Actualitate

Pavel Filip este convins că R. Moldova a reușit să redobândească încrederea în faţa partenerilor care ne finanţează

Premierul a specificat că, la începutul anului 2016, R. Moldova era blocată financiar de către partenerii externi în urma crizelor din țara noastră. „Nimeni dintre finanţatori nici nu vroia să audă despre R. Moldova după lucrurile urâte care s-au întâmplat aici. Şi iată, pas cu pas, noi am reuşit să ne redobândim încrederea în faţa partenerilor de dezvoltare. Vorbesc despre organismele internaţionale financiare. Republica Moldova astăzi are un program cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), la fel a fost aprobat raportul de evaluare și țara noastră a primit următoarea tranşă de 22,2 de mln de dolari. Este un lucru care mă bucură foarte mult”, a menționat Filip.

Șeful Cabinetului de miniștri a relevat că o evaluare pozitivă a Fondului Monetar Internaţional reprezintă un certificat de încredere pentru R. Moldova. „De aceea eu spuneam că pentru mine este mult mai important nu ce spun oponenţii politici sau criticii de la opoziţie. Este important ce spun despre noi instituţiile financiare, precum este FMI sau Banca Mondială. De aceea, le sugerez celor care numai vin cu critici, să citească comunicatul de presă al FMI. În raport cu UE, îmi pare foarte bine că noi am reuşit să semnăm Acordul de asistenţă macrofinanciară. Apropo, noi primele zece condiţii deja le-am realizat, ceea ce ar însemna că suntem eligibili pentru a primi prima tranşă de asistenţă macrofinanciară. Sper ca acest lucru să se întâmple în primele trei luni ale anului 2018”, a afirmat Pavel Filip.

Asistenţa macrofinanciară din partea UE reprezintă 100 de mln de euro, dintre care 60 de mln sunt împrumut, iar 40 de mln reprezintă suma grantului care urmează să-l obţină R. Moldova. „Totodată, suportul direct bugetar reprezintă încă 36 de milioane de euro. Chiar dacă ne așteptam la o sumă de 21 de milioane pentru evaluarea a patru programe, UE a mers pe o sumă mai mare pentru că a evaluat cinci programe. Acest suport direct bugetar se numește așa pentru că acești bani vin direct la bugetul de stat și sunt folosiți pentru investiții publice și investiție sociale generale", a conchis Filip.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *