Ororile trăite în copilărie au marcat-o pe viață

Pentru a diminua acest cerc vicios din societate, experții punctează că trebuie să existe cursuri de instruiri parentale unde părinții să învețe cum să-și educe copii, dar și pe sine.

Are o carieră de succes, o familie sănătoasă și este iubită de soț, însă, deseori, Elena mai este bântuită de amintirile serilor când trebuia să fugă de tatăl violent prin sat, împreună cu ceilalți frați ai săi. E veselă și mereu zâmbitoare. Aparent, nu ai spune că în copilărie a fost victimă a violenței în familie, dar imaginea acelor momente… „Așteptam cu groază să se întoarcă tata acasă seara de prin sat. Zi de zi consuma alcool. Se sprijinea de toate gardurile și se tăvălea prin toate băltoacele până ajungea acasă”, povestește Elena.

Bătaie cu sau fără motiv

Femeia zice că recunoștea cu ochii închiși gradul de beție al tatălui său după modul în care închidea poarta și era o bucurie pentru ea și ceilalți frați mai mici dacă era beat turtă. „Mort beat era o ușurare, nu făcea decât să se urce în pat încotoșmănat, cu tot cu papuci și adormea bombănind și înjurând până la miezul nopții, iar noi, strânși la pieptul mamei, nu îndrăzneam să ne mișcăm, ascultând cu frică bolboroseala și frustrările sale”, spune aceasta.

În schimb, momentul care îi făcea pe toți să intre în panică și să-și găsească niște locuri prin gospodărie cât mai deschise ca să poată fugi și să nu încaseze vreo câțiva zdupaci era atunci când venea beat nițel. „Avea buzele vineții și subțiate cât un ac, vinele de la gât groase, iar cel mai înfiorători erau ochii sticloși, reci și tulburi. Sufeream pentru mama, care primea pumni în față, piept, burtă. Răcneam disperați în jurul lui să o lase în pace. Și primeam și noi palme, ne înjura. Când mama se elibera, noi fugeam”, zice ea.

Consiliere psihologică, din partea vecinilor

Cu 20 de ani în urmă nu existau legi, psihologi, asistenți sociali sau centre de plasament pentru victimele violenței în familie. Unica consiliere psihologică o primeau de la vecini. „Am încercat de câteva ori să chemăm primarul, dar acesta nu făcea nimic. Intra în ogradă, o asculta pe mama, apoi vorbea 5 minute cu tata și pleca. După asta se începea iadul, fiindcă pentru tata acest fapt era o ofensă. Apoi am chemat polițistul, care a rezolvat problema în aceeași manieră. Am primit bătaie cu toții fiindcă ne-am permis să avem glas. Vecinii o sfătuiau pe mama să rabde că așa sunt majoritatea bărbaților și dragostera crește dacă primești bătaie. Doamne, ce aiureli”, spune ea zâmbind.

Astăzi, situația în privința centrelor de plasament s-a îmbunătățit în RM, însă specialiștii punctează că numărul acestora este insuficient. „Există centre pentru femei în situaţie de criză şi centre maternale în mai multe regiuni ale ţării (Chişinău, Bălţi, Căuşeni, Drochia, Cahul, etc.), unde acestea pot beneficia de plasament temporar sau servicii de zi împreună cu copiii. Aceste servicii sunt mai mult specializate în asistenţa victimelor mature. Serviciile specializate pentru copiii abuzaţi sunt insuficiente. Doar la Chișinău este prestată asistență specializată pentru minori de către CNPAC în parteneriat cu Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului cu suportul donatorilor externi. În acelaşi timp, ne confruntăm cu o criză a serviciilor specializate pentru abuzatori. Există un singur serviciu funcţional la Drochia şi un program recent al OIM în cadrul căruia abuzatorii pot beneficia de asistenţă la Chişinău”, declară Rodica Coreţchi-Mocanu, coordonator programe asistenţă psihosocială, CNPAC.

Dacă accepți o palmă, va urma un pumn

Tatăl Elenei a fost găsit înghețat sub un gard. Coșmarul a luat sfârșit cu opt ani în urmă. Femeia are trei copii, iar relația cu soțul e caldă și frumoasă. Groaza prin care a trecut în copilărie nu face parte din căminul ei actual, însă ea revine atunci când aude strigăte pe stradă sau când îi apare un om cherchelit în cale. „Se întâmplă, dar foarte rar, zile în care se iscă vreo ceartă între mine și soțul meu. Atunci, mă pitesc într-un colț al casei și încep a plânge, iar soțul rămâne cu gura căscată că am o astfel de reacție”, relatează femeia.

Elena crede că femeile trebuie să înțeleagă cât de prețioasă este viața și că au dreptul să o trăiască în liniște, pace și dragoste. „Toleranța unei palme înseamnă toleranța unui calvar, a fricii și rușinii pe toată viața. Demnitatea și respectul sunt două valori care necesită a fi educate în familie și la școală, atât pentru băieți, cât și pentru fete”, opinează Elena.

Specialiștii de nivel local, alături de victime

Potrivit psihologului Alina Vârtosu, copiii care sunt victimele sau martorii violenței în familie rămân traumatizați pe viață, iar consecințele se văd în timp. „Cercetările arată că acei copii, care au fost atât victime, cât și martori ai violenței în familie au mari şanse să devină la rândul lor violenți. Ei preiau două modele: unul agresiv și altul tolerant. Respectiv, când devin la rândul lor părinți, dobândesc unul dintre aceste modele, dar specific este faptul că niciunul dintre ele nu este constructiv. Copilul nu trebuie să fie martorul certurilor dintre părinți, dar nici să i se aplice bătaie sau agresiuni verbale ca formă de pedeapsă”, spune Vârtosu.

În astfel de cazuri, experții recomandă ca femeia victimă a violenţei să se adreseze specialiștilor de nivel local în care are mai multă încredere (primar, asistent social, medic, polițist) pentru a solicita sprijin în protecţia copiilor. „Specialiştii sunt obligaţi să înregistreze cazul şi să informeze toţi profesioniştii care pot contribui la rezolvarea situaţiei acestora. Specialiştii o vor ghida şi se vor implica pentru a solicita aplicarea ordonanţei de protecţie faţă de ea şi faţă de copii şi, în cazul necesar, o vor direcţiona spre servicii de plasament şi asistenţă psihologică”, opinează Coreţchi-Mocanu.

Oricine poate să sesize cazurile de violență

În cazul în care mama nu se adresează după ajutor, este important ca, oricine ştie despre situaţia ei şi a copiilor, să informeze despre acest lucru specialiştii menţionaţi mai sus, inclusiv este important să se autosesizeze specialiştii atunci când singuri identifică semne ale abuzului emoţional la copii, mai zice Corețchi-Mocanu.

„Aceştia trebuie să realizeze o evaluare în termen de 24 de ore. Dacă această evaluare arată că unul din copii a fost martor la violenţa în familie, atunci profesioniştii trebuie să aplice măsuri de protecţie a copiilor, chiar dacă mama nu este de acord. S-ar putea să-i fie frică, să fie intimidată de abuzator şi, din acest motiv, să refuze intervenţia specialiştilor. În acest proces este foarte important rolul autorităţii tutelare locale (primarul, Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului – la Chişinău) care pot lua decizii privind evaluarea şi intervenţia în astfel de cazuri şi fără acordul părinţilor”, afirmă Rodica Corețchi-Mocanu.

Cursuri de instruire pentru părinți

Tatina Crestenco, șefa serviciului protecția drepturilor copiilor din cadrul Centrului pentru Drepturile Omului susține că pentru a diminua acest flagel vicios din societate trebuie să existe cursuri de instruire parentală unde părinții să învețe cum să-și educe copiii și să învețe a-și auzi propriul copil, a înțelege necesitățile și particularitățile de vârstă ale copiilor, deoarece, uneori, părinții nu cunosc cum să vorbească cu propriul copil și utilizează agresiunea.

„Avem nevoie de instruirea continuă a specialiștilor, deoarece deseori instruirea acestora are loc sporadic. În cadrul instituțiilor de învățământ trebuie să fie pus accent pe educația în domeniul drepturilor omului. Campaniile de informare și sensibilizare a opiniei publice sunt iarăși o soluție pentru combaterea violenței față de copii. De asemenea, ar trebui să existe o comunicare și o colaborare dintre autoritățile statale precum și cele neguvernamentale pentru schimb de bune practici”, conchide Crestenco.

Tot mai mulți părinți conștientizează că violența este ineficientă în educația copiilor și că are efecte negative asupra relației părinte-copil, arată un studiu despre normele sociale ale moldovenilor, prezentat recent, de UNICEF Moldova. Totodată, părinții care își educă copiii în mod pozitiv sunt percepuți ca fiind calmi și inteligenți, constituind un exemplu pentru ceilalți.

Polina Cupcea