Actualitate

Paștele – sărbătoarea Învierii Domnului

Creștinii ortodocși sărbătoresc pe 12 aprilie Paștele. Evenimentul marchează Învierea Domnului, după răstignire pe cruce. Ziua sărbătorii este prima duminică de după prima luna plină, care urmează după echinocțiul de primăvară.

Înainte de Paște, creștinii obișnuiesc să țină post timp de 40 de zile, pentru a-și curăța trupul și sufletul și a se apropia de cele sfinte. Tradițional, la mormântul lui Hristos din Ierusalim se aprinde focul haric în sâmbăta Paștelui. Lumina este preluată de clerici din întreaga lume, care duc Lumina Sfântă credincioșilor din țările lor.

În noaptea Învierii, enoriașii merg la slujbe, pentru a împărți bucuria Învierii și a sfinți bucate tradiționale pentru această sărbătoare – ouă roșii și cozonac. Se mai obișnuiește să fie sfințite preparate din carne, în special miel, caș, legume și vin.

Tradiția spune că, în dimineața Paștelui, credincioșii gustă mai întâi din bucatele sfințite. Oamenii obișnuiesc să se spele pe un obraz cu un ou roșu și pe celălalt cu un ou alb, pentru a avea putere și curăție sufletească, dar și cu monede, în semn de belșug pe parcursul anului. Tradiția este preferată în special de cei mici.

În popor se crede că ploaia din ziua de Paște vestește un an roditor, iar multe dintre tradițiile acestei sărbători sunt legate de începutul noului an agricol, mai ales în comunitățile rurale.

În Bucovina, tinerii trebuie să ducă flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt dragi. Dacă acestea le împărtășesc sentimentele, ei primesc un ou roșu.

În mai multe regiuni, se crede că de Paște oamenii trebuie să poarte haine noi. Pentru a avea familia unită tot anul, e bine ca primul ou ciocnit să fie consumat de către toți cei de la masă.

Populația din unele localități crede că te poți întâlni pe lumea cealaltă cu oamenii cu care ai ciocnit ouă de Paște. Alt obicei spune că bucățile de pască și de anafură de la Înviere se păstrează tot anul, fiind considerate de leac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *