Ultima oră

Pacea de la Geneva – un nou război al declarațiilor între SUA și Rusia. Separatiştii din așa-numita “republica Doneţk” au respins acordul

"Acordul a intrat în vigoare, deci trebuie să fie luate anumite măsuri"pentru a detensiona criza din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki.

"Luând în considerare experienţele anterioare, pot spune că Rusia ar putea să nu pună în aplicare" prevederile acordului, a mai spus oficialul, adăugând că Washingtonul va "vedea dacă de această dată (ruşii) vor acţiona".

"Dacă nu vor lua măsuri, vor avea de suportat consecinţele", a reiterat Psaki, cu referire la ameninţările cu sancţiuni împotriva Moscovei pe care le-au enunţat preşedintele american, Barack Obama şi secretarul său de Stat, John Kerry.

De partea cealaltă, Rusia a transmis că refuză să fie făcută singură responsabilă pentru respectarea acordului de la Geneva asupra Ucrainei așa cum încearcă să facă "occidentalii" și consideră amenințările cu noi sancțiuni americane "inacceptabile", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, informează AFP.

"Colegii noștri occidentali încearcă să dea vina mai degrabă pe noi. Dar trebuie subliniat: este o responsabilitate colectivă", a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov la canalul Rossia 1. În legătură cu amenințarea cu sancțiuni a americanilor, "un astfel de discurs este absolut inacceptabil", a spus oficialul de la Kremlin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a confirmat că trupe ruse se află în apropierea frontierei ucrainene "din cauza situației" în această țară. "Avem trupe în diferite regiuni și există trupe aproape de frontiera ucraineană. Unele au bazele acolo, altele au fost trimise ca întăriri din cauza situației din Ucraina", a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.

Rusia, Ucraina, Uniunea Europeană şi SUA au ajuns, joi, la Geneva, la un acord privind măsuri "în etape" pentru detensionarea crizei din Ucraina, măsuri care să includă abţinerea de la violenţe. Participanții la reuniune au stabilit de comun acord să facă apel la dezarmarea grupurilor ilegale înarmate și la evacuarea clădirilor ocupate din estul Ucrainei.

La o zi de la încheierea acordului de la Geneva, separatiştii din "republica Doneţk" au respins acordul, afirmând că nu se simt legaţi de acesta, care "nu a fost semnat în numele" lor, şi îşi menţin intenţia de a organiza un referendum privind autonomia.

Separatiştii acceptă să evacueze clădirile pe care le ocupă, aşa cum prevede acordul, cu condiția ca autorităţile proeuropene de la Kiev "mai întâi, să părăsească clădirile pe care le ocupă ilegal după lovitura de stat", a declarat, la Doneţk, Denis Puşilin, unul dintre "miniştrii" Guvenului acestei "republici" autoproclamate.

Guvernul de la Kiev a promis o amplă descentralizare şi un "statut special" pentru limba rusă, în scopul detensionării situaţiei din estul Ucrainei, informează AFP.

Pe de altă parte, premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, a declarat vineri că autoritățile de la Kiev nu au "așteptări prea mari" de la acordul semnat cu o zi în urmă la Geneva de Ucraina, Rusia, Statele Unite și Uniunea Europeană pentru dezamorsarea crizei din țara sa.

Sursa: Cotidianul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *