli”, „a face terci”, „adrese, parole” etc. Asta e faimoasa limbă rusă pe care trebuie să o apărăm cu ajutorul armatei?
Când am zburat la Stockholm am făcut o escală în Tallin. Am intrat într-un bar unde în spatele tejghelei stătea un estonian masiv. Știam atitudinea lor fară de ruși, și de aceea, l-am întrebat în ce limbă să vorbesc. Mi-a răspuns în limba rusă: „Dacă vrei să cumperi-vorbește și în rusă”. El știa că limba e doar o unealtă în afaceri, iar businessul nu are limite-nici lingvistice, nici politice. Dacă ar ști și Kremlinul lucrurile astea simple.
Timpul.md
