În momentul de față, este secretar eparhial și coordonator al centrului de resurse „Călăuza Solidarității” din cadrul Misiunii Sociale „Diaconia” (structura socială a Mitropoliei Basarabiei), și preot slujitor la Biserica Sfânta Treime a Liceului „Prometeu”. Prin acest interviu, am considerat necesar să vă fac cunoscute câteva impresii de-ale sale despre lupta pe care o ducem pe toate nivelurile pentru apărarea identității noastre.

– Sunteți din Cernăuți, ați studiat în România și până la urmă ați ajuns la Chișinău. V-ați gândit vreodată că veți ajunge aici?
– Eu am avut dar de la Dumnezeu de a afla adevărul dumnezeiesc și cel național. Pe lângă adevărul revelat despre El, am aflat și adevărul despre mine, despre identitatea mea. Situația românilor din Ucraina e diferită faţă de situația românilor din Țară sau din Basarabia. Regiunea Cernăuți, în actuala ei configurație, are trei părți românești: Bucovina (Cernăuți, Storojineț, Hliboca), unde oamenii știu că sunt români, Ținutul Herța, unde cetățenii sunt trecuți în actele de stare civilă ca români, și o parte din Ținutul Hotinului, Noua Sulița, care, în trecut, a făcut parte din Basarabia. Aici, în Basarabia de Nord, oamenii se consideră etnici moldoveni. În aceste trei regiuni, s-au dus diferite politici de denaționalizare, oamenii au fost despărțiți în etnie română și moldovenească. Din păcate, vedem și astăzi urmările politicii sovietice. Mai mult, în ultimele decenii, politica statului ucrainean în privinţa etniilor minoritare este de a nu mai indica în actele civile naționalitatea, ci de a-i declara pe toți cetățeni ucraineni. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darul de a cunoaște adevărul despre identitatea neamului meu, fiindcă – o spun cu durere –, în localitatea mea de naștere din Nordul Basarabiei, foarte puțini oameni se consideră români.

– Înseamnă că nu e mare diferență față de situația de aici, din Basarabia, unde cei care nu se declară ruși se împart în „moldoveniști” și unioniști.
– N-aș spune chiar aşa. Din contră, aici conștiința identitară e mult mai mare, cel puțin, față de Basarabia de Nord. Nu vorbesc acum de ținutul Herței.

„La Chişinău, nu voiau să-mi permită să mă declar român”

– Îmi spunea o prietenă că tatăl ei a învățat la Chișinău, iar, când a ajuns la facultate, era ironizat pentru că se declara român. Se întâmpla în perioada sovietică.
– Am avut și eu o experiență, pe timpul lui Voronin, când m-am stabilit la Chișinău și a trebuit să îmi transcriu actele ucrainene în R. Moldova. Aici, în certificatele de naștere se trece etnia, în Ucraina, din dorința de a asimila minoritățile, nu există această mențiune. Şi, când am depus actele, nu voiau să îmi permită să mă declar român, fiindcă veneam din Ucraina. Atunci le-am spus: „Dacă nu luați în considerare că vorbesc limba română, că am studiat în România, că părinții mei sunt români, scrieți-mă, vă rog, rrom.” Când m-au auzit, cu mare scrâșneală de dinți, m-au trecut român.

– În Basarabia se vehiculează foarte mult ideea că în Hristos nu mai sunt etnii, deși știm că principiul de organizare al bisericilor ortodoxe, conform canoanelor, e unul etnic.
– La noi subiectul acesta este foarte dureros. Pe de o parte, știm că Uniunea Sovietică a dispărut, iar, pe de altă parte, umbra ei, ideologia pieririi națiunilor, e resimțită prin Biserica Rusă. În continuare, Patriarhia Rusă e prezentă în majoritatea țărilor ex-sovietice și, prin această modalitate, se promovează ideologia lumii ruse.

Noi suntem băștinași pe aceste meleaguri, avem lăcașurile noastre, construite de strămoșii noștri și nu suntem veniți din altă parte. Totuși, suntem captivi la noi acasă, pentru că suntem atașați spiritual altui neam și altei Biserici străine limbii și obiceiurilor noastre. În comunitățile din afara granițelor, fiecare Biserică Ortodoxă Națională promovează politici și strategii, care urmăresc consolidarea cetățenilor lor în obiceiurile, limba și apartenența etnică. La noi se întâmplă contrariul – limba și obiceiurile noastre românești fie că sunt schimonosite prin „moldovenism”, fie că sunt distruse prin slavonism. Eu cred că asta convine doar unei elite religioase. De aceea vedem în ultimul deceniu cum au fost promovați, aleși și hirotoniți episcopi din R. Moldova, care au devenit promotorii acestei propagande antiromâne în Basarabia. Totodată, prin această strategie se urmărește diminuarea prezenței Mitropoliei Basarabiei în acest spațiu și împiedicarea procesului de trecere a parohiilor din comunitățile noastre de sub jurisdicția Patriei Ruse la Biserica Ortodoxă Mamă.

„Biserica Ortodoxă a fost târâtă în mizele electorale din interior și exterior”

– Fără să vrem să dăm cu piatra, știm foarte bine că, în mare parte, Biserica Rusă de astăzi e politizată. Am văzut și la Chișinău o susținere afișată, articulată, a unor candidați politici în preajma alegerilor. Mitropolitul Vladimir și episcopii au apărut în afișe alături de Igor Dodon, au răsunat îndemnuri oficiale pentru credincioși ca să-și dea votul în favoarea socialiștilor. Credeți că oamenii vin spre Mitropolia Basarabiei, care e din ce în ce mai mare, pornind de la conștiința identității lor sau fiindcă vor să fugă de un spațiu politizat?

– În R. Moldova, politica aceasta de neam și limbă, din păcate, s-a infiltrat în toate instituțiile importante din societate: instituțiile statului, cele de învățământ și Biserică. Biserica Ortodoxă a fost târâtă în mizele electorale din interior și exterior. Din interior, anumiți lideri politici, favorizând Mitropolia Moldovei și persecutând Mitropolia Basarabiei de la reînființare, au implicat Biserica în politică. Iar din exterior, întotdeauna au existat directivele Moscovei în susținerea candidatului promoscovit. Așa se și explică faptul că, de la unele alegeri la altele, ei susțin partide și ideologii politice diferite. Prima generație de politicieni care s-au folosit de Biserică pentru a împiedica renașterea națională și spirituală a fost cea din anii ‘90, apoi au fost comuniștii, acum – socialiștii. Din păcate, acest lucru a dus la dezamăgirea și îndepărtarea oamenilor de Biserica lui Hristos, mai ales, a tinerilor. Foarte mulți s-au plâns și se plâng de această atitudine a așa-zisei Mitropolii a Întregii Moldove.

Ca să răspund la întrebare, trebuie să ținem cont de faptul că oamenii sunt diferiți. Sunt parohii care vin la noi din convingerea că sunt români, alţii vin, fiindcă nu vor să audă discursuri politice în biserică, dar sunt și cei care, pur și simplu, aleg o biserică pentru preotul paroh, indiferent de mitropolie. Până la urmă, indiferent de motive, nu putem nega faptul că Ortodoxia e organizată canonic, din primele secole, pe principiul național. De aceea și sfinții locali pot fi înțeleși în specificul poporului din care fac parte. Ar fi bine să se țină cont de faptul că, în cartea Apocalipsei, la capitolul 21, se spune că, în Împărăția lui Dumnezeu, fiecare neam va umbla în lumina acestei împărății și va aduce slava lui. Slava unui neam sunt sfinții pe care Duhul Sfânt i-a plămădit în acel popor.

„Acolo, unde apare o mișcare a maselor, există riscuri”

– Unionismul poate fi impus și celorlalți, mai ales, în contextul în care politicienii vor de multe ori să se folosească de mișcările unioniste?
– Identitatea trebuie să fie mai întâi de toate o simțire a omului și, când ea există, e bine să fie pașnică. Unionismul însă e o mișcare a maselor. Iar acolo unde apare o mișcare a maselor, există riscuri, întotdeauna intervin oameni politici care compromit aceste mișcări, profitând de buna credință a mulţimii. De aceea unii oameni se tem de o afișare publică și sonoră a identității, ca să nu fie asociați cu politicienii, care confiscă mișcarea maselor.

– Deși Mitropolia Basarabiei este săracă, există foarte multă implicare socială, în special, prin Misiunea Socială „Diaconia”, care hrănește și îmbracă mii de săraci. Cum reușiţi să faceţi atât de multe?
– „Diaconia” a fost concepută ca instrument social al Bisericii. Ea dezvoltă modele de intervenție socială, bazându-se pe abordarea omului în calitate de chip și asemănare a lui Dumnezeu, într-o relație de împărtășire și încredere cu partenerii sociali. Misiunea are ca valori credința în Dumnezeu, dragostea de aproapele, dorința de schimbare, corectitudinea, responsabilitatea, perseverența, solidaritatea. Vorbim până la urmă de lucrarea unor oameni care chiar se gândesc la mântuire, cu foarte multă dăruire, cu experiență, dincolo de toate greutățile.

– Dacă ar trebui să faceți o comparație între viața românilor de aici și a celor din țară, care ar fi?
-Aş spune doar că aici, dincoace de Prut, pentru identitatea ta românească și pentru apartenența ta la Biserica Mamă, trebuie să lupți. Deseori, trebuie să te smerești și să tolerezi niște acuzații, pe când acolo ai această identitate, fără să lupți pentru ea și fără să te bucuri, de multe ori, că o ai.