Patriarhul Kirill susține că este pregătit să contribuie la „reînvierea vieții pașnice” în Ucraina, la câteva zile după ce a trimis preoți pe front
Joi, patriarhul Kirill al Rusiei a declarat că Biserica Ortodoxă Rusă este pregătită să facă tot posibilul pentru a participa la restabilirea vieții pașnice după încheierea războiului din Ucraina. Declarația lui vine la doar câteva zile după ce le-a cerut preoților ruși să meargă pe front.
„Întrebarea viitorului postbelic atât al Ucrainei, cât și al Rusiei, este acută, [ținând de] întoarcerea oamenilor la casele lor, revigorarea infrastructurii și a sferei sociale. În parte, această problemă este deja rezolvată, dar știm că multe clădiri și cartiere întregi, sate și orașe vor trebui reclădite”, a declarat el, relatează TASS.
„Este deja clar astăzi că o renaștere cuprinzătoare a vieții pașnice va dura ani de zile. Aș dori să mărturisesc cu privire la disponibilitatea bisericii de a participa pe cât posibil la vindecare rănilor ostilităților”, a declarat patriarhul Kiril în cadrul unei ședințe plenare a parlamentului rus care a avut loc joi, 26 ianuarie.
Kirill a mai adăugat că, până la încheierea „ostilităților” din Ucraina, este necesar să se facă apel la tratarea umană a prizonierilor de război, subliniind că aceasta este poziția pașnică a bisericii.
„Pentru a-i ajuta [pe prizonierii de război] să se întoarcă în patria lor, pentru a ajuta la evacuarea din locuri periculoase pentru viață. Acesta este un subiect tactic, subiectul principal se referă la sfârşitul tuturor ostilităţilor, la reconciliere”, a susținut acesta în fața parlamentarilor ruși.
Menționăm că comentariile făcute joi de el au venit la mai puțin de o săptămână după ce acesta le-a cerut preoţilor să se implice mai mult în invazia din Ucraina, să-i mobilizeze pe enoriaşi să strângă echipamente şi alimente pentru soldaţi, ba chiar să se ducă pe front pentru a le oferi „sprijin spiritual”.
„Dacă spunem că biserica este alături de poporul său, fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie. Trebuie să ne mobilizăm enoriaşii pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente”, a declarat patriarhul Kirill sâmbătă, cu prilejul unei reuniuni cu reprezentanţii clerului la Catedrala Epifaniei din Moscova.
Patriarhul Kirill a reiterat că cei care merg pe front au nevoie în primul rând de ajutor spiritual.
„Nu li se pot spune formalităţi. Trebuie să ştii ce să-i spui persoanei care să o întărească atunci când se dă ordinul de atac. Un ordin fără de care nu poate exista victorie, când trebuie să te ridici şi să mergi să-ţi înfrunţi moartea. Asta fac băieţii noştri: se ridică din tranşee şi se duc la întâlnirea cu moartea”, a spus el.
Menționăm, că în luna iunie 2022, Marea Britanie a devenit prima țară europeană care a impus sancțiuni împotriva patriarhului Kirill din cauza numeroaselor sale declarații de susținere a războiului din Ucraina.
De asemenea, și UE a avut la rândul său intenția de a-l penaliza pe liderul Bisericii Ortodoxe Ruse însă el a fost salvat de Ungaria, care a amenințat cu folosirea dreptului de veto pentru a-l scoate de pe o nouă listă de sancțiuni pregătită de Comisia Europeană în luna mai, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Or fi astea semne de pocăință și de reîntoarcere a fiului risipitor la Evanghelia lui Hristos? A înțeles cumva ”Preafericitul” ce înseamnă Cuvântul Domnului, ”fericiți făcătorii de pace”? Să dea Dumnezeu și Maica Sfântă, spre binele omenirii și spre deșteptarea oilor risipite și a celor turbate ale Rusiei. Vorbele sunt deșarte, se risipesc în vânt, dacă nu urmează faptele de milostenie și iubire creștină, doar ele contează și au valoare nepieritoare. ”Și totuși există iubire, și totuși există blestem, dau lumii, dau lumii de știre… iubesc, am curaj și mă tem.” (Adrian Păunescu)