Silviu Oravitzan s-a născut la Ciclova Montană (Banat) la 4 octombrie 1941. Lucrările sale au fost expuse în mai multe ţări şi multe dintre ele sunt incluse în colecţii particulare şi muzeale. Considerat de mulţi ca un artist cu rădăcini în arta bizantină, aş spune că e mai mult decât atât, deşi vorbim evident de o operă bine plasată în teologia ortodoxă.
Fiecare tablou al său pare să reprezinte chipul mic al lumii mari. Partea armonioasă a lumii, deci implicit cea durabilă. Astfel nu vorbim de un artist al momentului, al cotidianului, ci unul structural, generic şi situat peste mode. Avantajul unei astfel de situări e faptul că Silviu Oravitzan nu e depăşit, ci e mereu actual. Fiindcă putem spune că o societate e depăşită şi tot așa se întâmplă și cu redarea ei fidelă, însă nu vom spune că munţii sau stratul de ozon sunt depăşiţi. Aşa cum nu putem clasa niciodată simbolistica crucii şi a centrului.
Aş îndrăzni chiar să spun că avem de a face cu un artist mistic. Şi asta pentru că lucrările sale îmi readuc în minte scrierile marilor părinţi mistici răsăriteni, cum ar fi Sfinţii Maxim Mărturisitorul sau Grigorie Palama. Desenele în care crucea împarte coala de hârtie fiind împresurată de fire luminoase, aparent dezorganizate, m-au dus cu gândul la teoria Logosului creator (raţiune, cuvânt) din care s-au desprins raţiunile lucrurilor la crearea lumii (logoi) – și care rămân atrase de logos, conform Sfântului Maxim Mărturisitorul. Iconostasul din biserica ortodoxă «Schimbarea la Față», Cluj, realizat de Oravitzan, este unic în lume. Este atât de diferit şi atât de canonic. Nu vorbim de schimbarea vreunui canon iconografic, ci de aşezarea corectă a rotiţelor dintr-un mare mecanism. Reprezentarea propriu-zisă (materia – într-un anumit fel) trece în plan secund, planul principal fiind preluat de cruce şi lumină (partea spirituală), iar aici ne întâlnim cu teoria Sfântului Grigorie Palama despre lumina necreată.
Pe lângă cruce şi lumină în lucrările artistului întâlnim şi celelalte simboluri ale perfecţiunii şi durabilităţii: pătratul şi cercul. Precum şi compoziţii rezultate din îmbinarea tuturor: crucea circumscrisă, crucea rotată etc. Şi pentru că în creştinism va fi mântuită şi materia, nu lipsesc sămânţa (grâul), sângele, potirul.
Ce să mai spun? O analiză teologică a operei lui Silviu Oravitzan ar presupune o cercetare de doctorat, iar o analiză strict artistică îmi depăşeşte cunoştinţele. Dar ce pot să vă spun sigur e că vorbim despre un mare artist şi despre o operă uimitoare, pe care m-aş bucura să o putem vedea expusă şi la Chişinău. Pe când oare?
