Totul a început în seara de joi cu un concert de muzică clasică organizat de Institutul Cultural Român şi Ambasada României la Chişinău. A doua zi a fost oferită o recepţie, tot la ambasadă, la care a participat şi preşedintele României.
A urmat un eveniment multaşteptat de mulţi români din stânga Prutului, respectiv revenirea trupei Direcţia 5 la Chişinău, într-un concert extraordinar organizat de către Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, care au dansat şi au cântat alături de artiştii lor preferaţi. Au mai participat şi băieţii de la Gândul Mâţei, au înfierbântat publicul cu piesele lor consacrate, dar şi cu unele noi de pe viitorul album. Totuşi, două dintre cele mai emoţionante momente au fost discursul ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, urmat de Cătălin Josan, care a intonat imnul tuturor românilor, Deşteaptă-te, române!, ridicând 2000 de români frumoşi în picioare. Aşadar, scena le-a aparţinut pe rând, unui român şi unei trupe din dreapta Prutului, apoi unui român şi unei trupe din stânga Prutului. Fapt simbolic, dar şi eficient, aceştia completându-se reciproc şi întregind tabloul unui spectacol demn de Ziua Românilor de Pretutindeni.
Duminică, de Ziua Naţională a României, programul a fost cel puţin la fel de consistent. De dimineaţă am putut urmări TVR în casele noastre din Chişinău, iar dacă n-ar fi fost preşedintele Timofti şi ministrul Marinuţă la parada militară de la Bucureşti, poate că farmecul revenirii TVR în R. Moldova n-ar mai fi fost acelaşi. Am mai avut parte de iluminarea pomului de Crăciun şi a zonei centrale a oraşului, precum şi de mai multe concerte festive. Toate acestea ne-au făcut să uităm, fie şi pentru câteva zile, că exact pe aceste locuri, cu doar câteva luni în urmă, fanfara militară rusească celebra alături de alţi comunişti, ocupaţia, deportările şi foametea românilor pruto-nistreni.
Revenind la concertul de sâmbătă, vă pot dezvălui şi cealaltă latură a acestuia, fiind implicat, în premieră pentru mine, în organizarea unui eveniment de asemenea anvergură. În primă fază, eram, recunosc, oarecum îngrijorat privind reuşita acestuia, având experienţele şi reţinerile acumulate în anii de activitate din studenţie şi de după. Totuşi, având mereu în minte că nivelul de satisfacţie pe care ţi-l poate da organizarea unui eveniment este direct proporţional cu volumul de efort depus, mi-a fost foarte uşor să văd partea plină a paharului. Iar din partea asta plină a paharului au făcut parte o echipă puternică, nişte tehnicieni devotaţi muncii lor şi unii dintre cei mai buni artişti în viaţă din spaţiul românesc. Cooperarea dintre noi, toţi aceştia, a fost, în pofida tuturor stereotipurilor şi prejudecăţilor, una eficientă.
De la tinerii români născuţi de o parte şi de cealaltă a Prutului, oameni mai în vârstă şi rusofoni, dintre care unii chiar etnici ruşi, până la staruri din România şi doamne rusoaice care lucrează din anii ’70 în domeniul artistic-organizatoric în URSS şi RM, ne-am înţeles cu toţii de minune, fără stres şi complicaţii inutile. O sărbătoare care, aparent ar trebui să mobilizeze doar o anumită categorie de public, respectiv pe cei care se identifică drept români, a reuşit să reunească mulţi alţi oameni buni. Desigur, fără cultură şi bune intenţii n-am fi avut nicio şansă. Iar asta şi este, cel mai probabil, cheia reuşitei noastre, a românilor de pe ambele maluri.
Într-adevăr, s-a vorbit şi în rusă, în același timp cu draga noastră limbă română. Dar dacă toţi românii, fie ei din stânga sau din dreapta Prutului, ar fi avut ocazia să interacţioneze cu ruşi care depun voluntar eforturi pentru a se exprima în limba naţiunii majoritare; iar toţi ruşii ar fi văzut români care să se raporteze la ei înşişi cu respect şi preţuire faţă de cultura română, poate că astăzi n-am mai fi avut toate discuţiile acestea erodate despre identitatea naţională. Între timp, însă, este nevoie ca România să-şi continue eforturile de a fi cât mai prezentă în stânga Prutului, pe toate căile; pentru că mergem bine şi se poate.
