Cu atât mai dificil este de făcut acest lucru într-o formă rezumativă de genul celei pe care mi-am propus-o aici. Din acest considerent voi proceda la scindarea acestui segment în două părți. În prima parte intenţionez de a prezenta tendinţele generale atestate în apariţia şi evoluţia liberalismului, pentru a putea face o legătură cu felul în care liberalismul a apărut şi s-a dezvoltat în spectrul politic moldovenesc. Pornind de la această premisă, în a doua parte voi clarifica multe dintre paradoxurile felului cum s-a dezvoltat şi se dezvoltă liberalismul în R. Moldova, de ce atestăm o inconsistenţă a acestuia în societatea moldovenească şi de ce partidele care se pretind a fi liberale au dificultăţi în stabilirea unui pol liberal şi revendică în exclusivitate asupra autenticităţii liberale.

Liberalismul: geneză şi evoluţie

Dincolo de aspectele filozofice şi originile intelectuale ale liberalismului, care au fost suficient teoretizate pentru a mai fi invocate, trebuie să avem în vedere patru aspecte ale apariţiei liberalismului, care în timp au constituit elementele constitutive esenţiale ale acestuia. Aspectul politic al liberalismului a fost definit de opoziţia liberală faţă de anumite abuzuri, care trebuiau eliminate. Liberalismul a fost înainte de toate împotriva politicilor de stil vechi ale statului, adică împotriva abuzurilor executivului asupra domeniilor judiciare şi legislative, iar în politicile constituţionale liberalii cer expres separarea puterilor. Apoi, liberalismul era opus vechii ordini sociale, adică poziţiei privilegiate ale clerului şi nobilimii. În timp acest aspect a devenit „călcâiul lui Ahile” a liberalismului politic, deoarece atunci când clasa muncitoare în ascensiune a devenit capabilă să gestioneze acest principiu, atacul asupra privilegiilor s-a întors împotriva burgheziei liberale însăşi. Pe parcursul mişcării revoluţionare atacul asupra privilegiilor nu a luat sfârşit decât în momentul în care societăţile au devenit egalitare. În cele din urmă, liberalismul s-a întors împotriva legăturii dintre biserică (indiferent de ce fel) şi stat, iar mişcarea a devenit anticlericală. Economic, liberalismul a însemnat înlăturarea vechilor restricţii legale care stabileau limite dezvoltării libere a activităţii economice. Nu trebuiau să fie alte principii şi motive ale activităţii economice decât cele ale intereselor individuale luminate. Aceasta presupunea că acţiunile întreprinse în interesul individual anticipator, raţional va conduce la o ordine armonioasă în societate. Al treilea front al liberalismului a fost cel religios. Aspectul religios trebuie văzut separat de atitudinea anticlericală, al cărei scop era separarea bisericii de stat. Dincolo de această cerinţă constituţională, liberalismul respingea revelaţia şi dogma ca surse ale adevărului, ignora substanţa spirituală şi devenea secular şi ideologic. Cel de-al patrulea aspect se referă la poziţia ştiinţifică a liberalismului, care nu întotdeauna poate fi separată de poziţia sa religioasă. Esenţa sa este presupunerea privind autonomia raţiunii umane imanente ca sursă a cunoaşterii. Liberalii vorbesc de libertatea ştiinţei în sensul eliberării de „autorităţi”, adică nu numai de revelaţie şi dogmatism, dar de asemenea de filozofia clasică, a cărei respingere devine un moment de glorie din cauza asocierii sale medievale cu scolastica.

În timp, aceste patru aspecte ale liberalismului s-au concretizat în patru forme de manifestare a acestuia:

(a) Liberalism politic care prevede: indivizii sunt baza legii şi societăţii, iar societatea şi instituţiile sale există în beneficiul indivizilor, fără a arăta favoare faţă de cei cu un rang social mai înalt (Magna Carta); contractul social, prin care cetăţenii fac legile şi acceptă să le respecte; emancipează toţi cetăţenii adulţi indiferent de sex, rasă sau statut economic; accentuează statul de drept (rule of law) şi susţine democraţia liberală.

(b) Liberalismul economic (liberalismul clasic sau liberalismul de la Manchester) presupune: drepturile individuale asupra proprietăţii şi libertatea contractului; capitalismul de „laissez faire”, adică scoaterea barierelor legale în comerţ şi încetarea privilegiului garantat guvernării ca subsidiile şi monopolul; absenţa sau regularea parţială a pieţei de către guvernare; valoarea bunurilor şi consumului ar trebui stabilite de libera alegere a indivizilor, adică de forţele pieţei; acceptă inegalitatea economică ce apare din inegalitatea poziţiilor de afaceri ca fiind rezultat natural al competiţiilor, atâta timp cât nu este folosită constrângerea.

(c) Liberalismul social (noul liberalism sau liberalismul reformat) susţine liberul schimb şi economia de piaţă în care necesităţile de bază ale individului se întâlnesc; susţine ideile progresiv sociale, fundamentate pe ideea că practicile sociale ar trebui să fie continuu adaptate în aşa fel încât să asigure bunăstarea societăţii; deoarece indivizii sunt baza societăţii, toţi indivizii ar trebui să aibă acces la necesităţile de bază ale realizării, ca educaţia, oportunitatea economică şi protecţie pentru macro-efectele dăunătoare aflate în afara controlului lor; stabileşte restricţii asupra competiţiei economice, cum ar fi legile anti-trust sau controlul preţurilor asupra plăţii, iar şcolile, librăriile, muzeele şi galeriile de artă trebuie să fie susţinute de taxe.

(d) Liberalism cultural care prevede: drepturile individului legate de conştiinţă şi modul de viaţă, inclusiv libertatea cunoaşterii, libertatea religioasă, libertatea sexuală şi protecţie de la implicarea guvernării în viaţa privată; se opune implicării guvernării în literatură, artă, mediul academic, avorturi şi controlul natalităţii, prostituţie, alcool etc.

Liberalismul occidental în epoca postmodernă

Din punctul de vedere al competiţiei politice, după al Doilea Război Mondial, liberalii autentici au fost „strânşi” între partidele conservatoare şi cele „laburiste” sau social-democratice, fapt ce s-a soldat cu un recul al liberalismului în faţa partidelor creştin-democratice (Germania, Italia), social-democrate (nordul Europei) sau cu transformarea partidului liberal într-un partid minoritar în Marea Britanie. Rezultatul acestei „confruntări” a fost socializarea liberalismului, deşi după anii 1970 are loc revenirea la vechile postulate, clasice, readaptate la noile realităţi sub forma neoliberalismului a căror expresie economică şi politică a fost reaganismul în Statele Unite şi teatcherismul în Marea Britanie. Căderea regimului comunist în Europa de Est şi destrămarea Uniunii Sovietice au deschis o nouă eră liberalismului, mai ales că imaginea unui capitalism triumfant în Războiul Rece este de multe ori identică şi se asociază cu democraţia liberală.

Expresia politică a liberalismului

Ca un ultim punct înaintea discuţiilor privitoare la partidele liberale din R. Moldova, dorim să facem o scurtă prezentare a celor mai importante aspecte ideologice şi doctrinare ale liberalismului.

a) Libertatea – majoritatea partidelor care se pretind liberale promovează drepturile şi responsabilităţile individului, alegerea liberă în cadrul unui proces de concurenţă deschisă, economia de piaţă şi dubla responsabilitate a statului de a proteja indivizii şi a le garanta libertatea. Critici: libertatea economică poate duce la inegalitate totală, libertatea exprimării duce la o exprimare obscenă, blasfemică şi periculoasă. Poate fi conflict între stat ca protector al libertăţii şi garant al libertăţii.

b) Democraţia – partidele liberale promovează democraţia liberală ca formă de guvernământ. Reprezentanţii aleşi sunt subiecţi ai statului de drept, iar puterea lor este moderată de constituţie, care accentuează protejarea drepturilor şi libertăţilor indivizilor şi limitează voinţa majorităţii. Liberalii favorizează sistemul pluralist în care viziunile politice şi sociale diferite, chiar cele marginale sau extreme, pot concura pentru puterea politică pe principiu democratic şi au oportunitatea să ajungă la putere prin alegeri ţinute periodic.

c) Drepturile civile – liberalismul susţine drepturile civile pentru toţi cetăţenii: protejarea şi privilegiile libertăţii personale extinsă pentru toţi cetăţenii egali în faţa legii. Aceasta presupune tratarea egală a cetăţenilor indiferent de rasă, gen şi clasă. Sunt divizaţi asupra gradului de extindere a unor drepturi pozitive cum ar fi hrana, locuinţa sau educaţia. Criticii şcolii internaţionaliste a drepturilor omului susţin că valorile drepturilor civile sprijinite de liberali nu au valabilitate universală şi se limitează doar la cetăţenii unor anumite spaţii.

d) Statul de drept – guvernarea poate să-şi exercite legal autoritatea în concordanţă cu legile adoptate prin procedura stabilită. Alt aspect al statului de drept este independenţa puterii judiciare, a cărei independenţă este un scut împotriva acţiunilor arbitrare a puterii.

e) Guvernare neutră – statul nu trebuie să determine valorile personale. În SUA neutralitatea este exprimată în Declaraţia de Independenţă, care stipulează dreptul de a urmări fericirea.

f) Egalitatea – rasismul este incompatibil cu liberalismul. Liberalii în Europa sunt ostili oricăror încercări a statului de a forţa egalitatea angajării prin acţiune legală împotriva angajaţilor, în timp ce în Statele Unite mulţi liberali favorizează o astfel de acţiune afirmativă. Liberalii susţin în general ideea oportunităţii egale, dar nu neapărat şi a rezultatelor egale. Majoritatea partidelor liberale europene nu favorizează cote de angajare pentru femei şi minorităţi etnice pentru înlăturarea inegalităţii de gen şi rasiale. Totuşi, toţi sunt în consens cu ideea că discriminarea arbitrară în bază de rasă sau gen este moral incorectă.

g) Economia de piaţă – economia de piaţă şi comerţul liber, limitarea intervenţiei guvernului în ambele domenii. Variaţiuni: Liberalii moderni deşi susţin ideea liberului schimb văd în aceasta un pericol prin creşterea corporaţiilor multinaţionale şi concentrarea bogăţiei şi puterii în mâinile celor puţini.

Concurența politică și schimbările sociale la nivel global au determinat o „socializare” a liberalismului, acesta recunoscând responsabilitatea guvernului pentru sănătate, educaţie şi atenuarea sărăciei, dar menţine ideea de piaţă bazată pe schimbul independent. În același timp există consens că sănătatea şi educaţia trebuie să fie valabile pentru toţi cetăţenii, dar sunt diferiţi în viziunile lor privind măsura în care guvernul ar trebui să susţină aceste beneficii. Deoarece sărăcia este văzută ca un pericol pentru libertatea personală, liberalismul caută un echilibru între responsabilitate personală şi responsabilitate comunitară, protecţie specială pentru handicapaţi, bolnavi, cu dizabilităţi şi persoanele în etate.