Moldova

(OPINIE) Un semnal de alarmă: Limba română

În această privinţa, nu este întâmplător că la Bucureşti şi la Chişinău apar reviste lunare, cu acelaşi titlu: “Limba română”. La Bucureşti, ea este editată de Institutul de Lingvistică al Academiei Române şi are o vechime de peste jumătate de secol; la Chişinău, ea apare din anul 1991, la iniţiativa a trei oameni luminaţi, Ion Dumeniuk, Nicolae Matcas şi Alexandru Bantos, care conving Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului de la Chişinău să editeze revista “Limba română”, în noile condiţii, de independenţa, ale Republicii Moldova, când venise momentul ca limba română să-şi reia şi la Chişinău rolul ce-i revenea în haina ei firească, latină. Acum, cu recunoaşterea limbii române ca limba oficială, de stat, a Republicii Moldova, era de aşteptat că şi revista “Limba română” să capete un nou suflu.

Dar n-a fost să fie. Pe coperta interioară a revistei de la Chişinău citim: Publicaţie editată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Apare firească întrebarea: Dar, în noile condiţii, nu ar trebui ca şi Guvernul de la Chişinău să sprijine această revista? Răspunsul trist îl aflăm din editorialul lui Nicolae Matcas “Destinul limbii, destinul revistei”, în numărul 9-12 (219-222), septembrie-decembrie 2013(paginle 7-10) al acestei reviste, din care aflăm că, părăsită de cei care ar trebui s-o sprijine, revista riscă să moară; chiar proximul ei număr se află sub semnul întrebării. Timp de 22 de ani, revista această a constituit un ajutor esenţial pentru predarea limbii române în şcolile din Republica Moldova. Este evocat cuvântul rostit de marele lingvist Eugen Coşeriu la împlinirea a zece ani de existenţa a revistei: “Să nu lăsăm să piară această revista […] dacă dispare şi această revista […] atunci ne-am trădat cultură naţională, ne-am trădat identitatea spirirituala, am trădat dimensiunea fundamentală a omului că fiinţă spirituală: limbajul”. Acest apel al celui mai celebru lingvist român postbelic era lansat în condiţii politice net mai dezavantajoase faţă de cele de azi, când Republica Moldova se apropie de Uniunea Europeană iar la Chişinău nu se mai află un guvern comunist. dar iată că lucrurile au evoluat altfel. În finalul articolului, autorul lansează un apel disperat conducătorilor actuali ai Republici Moldova, cerându-le să conştientizeze că această publicaţie are azi acută nevoie de susţinerea instituţiilor statului, pentru a supravieţui.

Noi, cei de la Bucureşti, ne întrebăm desigur cum rămâne cu sprijinul acordat de Guvernul României acestei reviste. Aflăm din articol că acest sprijiin a constat în acoperirea cheltuielilor privind hârtia şi tipografia. Dar nimeni nu mai sponzorizeaza muncă redacţională, salariile celor care fac revista.

Putem asista indiferenţi la încetarea apariţiei revistei “Limba română” de la Chişinău, exact într-un moment în care este o tot mai mare nevoie de ea?

sursa: contributors.ro
Articol scris de Solomon Marcus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *