Actualitate

Parlamentul a CHELTUIT 2 milioane pentru 110 tablete ce le va permite deputaților să folosească sistemul e-parlament și e-vot

Agenția pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER) susține că, potrivit informației de pe pagina web a Agenției Achiziții Publice, Secretariatul Parlamentului a procurat deja în luna decembrie a anului trecut 110 tablete de model HP Elite x2 G4, în valoare de 2,7 milioane de lei.

Contractul de achiziții apare ca fiind semnat la 12.12.2019, iar termenul de livrare a tabletelor era până la 25.12.2019. Câștigător a fost desemnat agentul economic „Fors-Computer” SRL. Contractul semnat a fost valabil doar până la 31.12.2019.

Tabletele, pentru achiziţia cărora Secretariatul Parlamentului a anunţat un concurs, sunt necesare pentru buna funcţionare a sistemului e-parlament, în particular a e-votului. Tabletele vor fi montate în sala de plen şi nu vor fi mobile, pentru a asigura securitatea, confidenţialitatea şi integritatea sistemului de e-vot.

Cel puţin asta se spune într-un comunicat de precizare al Parlamentului cu privire la intenţia de a achiziţiona 110 tablete pentru deputaţi.

În comunicat se mai spune că cerinţele tehnice sunt elaborate în comun cu dezvoltatorul proiectului e-parlament, respectiv caietul de sarcini include parametrii recomandaţi pentru funcţionarea, stabilitatea şi securitatea sistemului.

„Parlamentul Republicii Moldova s-a angajat să implementeze e-Parlament şi e-vot. Termenele anunţate până acum nu au fost respectate din diferite motive. La această oră, se lucrează la un sistem care să includă o nouă pagină web şi sistemul de vot electronic. Până acum a fost făcut un volum mare de lucru şi s-a ajuns la etapa de pre-testări. Pentru a avansa este nevoie de tehnică, deoarece e-parlament înseamnă digitalizarea proceselor şi activităţii din Legislativ”, se mai spune în comunicat.

Sistemul de e-vot este parte componenţă şi indispensabilă a sistemului e-parlament care asigură transparenţa a procesului legislativ. Proiectul e-parlament este implementat de PNUD Moldova şi cofinanţat de Guvernul Suediei şi Parlamentul Republicii Moldova.
 
http://tvrmoldova.md/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *