Paştele s-ar putea termina la spital dacă nu respecţi aceste reguli
În pragul sărbătorilor de Paşti, riscul toxiinfecţiilor alimentare este în creştere. Toxiinfecţiile alimentare sunt o gamă de infecţii ale tractului digestiv, determinate de existenţa microorganismelor în alimentele cu multiplicarea intensă şi eliminarea toxinelor, anunţă medicul epidemiolog Vitalie Pătraşcu din cadrul Centrului Municipal de Sănătate Publică( CSP Chişinău). Medicul atenţionează că manifestările toxiinfecţiilor pot fi periculoase pentru sănătate cu consecinţe grave. Simptomele principale a toxiinfecţiilor alimentare sunt: slăbiciuni generale, inapetenţa, febră, frisoane, dureri de cap şi abdominale, greţuri, vome repetate, diaree, etc.
Pentru a evita consecinţele negative ale abuzului de alimente asupra sănătăţii şi prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, CSP Chişinău, vă recomandă să nu treceţi brusc la o alimentaţie bogată în grăsimi şi proteine, să reduceţi consumul de alimente prăjite, ce conţin multe grăsimi, dulciurile şi băuturile alcoolice. Consumaţi, de preferinţă carne de miel, iepure sau pui, în defavoarea celei de porc. Procuraţi produse alimentare în locurile autorizate, verificând termenii de valabilitate. Nu pregătiţi în volum mare bucate, dacă nu le puteţi păstra în condiţii corespunzătoare. Asiguraţi condiţiile necesare de prelucrare termică adecvată a produselor alimentare. Păstraţi alimentele, în special cele uşor perisabile, în frigidere, la temperatura de +2-+8 grade Co. Nu întrebuinţaţi produse alimentare, care au fost păstrate mai mult de două ore la temperatura camerei. Încălzirea repetată a alimentelor contaminate nu asigură inofensivitatea produsului.
Timpul.md (I.P.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!