Actualitate

Partidul Liberal: Declarațiile BMA si MAI cu privire la interdicția lui George Simion sunt MINCINOASE și DENATURATE

În anul 2018, când a luat decizia, BMA a făcut referire la Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16.07.2010, iar acum în 2019, face referire la altă lege, nr. 753 din 23.12.1999 privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

Dincolo de aceasta, deciziile BMA sunt acte administrative: cum au fost emise, la fel pot fi retrase. BMA poate oricând anula, retrage, abroga tacit sau expres actul administrativ emis, mai ales abuziv, în privința lui George Simion în anul 2018.

Mai mult decât atât, având declarația Parlamentului cu privire la statul capturat, BMA trebuia imediat, a doua zi, să abroge decizia prin care l-a facut "persona non-grata" pe George Simion și astfel, procesul din instanță să înceteze, ca fiind lipsit de obiect, iar cererea lui George Simion, să fie scoasă de pe rol.

Faptul că BMA nu își manifestă voința de a abroga actul său administrativ, arată că astfel promovează și tolerează astăzi politica făcută de regimul Plahtoniuc-Dodon-Sor.

Amintim că PL a luat atitudine și a condamnat și în 2018 aceste acțiuni abuzive ale fostului regim împotriva lui George Simion, la fel PL condamnă și acum modul superficial și cinic în care BMA tratează problema interdicției aplicate lui George Simion și cerem abrogarea imediată a deciziei din 1 octombrie 2018.

Link 2019 – http://bma.gov.md/ro/content/preciz%C4%83ri-cu-privire-la-situa%C8%9Bia-lui-george-simion

Link 2018 – http://bma.gov.md/ro/content/comunicat-de-pres%C4%83-0?

https://www.facebook.com/ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *