Transportatorii au contestat în instanță amenzile aplicate după protestul la Delegația UE: „Poliția nu servește legii și societății”

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) acuză Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul Național de Securitate Publică de acțiuni represive și ilegale împotriva șoferilor care au participat la protestul din 22 iulie, susținând că aceștia au fost amendați abuziv imediat după manifestație. APOTA anunță că a acordat asistență participanților, iar o bună parte dintre procesele-verbale contravenționale întocmite au fost deja contestate în instanțele de judecată.
Potrivit unui comunicat emis de APOTA, imediat după încheierea protestului din 22 iulie 2025, mai multe echipaje ale INSP au fost amplasate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde au oprit microbuzele care au participat la manifestație și au întocmit procese-verbale contravenționale.
APOTA susține că aceste măsuri ar fi fost ilegale și motivate politic, fiind „organizate și coordonate de conducerea IGP și INSP” ca formă de răzbunare pentru criticile aduse Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în special în legătură cu presupuse scheme de corupție și un proiect de hotărâre de guvern considerat contrar legislației europene.
„Abuzurile conducerii IGP/INSP precum și a inspectorilor care au executat indicațiile ilegale reprezintă o încălcare gravă a dreptului garantat de art. 11 al CEDO și demonstrează existența unei stări de fapt- statul polițienesc și nivelului de putrefacție a poliției care vine de la conducerea acesteea. Măsurile represive demonstrează că poliția nu servește legii și societății, nu protejează democrația, dar este concentrată pe schemele proprii de corupție care sunt dirijate de conducerea MAI, IGP, INSP, iar atunci când aceste scheme sunt scoase în evidență, poliția adoptă măsuri concertate și represive de răzbunare.
APOTA a acordat asistență participanților la protest și la moment o bună parte a materialelor contravenționale sunt contestate în instanțele de judecată. APOTA va urmări mersul examinării acestor dosare și va face publice rezultatele examinării lor.
De asemenea în prezent se finalizează plângerea împotriva conducerii IGP, INSP, a inspectorilor INSP și a responsabililor Primăriei Chișinău care prin acțiunile și inacțiunile sale au admis încălcarea art. 11 al CEDO la protestul din 22 iulie 2025.
Imediat ce plângerea va fi semnată și depusă în adresa CNA, aceasta va fi făcută publică”, notează responsabilii.
APOTA anunță că va informa și partenerii internaționali despre „reprimarea drepturilor fundamentale, existența unui regim represiv și protejarea la nivel înalt a schemelor de corupție”.
Detaliile procedurilor deja inițiate, a celor în curs de pregătire, dar și celor preconizate vor fi detalizate în cadrul protestului din 14 august, care se va desfășura în fața sediului ANTA.
Instituțiile vizate nu au comenat deocamdată acuzațiile.